Am fugit de la grădiniță direct în adolescență.
Am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Ce înseamnă să cunoşti o persoană de peste zece ani? Cu siguranţă, fiecare are un răspuns propriu şi cât mai personal, dar pentru mine înseamnă serile în care ne întâlnim şi stăm, povestind despre ce făceam la „grădi”, cu cine ne certam, pe cine „uram” şi lista poate continua. Alături de o astfel de persoană simt că am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

Nu aş fi ajuns să scriu articolul ăsta, dacă, cu o seară înainte, nu ieşeam cu una dintre fostele mele colege de grădiniță şi de şcoală, alături de care scriu acum. Am ajuns acasă şi aveam sentimentul ăla fain că, deşi mi-a murit telefonul, a fost o seară faină. Ei bine, aș putea spune că mă pot numi norocoasă, pentru că pot, încă, să vorbesc cu una dintre persoanele care mă cunoaște de pe vremea când intram pentru prima dată pe ușa grădiniței, cu mii de frici, și cu o personalitate care se arăta a fi puternică încă de pe atunci.

Dar hai să o luăm de la începuturi

Ştiţi toţi cum sunt copiii la grădi? Păi, eu nu îmi amintesc prea multe. Îmi amintesc destul de puţine situaţii, dar destul de mulţi oameni. Mulţi dintre aceşti oameni mi-au fost colegi şi în I-VIII, deci, pot spune că am împărţit şi emoţiile altui început.

Dar, revenind la grădi, ce pot concluziona? Hai să ne luăm fiecare o jumătate de minut şi să ne gândim la ce ne-a marcat cât eram la grădiniţă! Atâtea gânduri şi situaţii diferite, dar cum este să-ţi iei minutul ăsta alături de o persoană care este de atunci în viaţa ta? Vă spun eu, îţi vin în cap doar momentele când nu ştiu care coleg vă trăgea de codiţe, plângeaţi că nu ştiu cine nu ştiu ce a spus. Vă gândiţi doar la momentele amuzante. E 23, voi staţi pe o canapea, vă faceţi poze şi vorbiţi despre ce făceaţi la grădi. Păi nu-i ăsta goals în viaţă?

Şcoala în cât mai puţine cuvinte

Da, nu aţi scăpat încă, sunteţi tot colege. Trec opt ani de nici nu vă daţi seama. Acum serios, eraţi în clasa întâi şi cu greu ieşeaţi din sală, închideţi ochii o secundă, iar când vă treziţi sunteţi la examenul din clasa a VIII-a. Ce să zic? V-aţi „plimbărit” amândouă să vă vedeţi notele și, deşi le ştiaţi, merita să le mai vedeți o dată.

Şi doar ce vă treziţi la licee diferite, în oraşe diferite. A, şi? Voi tot aşa aţi rămas, ba acum mai un băiat, o relaţie, noutăţi peste noutăţi.

 

Auzim adesea că „adevărata prietenie rezistă în lupta cu timpul”. Ce pot eu să spun referitor la această expresie spusă la modul mult prea general? Foarte puține prietenii rezistă timpului, chiar dacă adesea ambele persoane sunt implicate.

De-a lungul timpului fiecare dintre noi suferim schimbări, atât fizice, cât și de personalitate. Așa am ajuns și noi să fim încă prietene: la început două fetițe inocente, cu chip angelic și părul prins în codițe, iar acum două adolescente cu caractere într-o totală antiteză, dar care, în ciuda diferențelor, păstrează o prietenie de lungă durată. Și, astfel, fata cuminte, care vede totul în roz cu fluturași și curcubeie, iese adesea cu fata rebelă, care vede lumea în non-culori, cu hard rock pe fundal.

Astea fiind spuse, totul pare simplu. Nu contează că ai părul roz, albastru sau în culoarea ta naturală, că în copilărie vorbeaţi despre păpuşi, iar azi despre băieţi, dacă ieşiţi şi râdeţi ca nebunele pe stradă, prietenia asta va ţine încă mult şi bine. Noi am reușit să o ducem mult… pare că am fugit de la grădiniță direct în adolescență.

 

Autori:

Ionela Jarda
Ana-Maria Retegan