Moare Planeta

Moare planeta? UITE, STĂM!

"în Păreri și opinii/Din împrejurimi" by

ATENȚIE!

Dacă ești genul de persoană care crede că oamenii sunt îndreptățiți să facă tot ce vor doar pentru că sunt „superiori” animalelor, nu prea ai ce face aici. Dacă te regăsești perfect în „Moare planeta? Uite, stăm!”, ar trebui să îți mărești pupilele la puterea a 10 a și să citești cu atenție ce ți-am pregătit. Suntem obosiți de oamenii care aleg să judece, în loc să-și folosească minimul de neuroni și să gândească! 

Probabil că nu mulți sunt conștienți de starea în care se află locul unde se creează 20% din oxigenul pe care îl respirăm zi de zi, fără ca măcar să avem o vagă idee că acesta nu este infinit și că, în cele din urmă, se va epuiza și el odată cu noi. Amazonul, plămânii unei planete, este sufocat în momentul de față de milioane de straturi de fum provocate de alte milioane de flăcări gata să devoreze unul dintre puținele locuri în care se mai simte că există natură în ciuda existenței umane. Practic, în acest an, s-au produs în Amazon nu mai puțin de 72.843 de incendii.

Și asta nu este tot…

Nu este vorba doar de Amazon, nu am abordat acest subiect doar pentru că rămânem fără oxigen fără să realizăm. Am abordat acest subiect, pentru că este a treia oară când ni se cere să vorbim despre ce se întâmplă la momentul actual pe Pământ. De aceea nu am publicat articolul când erau în vogă postările de genul „Share dacă îți pasă”, de parcă așa ai putea să schimbi ceva. Îl publicăm acum ca să vorbim și despre alte probleme la fel de mari. Dar mai întâi, le luăm pe rând și vă întrebăm:

Moare planeta, dar cum a început totul?

Probabil vă gândiți care e vâsla ce a favorizat această corabie să înainteze spre icebergul de care ne lovim în prezent. E simplu, răspunsul e noi. Eu, tu, vecina de la 3, parlamentarul ce doarme pe scaunul cu puf, cu toții suntem, indirect, factori care au determinat sfârșitul acestei planete frumoase. Încălzirea globală este un fenomen provocat de către specia umană. Subțierea stratului de ozon ce servea ca scut împotriva radiațiilor și a temperaturilor excesiv de mari este ca o folie de sticlă ce ți-o lipești pe ecranul telefonului azi și se sparge ieri.

Din ce cauză? Cantitățile colosale de CO2 eliberate în atmosferă zilnic de către centralele ce furnizează energie îți spun ceva? Sau poate deșeurile pe care, în loc să le reciclăm, le ardem unde știm mai bine, împroșcând aerul cu și mai multă otravă. Și să nu uităm de defrișările constante ce distrug păduri întregi care ajutau la păstrarea unui mediu mai puțin canicular. Toate acestea reprezintă factorul cheie în distrugerea mediului în care trăim.

Mai întâi, Amazonul, acum ce?

  • Poate mulți nu veți crede, dar zonele arctice și subarctice, caracterizate prin climă extrem de rece, sunt în flăcări. S-au numărat peste 100 de incendii în Siberia, Alaska și Groenlanda.

  • Supranumite „pădurile tropicale subacvatice”, recifurile de corali sunt pe moarte. Până în 2050, vom pierde 90% din această specie. Și uităm că și ei produc oxigen…

  • Topirea permafrostului (a solului înghețat) poate nu vă spune nimic și poate că nici nu sună atât de periculos. Da, e sol, ăla îngheață și se dezgheață tot timpul, nu? Mai gândiți-vă. În absența luminii, în straturile adânci ale permafrostului și-au făcut cuib bacterii și microbi extrem de periculoși pentru viața de pe Terra. Odată cu încălzirea globală care se produce la scară alarmantă, straturile înghețate se topesc, eliberând în atmosferă dăunătorii microscopici.

    • Sun Glare Frost – Greenland; Shutterstock ID 21051115

Moare planeta? UITE, STĂM!

Da, și încă continuă, iar omul, entitatea supremă, stă cu mâinile în sân ignorând un dezastru mai puțin sau mai mult spus natural. Nu temperaturile incendiare au provocat moartea, ci noi, oamenii. Cei care stau la rădăcina vinei când este vorba de aceste evenimente catastrofale. Și, tot noi, alegem să privim urmările provocate de mâinile noastre pătate de uciderea a zeci de mii de specii de plante și animale care sunt în momentul de față pe cale de dispariție. În timp ce scriu asta, o parte din planetă este în agonie, strigă după ajutor, ne imploră puterea noastră de a schimba ceva în acest pământ secat de viață. Ne strigă:

Ați furat bucăți din mine ca să vă satisfaceți propriile nevoi umane, iar acum le lăsați să ardă și pe celelalte ce au mai rămas.

moare planeta Moare planetaMoare Planeta  Moare planeta

Cum putem opri asta?

Cum? Cu greu.

E dificil să oprești ceea ce a prins rădăcini puternice în ființa umană – Ignoranța letală specifică omului.

Însă împreună putem schimba ceva. Dacă am lăsa opiniile deoparte și am trece la fapte, suntem siguri că lumea ar fi un loc mai bun. Fiți voi schimbarea! Nu suntem Leonardo DiCaprio să donăm 5 milioane de dolari, dar putem salva planeta prin fapte mici. Gândiți-vă de două ori înainte să aruncați o doză de Cola pe jos cu ideea că asta nu va schimba cu nimic mediul deja distrus. Dacă fiecare om ar gândi așa, am înota în 7,7 miliarde de doze de Cola. Lăsați ignoranța să se evapore și luați atitudine înainte să fie prea târziu pentru a mai face ceva.

MOARE PLANETA! CE FACI, STAI?!

Autori:

Robert Trașcu
Miruna-Alexandra Sabău

Elev la Colegiul Național ''Nicu Gane'' Fălticeni în clasa a XII-a - Blogger și voluntar la AGLT - Premiant la mai multe concursuri naționale de poezie și proză - Pasionat de psihologie si medicina

1 Comment

  1. Vă felicit pentru inițiativă, este important să vorbim despre această temă și în România!
    Dar este la fel de important să arătăm și partea pozitivă a lucrurilor: soluțiile care se pot pune în practică. Este demonstrat că o viziune ”apocaliptică” asupra stării mediului imprimă oamenilor idea că problema este mult prea mare pentru ei, și duce la ignoranță.
    Trebuie menționate și măsurile pe care le putem lua: economisirea energiei, folosirea unui mijloc de transport mai puțin poluant (bicicleta, autobuzul etc.) adoptarea unui meniu cu mai puțină carne, reciclarea, folosirea energiei verzi…
    …inclusiv informarea publicului, ceea ce realizați voi aici! Când expunem o problemă, este important doar să expunem și soluțiile ei 🙂

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi