Aș crea o lume pentru doi
Zidită din litere frumos înfipte una lângă alta
Să ne scriem fiecare un poem adresat sinelui
Să umplem golul lăsat de foamea după
dragoste, viață, sacrificiu
Poate omul și-a rupt o coastă
Ca să simtă că trăiește cât pentru doi
Dar cât de mare trebuie să fie iubirea
Într-atât să ne oferim cu totul?
Ne dăm la schimb simple bucăți din corp
Ca să dovedim că viața se trăiește cu sau fără
Un organ lipsă
& uităm că în căutarea fericirii
Te pierzi cu totul pentru a te regăsi.
Noi am preferat să stăm ascunși sub haine
Să nu îndrăznească cineva a ne cunoaște
Mai mult decât îți poate oferi un material sintetic
& ne dezbrăcăm în fața unor străini
Să nu apuce a ne cunoaște învelișul de bază
Pentru a uita a doua zi tot ce a explorat
Umblând ca niște cadavre cu puls
Călcăm întreaga planetă fără a ne uita
măcar o dată într-o oglindă interioară
Să ne privim îndeajuns de mult
Să realizăm că nu suntem formați
doar din
Carne, oase, cartilaje
Pe care ni le lipim la fiecare început de zi
-ca măsură de protecție-
Se zvârcolesc valorile umane
Undeva între stomac & intestine
De frică că nu vor fi digerate de restul lumii
& se digeră sărmanele singure.
În ce măsură mai e omul capabil să se ofere?
Teribil mă amuză gândul
Că nici măcar o vorbă nu se mai împarte
& eu, orfan de sentimente
Vorbesc de schimb de trupuri
Robert Trașcu
Foto: Armine André
https://thebirthofword.blogspot.com/2019/08/cernem-iubire-artificiala.html