Trăsăturile infidele ale unui mincinos

Trăsăturile infidele ale unui mincinos

"în Psihologie & Relații" by

Ai cunoscut vreodată un mincinos? Dar… știi măcar să îl indentifici? Cum arată, cum se exprimă, ce ticuri dezvoltă sau cum încearcă să se ascundă? Ei bine, dacă n-ai făcut-o până acum, poți să începi din acest moment! Am studiat puțin, dintr-o pasiune mai veche, comportamentul mincinoșilor. Iată trăsăturile infidele ale unui mincinos.

Am început cu acest cuvânt, „infidel”, de care nu vreau să mă leg în splendoarea înțelesului său de către majoritate, adică o baghetă magică ce strică relații sau căsnicii…. Nu, nu mă privește. Folosesc „infidel” pentru sensul său de „care nu respectă adevărul, realitatea”.

Autoamăgirea

Robert Trivers, specialist în biologia evoluționistă, a descoperit, studiat și demonstrat că oamenii își dezvoltă un scut în jurul minciunii prin autoamăgire, ceea ce înseamnă că însuși mincinosul crede o mică sau o mare parte din ceea ce minte, pentru a nu da impresia că minte cu nerușinare.

Minciuna poate fi solicitantă din punct de vedere cognitiv, pentru că trebuie să dovedim un adevăr în timp ce construim un neadevăr plauzibil, care să nu contrazică nimic din ceea ce ştiu ceilalţi din jurul nostru. Ceea ce te poate face un scenarist bun sau un simplu dobitoc. 

Potrivit doctoriței psiholog Aurelia Moraru, principalele motive pentru care ascundem adevărul ţin de evitarea disputelor, de comoditate, de evitarea complexelor de inferioritate sau pentru a nu deranja alte persoane. Denigrarea, evitarea responsabilităţii sau afilierea la anturaj sunt alte motive ce stau la baza unei minciuni. Minciună poate fi considerată şi omisiunea, adică atunci când o persoană „uită” să amintească un aspect important al unei întâmplări reale.

Semnele că tu… ești un mincinos (n-o lua personal!)

În The Folly of Fools: The Logic of Deceit and Self-Deception in Human Life, Robert Trivers explică faptul că atunci când suntem stresaţi avem obiceiul de a clipi mai des. Cu toate acestea, atunci când realizăm sarcini cognitive dificile (cum ar fi rezolvarea problemelor de fizică) avem tendinţa de a clipi mai rar. În întărirea acestor semne vine gesticularea excesivă sau pauzele în vorbire.

Totuși, nimic tragic până acum. Dacă gesticulezi, asta nu te face un mincinos. Poți fi indentificat ca unul, dacă cumva n-ai vorbele la tine și minți în timp ce minți că minți. Zona ambiguității este și ea părtașă la această afecțiune și infracțiune morală.

Privește-l în ochi pe vorbitor! Dacă evită contactul vizual, caută prin spațiul cosmic răspunsuri și are puncte aiurea fixe în timp ce face pauze în vorbire destul de dese, cel mai probabil este un mincinos. Tonul impersonal, cuvintele așezate politicienește și ambiguitatea țin tot din spectrul ăsta.

„Nu trebuie să ne simțim jigniți când ceilalți ne ascund adevărul, de vreme ce noi ni-l ascundem adesea nouă înșine.” – François de La Rochefoucauld

Cum ne dăm seama că cel din fața noastră chiar ne minte?

Bănuiala poate lua o întorsătură de senzație când îi ceri detalii mincinosului. Adică… stai. Încă nu îl putem declara mincinos, așa că-l numim „individ”. Individul poate fi pus să detalieze, să repete încă o dată o frază sau acțiune ori să vorbească în continuare. Practic, să-l tragi de limbă. Atenție! Un mincinos nu îți va răspunde niciodată ferm și direct, ci pe după casa nănașului. Răspunsurile exacte înseamnă gândire în profunzime.

Minţim într-un efort de a crea o „versiune” mai bună a noastră, pentru că totuși, citatele de pe Tony Poptămaș nu au fost create degeaba. Minţim despre realizările şi aptitudinile noastre, pentru ca alţii să ne privească cu mai mult respect și probabil, dacă e fată, pentru a o cuceri, sau invers de la fete la băieți, minţim pentru a acoperi anumite greşeli şi pentru a nu fi traşi la răspundere.

În alte circumstanţe, minţim, pentru că ne face să credem că nu suntem răspunzători de acțiunile noastre directe sau indirecte.

Peterlin Cristian-Raul are 18 ani, studiază la Colegiul Național „Andrei Mureşanu” elev în clasa a XII-a, profil filologie. Este pasionat de teatru şi de misterele istoriei. Apreciază arta și filmele vechi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi