Barbă amară (I)

"în Citește-mă!/De citit/Diverse" "de POV21"

Tăcere. Tensiunea zidurilor se acumulase într-un lanț de pereți dărâmați, poate, de muzica interioară a miilor de particule uitate în perdea. S-a trezit fumul din coastele varului odată cu ivirea zorilor intrați pur și simplu în cameră, ca și cum ar dori să urle brutal în fruntea omului aflat la o distanță potrivită față de propriile gânduri putrede. El nu reacționează: nu bea, nu fuge, nu îndrăznește să-și alipească buzele uscate pe lemnul lăcuit al pipei; nici măcar nu se poate privi din colțul lui însuși, pentru a se arunca și a sfâșia definitiv bucățile din carnea patului. Totul e praf de amintiri uitate, dar atât de uitate, încât inconștientul nu mai distinge care e privirea și care ochiul, care e piciorul și care e mâna, care e sângele real și care iluzia, care e cartea și care e pagina…care e momentul illo tempore și care e nașterea păianjenilor mamari alungați din lumină. Oricum, nu contează încăperea unde se adăpostește un om, căci deține destule cioburi, ce nu trebuie cărate cu ajutorul forței fizice; ele se desprind singure din aer și taie mulțimea de bacterii ghemuite în cugetări. Stai câteodată și te gândești cum ai reacționa dacă s-ar deschide un gramofon magic, care poate șterge trecutul umil și prezentul ciolănos, camera prăfuită și inima sângeroasă, numele obiectelor și goliciunea formei acestora…dar, trezit la realitate, realizezi că e visul nătâng al unui bătrân bolnav mintal.

Tăcere. Barba înțeleptului, așa cum îi place să se numească singur în stările de tulburare, parcă a înghețat împreună cu mâna care e responsabilă să mențină sănătos timpul închis, și el, într-un ceas vechi de câteva sute de ani, un timp ce nu poate fi tratat de niciun doctor… Liniște de câteva secunde, doar atât durează privirea fixă către dulap, apoi începe haosul lăuntric…și începe…se scurge subtil între imaginea dulapului și lemnul însuși….și începe mărunt cu vorbe numite, de noi, pastile.

Pastila 1, luni, ora 12:00, pipa stă pe loc, muzica se aude încet, gândurile pulsează, obloanele ferestrelor dansează cu bucățile de cărămidă dezlipite din pereții care curg…și curg și curg până când organele interne ale înțeleptului încep să vorbească despre literatură:
– Literatura trebuie să surprindă sentimentele în mișcare, afirmase inima înțepenită între artere.
– Ba nu, nu e așa, literatura trebuie să prezinte viața de zi cu zi, o viață simplă! Se revoltase ficatul sătul de ficțiunea pe care a fost nevoit s-o accepte.
– Ce sentimente, ce viață? Literatura trebuie să prezinte instinctele umane, fiziologice! țipase stomacul dintr-un colț întunecat.
– Nu aveți dreptate niciunul -urlau plămânii, pentru a calma spiritele revoltate- literatura trebuie să fie despre metafore, despre sensurile ascunse ale existenței!
Ha, ha…voi chiar vă stresați cu discuția asta, literatura trebuie să fie despre toate: ficțiune, viață, instincte umane, metafore, dar, mai ales, despre rațiune…literatura te pune să gândești, să ștergi praful de pe… creierul nu reușise să-și termine argumentul, deoarece o voce exterioară izbucnise deodată. Era glasul sângelui, care explodase din gura înțeleptului:

Am fost un om de litere care nu numai că devora o carte, ci o rupea nervos, deoarece cuvintele mă amăgeau, mă făceau să le urăsc mult, dar mult de tot…acum sunt un laș, ce a aruncat toate hârțoagele într-un colț al camerei, din dorința prafului de a le face autopsia….oh, le simt cum sângerează, însă, mă întreb, de ce nu mi-e milă de ele, de ce nu pot reacționa, de ce nu le pot salva? Mda, am uitat că fac conversație cu mine însumi, căci am încercat să comunic cu zidurile și s-au dărâmat, cu perdelele și au zburat cine știe pe unde, cu patul și s-a lăsat mâncat, și el, de praf. Cred că liniștea asta asurzitoare m-a aruncat în colț și nu-mi permite decât să privesc mizeria din jur…mizeria conștiinței mele! Dar de ce nu mă pot mișca, iar, iar începe criza….

Pastila 2, luni, ora 16:00, mișcarea gramofonului încălzește atmosfera în așa fel încât unele cărți, care au supraviețuit prăpădului, s-au deschis de la sine, zburând pe o noptieră albă aflată la marginea patului. Dacă stai și asculți de la depărtare sau dacă locuiești în unul dintre blocurile ce se văd pe fereastră, tot nu vei auzi nimic, poate vei trece indiferent cu ochii sau, mai bine spus, cu timpanele… de ce? Pentru că începe o nouă conversație între organele, ce au o cultură literară destul de vastă:

              – Literatura e alcătuită din personajele ce iubesc, eu așa cred, pentru că am citit mult la viața mea pentru a ajunge la această concluzie. Se entuziasma inima să povestească tot felul de cărți romantice, să descrie personaje îndrăgostite, să plângă la finalurile fericite.
– Nu, iubirea distruge personajele, le face să înnebunească! Susținea ficatul plin de mâhnire.
– Nu pe toate le înnebunește, dar trebuie să recunosc că pe majoritatea. Afirmase stomacul cu tărie.
– Nu aveți pic de inimă, nici de sentimente! Continua să plângă inima.
– Păi, cum să nu avem inimă, te avem pe tine! Râdeau în hohote toți ceilalți.
– Noroc cu mine că vă țin în viață, ah, nu o să vă mai împrumut nicio carte din imensa mea bibliotecă!
– Ce, tu vorbești serios? Cărțile alea siropoase? Întrebau cu ironie plămânii.
– Da, alea! Inima se supără pe ei, încât îi lăsă câteva secunde fără aer.
– Stați liniștiți, literatura este alcătuită din multe tipuri de personaje…și iar discursul fusese întrerupt de cântecul naturii, un cântec ce-l tulbura pe înțelept:

  1. Muzică, de când aștept, o, tu, vântule să bați peste gramofonul ăsta vechi…Do, Re, Mi…note muzicale, viață de artist…. wow, mă mir de ce nu plâng cărțile, oare mai trăiesc? Mi-e frică să mă întorc, sunt paralizat aici…nici pipa nu-mi lasă mâna liberă, nici șosetele nu pleacă, șlapii mă strâng! Nu știu dacă e așa, dar le simt deschise…parcă mi-au transmis din sudoarea lor, însă nu mă pot șterge, nu mă pot mișca….iar, iar începe criza….sau, stai, o simt doar puțin, e o senzație de mușuroi, adică furnicile se urcă pe mine și rămân acolo….mă doare, au încremenit, am… în-cre-me-nit !!!”

Florentina Pocovnicu

Foto: Capătă Andrei-Bogdan

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*