Așază-ți fruntea
de glasul poveștilor
nemuritoare
și iartă-mi gândurile că te mint

nu te mișca la următoarea ploaie
să încolțești sub tălpi
de cât de dor îmi e
de câte seri adorm pe tocul ușii
neîmpăcat, necunoscut, uimit

te plâng odată cu retrasul apei
la reflux
să am un pic de timp să cuget
și râd apoi de noi
străfulgerat în gând de ochii tăi
și poate
mă tot gândesc, mă tot…

adoarme-mă în noaptea asta
cu pașii tăi ce nu se aud plecând
cu respirația ta izbind pereții
și până mâine-dimineață
la următoarea ploaie din castani
vorbește-mi despre cum se fierbe apa
în cănile de ăla-nu-e-porțelan.

 

Foto: Uifelean Aurora