Scriitorii sunt oameni mișto

Ce m-a convins că scriitorii sunt oameni mișto?

"în Din împrejurimi/Timp liber" "de POV21"

În caz că nu am zis-o suficient de clar: scriitorii sunt, într-adevăr, niște oameni mișto.

Experiența mea din cadrul Întâlnirilor de la Telciu și din al altor tabere de literatură, cursuri de scriere creativă sau festivaluri de poezie la care am participat anul acesta mi-a întărit fundamental acest crez.

Pe scurt, în perioada 13-19 august, la Telciu, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc una dintre cele mai bine cotate reuniuni literare, ajunsă la cea de a V-a ediție oficială, organizată de poetul Gelu Vlașin.

Tranzbordarea, locația pe care n-o găsești dacă o cauți

Prin Tranzbordare, cum se numește locația, care nu figurează pe nicio hartă existentă, au trecut, în anii precedenți, poeți și prozatori care astăzi sunt repere ale literaturii românești contemporane: Gheorghe Iova, Octavian Soviany, Cosmin Perța, Ioana Vintilă, Radu Vancu, Radu Niţescu, Şerban Axinte și lista poate continua.

Ediția de anul acesta a avut ca temă ,,literatura scrisă de femei”, astfel că în Republica Literară Telciu au fost invitate douăsprezece tinere poete și scriitoare.

Pentru că intervalul de timp petrecut în Tranzbordare necesită o relatare subiectivă, here we go:

Ce a însemnat pentru mine această scurtă perioadă și ce am învățat?

Diana, 17 ani

(Față de selfie și mult noroc la oameni)

Încă din prima zi la Telciu, mi-am dat seama de norocul meu la oameni. Pe parcursul celor șase zile, m-am văzut conturată din ce în ce mai clar, prin prisma personalităților celor prezenți acolo. M-am regăsit chiar și în Tobi, patrupedul care alerga încontinuu. De aceea,  întregul peisaj poate fi asociat cu niște oglinzi: mă (re)aduceau mereu înapoi la mine. Totuși, intensitatea acestui sentiment s-a datorat și atmosferei, ce a avut o contribuție însemnată în tot acest proces.

Descoperire de sine, emoție, multă poezie, multiculturalism, întâlniri cu autorități și elevi, lecturi publice și multă prietenie. Cam așa aș putea sintetiza timpul trăit alături de unele dintre cele mai bine cotate poete nedebutate și prozatoare din țară.

Am învățat să cred (în mine).

Scriitorii sunt oameni mișto

Pot vorbi și despre schimbare. Acum, după Întâlnirile de la Telciu, mă simt parcă alt om. E greu – imposibil chiar – să descriu cum s-a petrecut această tranziție, dar am devenit mai încrezătoare, mai tolerantă și responsabilă.

Am înțeles că vulnerabilitățile mele nu mă fac slabă.

E imposibil să te ascunzi de tine însuți sau de ceilalți la nesfârșit, oricât de clișeic ar suna. De aceea, revelația vine de abia atunci când realizezi cât de important este să te deschizi lumii. Fii așa cum simți că ești, adică autentic. E ca și cum ți-ar pătrunde cineva în minte, iar tu știi că din acel moment nu mai poți să te camuflezi nicăieri și că singura soluție e să trăiești și să îți asumi ceea ce ești.

Am înțeles că sinceritatea este cea mai frumoasă trăsătură, că numai așa poți ajuta pe cineva: spunându-i ceea ce până și el refuză să vadă.

La Telciu, nu pot să zic că am legat prietenii: ele sunt efemere; e vorba de mult mai mult la mijloc. La Telciu, am reușit să mă conectez energetic cu oameni total necunoscuți mie și, pe deasupra, foarte diferiți – dar care m-au înțeles fără să mă justific. La Telciu am întâlnit persoane care reușeau să spună ceea ce gândeam eu, după ce terminam de reflectat la acele lucruri. Practic, ei erau exact proiecția gândurilor mele.

Teona, 20 de ani

Scriitorii sunt oameni mișto

În iunie, când primeam invitația de la Gelu Vlașin, mi-am spus, nu fără uimire și recunoștință: „Vara asta va fi multă poezie”. Și așa a fost. După ce mersesem la una din Nocturnele celor de la ARCEN, am venit la Telciu. Acest ținut îl știam numai datorită „Întâlnirilor de la Casa Vlașinilor”. Am primit un loc anume parcă ales în camera de poezie, o mansardă enigmatico-boemă, unde pe lângă mulțimea volumelor și a antologiilor de versuri, am găsit și o Histoire de la philosophie. Răsfoiam, citeam, reciteam, mă îndrăgosteam de câte un poem, apoi scriam ca și cum nu mai știam nimic altceva.

Tot ce mi-am dorit de la mine pentru cele șase zile din Tranzbordare a fost să mă las în voia atmosferei, a scrisului cu ceilalți, a discuțiilor despre poezie și despre timpul ei. Sper că mi-a ieșit sau, dacă nu, acolo totul își impune firescul și intensitatea. Cristina cântând „What a wonderful world”, Gelu povestindu-mi cum a cunoscut-o pe Mariana Marin, iar eu spunându-mi că lumea asta poate chiar mai are niște fante pentru idealiști. Niște răspunsuri deschise la „Unde ne sunt visătorii?”.

Au fost poemele colective, pianul și vocea Cristinei, provocarea lecturilor publice și nodul gordian al fiecăreia dintre noi, fragmentându-ne rostirea textelor.

De fapt, forma aceasta a tuturor lucrurilor era firescul, naturalețea gesturilor, a cuvintelor pe care nu prea le auzeai la întâmplare.

La Telciu, poezia era inerentă, impregnată în existența celui care vrea pur și simplu să privească, să-și mistifice puțin simțul realității, să-l acutizeze până nu îi mai rămâne decât suflul. Fie ea în revelația unor versuri dintr-o antologie a poeților neerlandezi sau în senzația de imponderabilitate, poezia își revendica mereu gloriile.

Scriitorii sunt oameni mișto

Unul dintre poemele noastre colective

Pentru prima oară după mult timp, nu m-am mai trezit doar pentru cafea. Așteptam numai să trăiesc ce mi se întâmplă. Să fii la marginea lumii nu e neapărat să te blochezi în pustiul pietrelor și al frunzișului întins până nu-știu-unde.

Ești tu, așteptându-te câteva secunde pentru a fi și mai mult „tu”. Te umpli de viața-cuvânt a celor pe care tocmai i-ai cunoscut.

Scriitorii sunt oameni mișto

M-am trezit pentru sinceritatea și pentru tăcerea lor. Pentru povestea asta cu poezia care nu moare. Pentru luna plină și pentru instinctul cuvintelor vii.

Apoi, mi-am dat seama că tocmai când vreau să vorbesc despre poezie, ceva din mine se contorsionează. Se strânge spasmodic, semn că timpul ăsta din Tranzbordare a fortificat încrederea mea oarbă și bizară, de altfel, în ea, Poezia.

 

Multe mulțumiri lui Gelu și Cristinei!

 

de Teona Farmatu și Diana Fiscutean

Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, profil științe sociale - Este membră POV21 de peste un an - Existențialistă - Pasionată de istorie, limbi străine și filosofie - Îi place poezia - Mai scrie uneori -

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi