Cuvântul – creator universal

"în Texte/Poezie și literatură" by
De ce ne străduim să definim dragostea adevărată?

De ce ne străduim să găsim explicații pentru un miracol? De ce cuvântul perfecțiune are sinonime parțiale dacă el însuși este un cuvânt total și… perfect?

Simplu! În mai toate cazurile, cuvintele sunt indispensabile înțelegerii. Fie că este vorba de definiții, descrieri sau sinonime, toate constituie fundalul pe care se proiectează fenomenele, dincolo de ceața ce predomină uneori peste informațiile venite exclusiv pe calea analizatorilor (vizual, auditiv, olfactiv etc). Nu știu dacă ați observat, dar un roman în care fragmentele descriptive sunt sporadice sau inexistente este mai greu de „digerat”, cel puțin în cazul meu.

Eu văd descrierea ca fiind șinele pe care înaintează lin trenul narațiunii. De ce? Pentru că imaginația mea acționează optim în preajma cuvintelor. Și aici voi da cel mai banal exemplu care-mi vine în minte – poveștile copilăriei.

Despre basme

Vă mai amintiți de fragmentele de basm de tipul: A fost odată ca niciodată un împărat care avea trei fii și locuia într-un palat de cristal, împrejmuit de grădini cu meri de argint și portocali de aur și un pod ce străbătea 7 mări și 185 de țări… Și fiul cel mare avea drept ochi oglinzile cerului, cireșe drept buze și piele fină ca mătasea…? (nu căutați basmul, e inventat).

Ei bine, eu eram de-a dreptul fermecată de aceste descrieri pentru că, deși nu aveam noțiunea de figură de stil, comparație, metaforă, am realizat că tot ce e imposibil devine posibil prin cuvintele proiectate pe ecranul minții.

Concluzia asta nu aș fi putut s-o trag dintr-un fragment de tipul: A fost odată un împărat care avea trei fii și locuia într-un palat, ca toți împărații… și fiul cel mare a mers într-o zi la vânătoare și a vânat un urs și l-a dus la castelul tatălui său și… (fictiv, din nou).

Și, ca să nu ziceți că vă aburesc cu povești de adormit copiii, să luăm un exemplu din viața de zi cu zi. De ce unii dintre noi, citind un text (non)literar, simțim constant nevoia să căutăm sinonime sau sensul unor cuvinte necunoscute? Fiindcă un cuvânt înțeles greșit, pe jumătate înțeles sau neînțeles poate transmite creierului o informație eronată (memorată și reprodusă ulterior), creând o imagine greșită și falsă asupra a ceva sau schimbându-ne indirect, inconștient și neintenționat, părerea asupra a ceva.

Gândurile noastre au la bază tot cuvinte.

De acord, suntem diferiți, gândim diferit, unii prin imagini, alții prin sunete, alții prin procedee combinate, dar doar gândiți-vă la proveniența acestor imagini vizuale, auditive și olfactive din mintea noastră. Mai întâi vedem/auzim ceva, îl numim, îl transformăm în noțiune (cuvântul abstract ce codifică obiectul concret) și abia apoi, creierul îl stochează și îl integrează în gânduri, vise și… visuri.

De exemplu, gândul ,,trebuie să merg la școală” (încă nu, știu, dar trebuie să ne reobișnuim cu asta, unii) trece printr-o serie de procese premergătoare realizării acțiunii. Prima dată am dobândit noțiunea de „școală”, prin diferite moduri, iar apoi, înainte de a face acțiunea propriu-zisă, ne trezim, ne gândim ce zi a săptămânii este și cât este ceasul și bine, bine, dacă tot insistați, ce materie avem prima oră.

Ne punem întrebări… La fel și cu visele: vedem obiecte, evenimente și locuri, le codificăm în noțiuni și apoi le descifrăm din nou în vis.

Și acum, să trecem la lucruri mai științifice.

Dacă ar fi să analizăm altfel procesul descoperirii și înțelegerii științifice, de data asta, am observa că și aici cuvintele sunt mai mult decât utile, având în vedere că definițiile/ cuvinte sunt echivalente cu partea teoretică, iar punerea în aplicare cu senzația receptată de organele de simț.

Din întreaga mea experiență, am realizat că teoria pune, de cele mai multe ori, bazele unei practici bine făcute.

Spre exemplu, atunci când facem o lucrare experimentală la fizică sau chimie, trebuie mai întâi să cunoaștem principiul, „strategia” de lucru, ustensilele necesare și scopul experimentului, iar mai apoi, aplicând ceea ce am citit sau am învățat, să efectuăm experimentul și să observăm rezultatul.

Ca să fiu mai clară, dacă am face o lucrare de laborator pentru determinarea PH-ului unor substanțe, cu siguranță nu am putea s-o facem fără a ști ce înseamnă PH, câteva cuvinte despre substanțele alese și parametrii, pentru a putea verifica rezultatele. Nu am putea să analizăm la microscop o euglenă verde fără a ști ce fel de organism este, unde se găsește și ce caracteristici are; ar fi ca și cum ne-am uita la un film în care se vorbește un dialect african, fără subtitrare.

Așadar, credeți sau nu, dar scriind articolul acesta am descoperit mai multe utilizări ale cuvintelor decât știam înainte; am realizat că nu sunt indispensabile doar comunicării verbale, ci și descoperirii, și explorării. Și, totodată, mi-am dat seama cât de multe cuvinte au în componența lor particula „log(ie)” (logos= cuvânt): biologie, psihologie, morfologie, cronologie, epilog…

Voi ce credeți? Care este motivul?

Elevă la Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu'' clasa a X-a, profil filologie, pasionată de literatură, limbi străine, teatru și tot ce înseamnă artă. Dornică să încerc cât mai multe activități prin care să mă descopăr pe mine însămi și să cunosc cât mai mulți oameni.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi