Scrisul, Luminița Constantin

Luminița Constantin – ambiție în formă pură

"în Diverse" "de POV21"

Luminița Elena Constantin este fostă elevă a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia, actuală studentă la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca. Scrisul, se pare, face o foarte mare parte din viața ei, fiind tânăra care s-a remarcat prin numărul cărților scrise în cei 18 ani de viață, mai exact douăzeci și patru, și a celor șase limbi străine pe care le cunoaște. Ea se declară o iubitoare de cafea și de pisici și este mândra proprietară a unei biblioteci care conține peste 400 de cărți. 

Î.: Pentru început, cum te-ai descrie persoanelor care abia te cunosc?

R.: Când vine vorba de oameni, cred că este binecunoscut deja faptul că o aparență este destul pentru ca aceștia să considere că te cunosc destul spre foarte bine.

În aparență sunt omul rece, sumbru, omul „când ai zâmbit ultima dată?”, dar în esență sunt persoana gata să facă o glumă, iubitoare de prezența oamenilor și care caută întotdeauna să aducă zâmbete pe fiecare chip din jurul său, fie el străin.
Sunt îndrăzneață, nu mă opresc la jumătate de drum și nu îmi este frică de provocări.

Î.: Ce crezi că te-a ajutat cel mai mult în descoperirea celor șase limbi străine pe care le cunoști?

R.: Sincer, nu știu ce a provocat această pasiune și nici algoritmul folosit pentru a alege ce limbă vreau să încep a învăța. Am aceeași tehnică de a învăța încă de mică: citesc texte în limba respectivă, subliniez cuvintele neînțelese, traduc cu un dicționar cuvintele, fac exerciții de gramatică (nu pot învăța teorie și mai apoi să lucrez, motiv pentru care mă uit pe modele și îmi dau seama de regulă din mers), iar mai apoi ascult melodii și încep să îmi formez accentul vorbind cât mai des.

Î.: Cum e să fii un model, să știi că ești admirată de o mulțime de oameni?

R.: Încă nu mă gândesc la mine ca la omul admirat de o mulțime de alte persoane. A fi un model pentru cineva este un lucru extraordinar, pentru care trebuie să muncești enorm. Acel cineva vede în modelul său ceea ce vrea să atingă, ideea că nu este imposibil, trebuie doar să mai încerce. A fi model este un premiu pe care încă nu îl merit.

Î.: Știu și eu că nu-i ușor să scrii, dar, pentru tine, ce face scrisul ușor?

R.: De fapt, scrisul este extrem de ușor pentru mine. Scriu doar atunci când simt nevoia și las ca fiecare impuritate ce mi-a măcinat sufletul să-mi părăsească trupul prin sângele ce are pigment de cerneală.
Scriu pentru că așa știu eu să vorbesc despre ceea ce simt… și simt multe.

Îmi place să scriu, dacă aș putea aș sta la birou cu cafeaua și jurnalul și nu m-aș opri. Am avut un blocaj, în schimb, și a durat doi ani. Nu am putut așterne o metaforă pe hârtie și nici măcar un gând. Am simțit doar un gol în acei doi ani. Ceva din mine dispăruse și îmi era teamă că a făcut-o pentru totdeauna.

Î.: Care crezi că e cartea fundamentală a adolescenților?

R.: Cartea despre care vorbesc este cea care mi-a schimbat perspectiva și cu care am format o legătură strânsă. Știu deja că autorul nu este pe placul tinerilor, însă voi traduce paragrafele esențiale ale cărții. Încă simt fiorii când mă gândesc.

„O frumoasă dimineață de aprilie, în apropiere de Harajuku, Tokio, am trecut pe lângă fata 100% perfectă.
(…)
‘Ce ai făcut? Ai vorbit cu ea? Ai urmărit-o?’
‘Nah. Doar am trecut pe lângă ea.’
Mergea de la est la vest, iar eu de la vest la est. Chiar era o dimineață frumoasă de aprilie.
Îmi doresc să fi putut vorbi cu ea. Jumătate de oră era destul: doar să o întreb despre ea, să-i spun despre mine, – ceea ce chiar mi-ar plăcea să fac – să-i explic complexitățile destinului care au făcut ca noi doi să trecem unul pe lângă celălalt pe o stradă în Harajuku într-o dimineață frumoasă de aprilie în 1981.

(…)
Aș începe cu <<a fost odată>> și aș termina cu <<o poveste tristă, nu crezi?>>
(…)
Au trecut unul pe lângă celălalt pe o stradă în Harajuku. O amintire fugitivă din adâncul inimilor lor a strălucit pentru un moment. Fiecare a simțit o apăsare pe piept. Și au știut:
Ea este fata 100% perfectă pentru mine.
El este băiatul 100% perfect pentru mine.
Dar amintirea a fost mult prea îndepărtată și mult prea slabă și gândurile lor nu mai aveau claritatea de acum 15 ani. Fără niciun cuvânt, au trecut unul pe lângă celălalt, dispărând în mulțime. Pentru totdeauna.
O poveste tristă, nu crezi?
Da, este, asta ar fi trebuit să-i spun.

(Haruki Murakami – Elefantul a dispărut, capitolul 3 – On seeing the 100% perfect girl one beautiful April morning)

Î.: Ce hobby-uri ai? Care înseamnă cel mai mult pentru tine?

R.: Am o mulțime de hobby-uri, de la scris, la desen și pictat, cântat, dans. Îmi place să călătoresc și vreau să îmi dezvolt latura de vorbitor motivațional. Momentan, pot doar să motivez, nu și să vorbesc în fața oamenilor. Presupun că este evident faptul că scrisul este cel mai important pentru mine.

Î.: Ce crezi că observă lumea prima dată la tine? De ce?

R.: Oamenii îmi spun des că ochii și privirea mea le atrag atenția. Nu știu sigur motivul, însă mereu am dat „vina” pe ochii mei de nuanțe diferite.

 

Î.: Din câte am înțeles ești membră nouă a echipei POV21, ce te-a determinat să te alături?

R.: Da, m-am alăturat recent, iar ca o paranteză mărturisesc că mă bucur enorm că am făcut-o. În urmă cu o lună aproximativ, am fost contactată de unul dintre membrii echipei de la POV21 și am discutat destul de puțin cu privire la un interviu.

Am început în acel moment să mă uit pe pagina revistei, citeam articole, însă nimic mai mult până serile trecute când un alt membru a început să discute cu mine pe diverse teme și m-a întrebat dacă doresc să mă alătur echipei.

Am intrat cu gândul că voi întâlni oameni minunați și am rămas pentru că am găsit mai mult de atât.

Î.: Ce așteptări ai de la revistă, dar de la echipă?

R.: Ideea de dezvoltare cred că spune cam tot. Îmi doresc să văd cum membrii echipei cresc în influență, cum revista face la fel și, mai presus de asta, îmi doresc sincer să schimbăm anumite concepții și să ne facem auzite ideile.

Fiecare are lucruri extraordinare de spus, ideea de a deveni o voce care poate schimba ceva împreună mie una îmi sună destul de bine.

Î.: Ce limbă ai vrea să înveți în viitorul apropiat? De ce?

R.: Sincer, momentan nu îmi doresc să învăț o limbă nouă, vreau să mai lucrez cu cele pe care le știu deja. După un timp, dacă faci pauze, ajungi să ruginești oarecum și am observat acest lucru la mine. Calitate, nu cantitate.

Î.: Dacă ți se iau două interviuri la intervale scurte, răspunzi la fel întrebărilor sau te bazezi pe simțirile de moment?

R.: Întotdeauna răspund în funcție de ceea ce simt, însă, cum deseori întrebările sunt aceleași sau cel puțin au aceeași temă, răspunsurile se pot asemăna destul de mult.

Î.: Când te gândești la copilărie, ce amintire îți vine în minte?

R.: Tatăl meu mă ducea la grădiniță și mă lăsa undeva la 100 m de portiță. Îmi amintesc cum stătea acolo până intram, iar înainte să plece îmi trimitea un pupic pe care îl prindeam și îl țineam la piept toată ziua.

Î.: Ai momente în care îți vine să-ți închizi internetul și să-ți arunci telefonul pe fereastră? De ce?

R.: Zilnic. Nu suport să stau pe telefon, am ajuns în acel punct al vieții în care vreau doar să dorm și să mă bucur de momentele plăcute. Deseori îmi verific telefonul doar pentru mesajele importante și să mai aflu câteva informații care îmi pot fi utile.

Î.: Ce ai avea de transmis persoanelor care vor să înceapă ceva și tot amână?

R.: Riscă. Nimic frumos nu iese doar imaginându-ți că ai făcut acel lucru. Vrei să faci ceva? În acest moment, te rog, ridică-te și fă-o. Vrei să scrii o carte?

Caută o tipografie, roagă-i să te îndrume sau cere ajutorul cuiva din domeniu. Vrei să scoți o melodie? Mergi la un studio și fă-o. Vrei să călătorești? Fă-o. Vrei să vorbești cu o persoană anume și să îi spui ce te apasă? Fă-o.

Nimic rău nu poate ieși din ceea ce te poate face fericit.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a XI a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*