Sindromul Starbucks în România

"în Gândurile POV21/Timp liber" "de POV21"

Disclaimer pentru cei care cred că sunt interesanți dacă beau cafea ,,dă” firmă: Ești genul ăla de persoană care bagă în ea cafea de la Starbucks numai pentru că a văzut la poveștile prietenilor sau urmăritorilor de pe Instagram sau Facebook că e la modă să faci asta? Înseamnă că cel mai probabil intri în categoria oilor consumeriste, care ar cumpăra și o materie fecală învelită în staniol de la Supreme, doar pentru faptul că e ceva de firmă, categorie despre care urmează să vorbesc în cele ce urmează.

În schimb, dacă ești un băutor sau o băutoare de cafea, care are totuși gusturi mai elitiste sau rafinate și care își dă seama că până și o cafenea fără o mare reputație face o cafea mai bună, atunci felicitări, articolul ăsta nu este pentru tine!

Înseamnă că ești unul dintre puținii care nu se aruncă cu capul înainte în fântâna modei, doar pentru că așa face gloata.

Eu de fel nu sunt cafegiu, adică persoană din aia pentru care primul lucru când se scoală dimineața (după mersul la baie) e să își delecteze buzele cu gustul fie mai dulce, fie mai amărui al cafelei pentru a avea (cică) energie toată ziua și pentru a nu arăta de parcă urmează să meargă la preselecții pentru un nou sezon din The Walking Dead.

Eu de fel beau cafea foarte rar spre deloc și asta doar la anumite ocazii sau doar în anumite situații, când am nevoie de un impuls care să mă trezească din letargie.

Nu fac asta pentru că sunt împotriva cafelei, ba chiar susțin industria producerii ei și sunt de acord cu faptul că are și anumite efecte benefice.

Însă, ca orice lucru consumat în exces, și cafeaua poate avea efecte dăunătoare asupra organismului uman: de la riscul de osteoporoză și riscul de a fi suferind de insomnie, și până la creșterea tensiunii arteriale, agitație, dependență și chiar sevraj cu tot cu migrene la pachet, lista e destul de lungă.

Dar, cum nu sunt medic (din ăla cu ani grei de facultate+rezidențiat până la a doua tinerețe, nu din ăla cu opt clase și diplomă făcută în Photoshop, cu tot cu parafă și semnătură), prefer să nu îmi dau cu părerea despre ceea ce nu cunosc în detaliu.

Totuși, în rândul persoanelor care sunt aprige consumatoare de cafea, mi-au crescut sentimentele de ,,dragoste, afecțiune și compasiune” față de o categorie mai aparte (mai aparte însemnând suferinzi de idioțenie acută):

Consumatorii suferinzi de Sindromul Starbucks

Și înainte să sară haterii cu gura pe mine că sunt un ,,ceva” frustrat care își dă cu părerea, să știți că am fost nu o dată, ci chiar de două ori la Starbucks, și pot spune că au fost suficiente ocazii încât să nu mai calc în veci în locul ăla care emană prostie și lipsă de gust.

Pentru cei mai puțin cunoscători, Starbucks reprezintă cel mai mare lanț de cafenele din lume, fondat în 1971 în Seattle. În prezent, franciza numără peste 16.000 de locații în peste 44 de țări, fiind, totodată și lider mondial în prepararea și vânzarea cafelei. Până aici totul sună mirobolant, așa-i?

Ei bine, aflați că nu e tocmai așa cum credeți. Din câte am citit eu prin diverse articole economice, prețurile cafelelor de la Starbucks echivalează cu cele ale cafelelor de la aceeași franciză din Franța, Danemarca, Germania, Norvegia, Finlanda, Belgia și Suedia.

Veniturile unui român de rând sunt mult mai mici decât ale cetățenilor din țările menționate mai sus. Totuși, românul modern nu ezită în a se înghesui să-și cheltuie cât mai mulți bani pe o cafea, chiar și una de prost gust.

De ce?

Păi ședeți blânzi că vă explic eu de ce…

În ziua de astăzi se spune, prin mediile antreprenoriale, că nu mai plătești produsul în sine, ci eticheta acestuia, lucru cu care sunt perfect de acord. De el m-am convins încă de prima dată de când am intrat într-un mall, unde am văzut la diferite firme niște produse execrabile la niște prețuri de organe, doar din simplul motiv că aveau eticheta unor firme celebre.

Desigur, asta nu e o lege universală nescrisă, deoarece mai există și firme care se respectă, dar mai ales care respectă cu strictețe raportul calitate-preț, însă aici nu este vorba de Starbucks.

Starbucks e genul ăla de firmă care nu se bucură de cele mai rafinate produse, ci de o strategie bună de marketing, care vine cu niște nișe pe care alte cafenele le-au omis. Strategie bazată pe premisa că proștii vor cumpăra ceva ce arată puțin mai diferit față de cafelele pubului X sau față de ghereta de cafea de la colțul străzii.

Strategia asta de marketing le merge excelent în România.

Ai un meniu din care poți alege o mare sumedenie de sortimente de cafea ținută în nu știu ce condiții de câteva zile bune de parcă experimentează criogenarea cafelei. Ai și o sumedenie de opțiuni pentru pahare din alea blană pe care îți mâzgălește numele cu carioca și pe care le poți duce acasă. Apoi te lauzi cu ele la toată gloata de neanderthalieni din cătunul din care provii.

Mai ales când ai niște prețuri exorbitante la niște cafele arhicunoscute…

Cred și eu că îți vine a epata ca orice snob care și-a luat ultimul model de ,,bemveu”, după ce a luat un credit din bancă pentru el, pe care până și nepoții vor fi nevoiți să îl plătească.

Și, uite așa, ajung foarte mulți să își tragă poze din alea clișeice de cocalar sau de pițipoancă expirată cu o cafea de la Starbucks, pe care îți mai semnalizează prin scrierea numelui că ești mai idiot decât prevede legea, pentru că ai ajuns să dai o groază de bani pe ceva ce, în alte localuri, poate avea prețuri mult mai mici și o calitate superioară, ca să nu mai zic de ingredientele folosite.

Poftiți, dragilor, rezultatul unei strategii de marketing bazată pe etichetă și nu pe calitate. Asta este, din păcate, strategia multor companii de a atrage cât mai mulți clienți.

Am vrut să zic clienți?

Pardon, am vrut să zic cât mai multe oi spălate pe creier de niște tendințe ale modei, niște oi care, atunci când ciobanul ,,fluieră” ceva de genul ,,uitați ce înseamnă să fii șmecher la momentul de față!” se conformează și se înghesuie să golească rafturile cu tot ceea ce e trendy pentru că așa au fost îndemnate.

Însă, pentru că trăim în secolul al XXI-lea, nu e suficient doar să avem, ci trebuie să ieșim în evidență cu ceea ce avem pe rețelele de socializare. ,,Degeaba mi-am luat cafea din aia mișto de la Starbucks dacă nu le fac în ciudă sărăntocilor de la mine din listă, chiar și pe cei pe care, probabil, nu i-am cunoscut nici măcar în realitate și care beau cafea la ibric pentru că nu au bani nici de o cafea mică de la Starbucks, haha!

Dar asta nu e tot!

Ce rost ar mai avea să îmi pun story cu cafeaua de la Starbucks, dacă nu bag în cadru și cheile de la hârțoapa de mașină cu mulți kilometri dați în spate, pentru care mi-am vândut un rinichi? Ori suntem baștani, ori nu mai suntem!”

Dacă există un efect negativ major al evoluției tehnologiei prin apariția rețelelor de socializare, atunci acela e faptul că orice individ de pe lumea asta care respiră aerul degeaba se poate crede zeu din spatele unui ecran.

Și uite așa au ajuns ca niște oi să devină etalonul pentru mulți consumatori de social media, iar fenomentul postărilor cu cafele de la Starbucks să ia amploare. Acum, însă, să vă povestesc de una dintre cele două experiențe ale mele de la Starbucks.

Prima experiență a avut loc prin vara anului 2016, când eram la finele anului doi de facultate și când am decis și eu că ar fi cazul să fac o vizită anuală la Polus (actualmente Vivo).

Am menționat vizită anuală pentru că prefer să apelez la mall ca ultimă soluție, timp în care prefer să caut ceea ce îmi doresc la magazinele de pe centru…

Nu de alta, dar mi-am dat seama că, de cele mai multe ori, găseam acolo tot ceea ce aveam nevoie și la prețuri mult mai decente decât în mall.

După ce îmi fac eu cumpărăturile necesare, mă lovește gândul să văd și eu ce o fi cu cafeaua asta de la Starbucks. Mulți cunoscuți de-ai mei se lăudau cu ea. Uite așa fac marea greșeală de a călca pragul unei astfel de cafenele.

Intru acolo, mă uit să văd ce produse au și la ce prețuri sunt și îmi comand un American Coffee mediu care pe atunci era vreo 13 lei, dacă bine îmi aduc aminte. Oricum, fără a fiu sărac lipit sau zgârcit, mi se pare mult până și acum pentru o cafea.

Mă așez frumos, mai răsfoiesc și eu Facebook-ul și aștept să îmi primesc comanda…

După ce îmi primesc comanda, am parte de una dintre cele mai neplăcute experiențe pentru papilele mele gustative.

Fără a exagera câtuși de puțin, băutura aia, ce se voia a fi cafea, avea un gust de lapte praf din ăla ieftin, în care era turnată cafea din aia la plic de 50 de bani de la chioșcul din colț și peste care era turnată apă. Pe scurt, era genul ăla de cafea pe care o bei astăzi, după care mori ieri.

Din momentul acela am mai călcat o singură dată pragul unui Starbucks și atunci pentru că am fost nevoit, fiind constrâns de timp și de distanță.

De atunci mi-am dat seama că toți cei pe care îi știam consumatori de Starbucks fie erau proști și se luau după turmă că așa e la modă, fie aveau o crasă lipsă de gust pentru calitate și rafinament, fie cafeaua aia chiar avea ceva ce eu nu-mi dădeam seama. Oricum, de-a lungul timpului mi-am dat seama că erau, de fapt, primele două variante de mai sus.

Pe final, aș avea câteva sfaturi pentru cei care încă mai consideră că e cool să te folosești de renumitul brand Starbucks:

Dragi consumeriști manipulați,

Înainte de toate, ar trebui să știți că nu păreți mai bogați pentru prietenii sau urmăritorii voștri din mediul virtual dacă vă trageți poze cu o cafea de la Starbucks, pe care vă e scris numele exact așa cum o bovină are partea dorsală tatuată cu fier încins de către ferma de care aparține. Ba dimpotrivă, aș zice că sunteți chiar penibili și suferinzi de deficient de atenție constantă.

Pentru cultura voastră generală, oamenii cu adevărat bogați, precum Bill Gates, Mark Zuckerberg, Jack Ma sau Robert Kiyosaki, nu au nevoie de nicio confirmare din partea altora că sunt bogați.

De ce?

Pentru că ei deja știu asta și nu mai e necesar să epateze cu băuturi și mașini scumpe, din care mai răsare câte o duduie care-și pune picioarele pe bord și care se vinde ieftin pe o viață de lux, doar ca să satisfacă ,,cerințele pieței” de pe rețelele de socializare.

Atitudinea asta de a arăta ,,cine mi-s eu?” nu denotă altceva decât idiocrație și snobism. Practic, nu vă îndepărtați de țăranii ăia fără pic de educație care, atunci când scapă în orașele mari, uită să își lase la intrare atitudinea de melteni. Dacă tot vreți să arătați că sunteți bogați, știți ce aveți de făcut?

E simplu: munciți din greu până ajungeți la propriul nivel de satisfacție financiară și nu vă mai etalați nimănui bogăția. Câtă vreme voi știți că sunteți CU ADEVĂRAT bogați din toate punctele de vedere (nu doar financiar!), puteți să puneți liniștiți capul pe pernă fără să vă bată câtuși de puțin gândul că ceilalți vor scoate povești despre voi.

În al doilea rând, dacă tot vrei să te lauzi că ești cafegiu și că ai gusturi rafinate, de ce nu încerci să îți faci o poză cu cafeaua făcută acasă în ibric?

Nu de alta, dar, din punctul meu de vedere, aia ar trebui să fie considerată singura cafea adevărată făcută cu gust și suflet, pentru care nu plătești sume exorbitante și, dacă ești genul de persoană care apreciază lucrurile simple ca mine, ai savura din plin gustul cu adevărat rafinat al cafelei.

Sau, dacă e cafea făcută la aparat, măcar să fie una cu gust de cafea, nu de praf din ăla din care se face mâncarea pentru astronauți. Ah, stai, am uitat că nu există ibrice de firmă care să îți creeze iluzia faptului că ești pseudobogat pentru limitații care nu te cunosc și care sunt incapabili să vadă dincolo de un paravan iluzionist.

,,Și, dacă nu mai e la modă, atunci e grav…

nimeni n-o să mă mai aprecieze, dacă mă consideră drept o oaie neagră a turmei! Până la urmă, viața mea depinde de ce îmi dictează alții în materie de gusturi și tendințe nu-i așa?” Ei bine, din cauza acestei mentalități defectuoase au ajuns multe corporații să investească mai mult capital în marketingul de imagine al brandului, decât în calitatea produselor.

În felul acesta, ați ajuns să nu mai aveți gusturi în materie de orice bun și serviciu de pe lumea asta, ci doar să vă luați după ceea ce scrie pe etichetă.

Pe scurt, ați ajuns niște scârbe de oameni! 

Semnat,

un gentleman onorabil

-Răzvan Ceuca

 

 

Foto: Luisa Dondaș

1 Comment

  1. Mie sincer mi se pare un articol de zgarcoman. Chiar nu este o avere cafeaua aia. Ps: Gusturile sunt diferite 😉

    • Un articol nu are cum sa fie zgarcoman, draga Ale…poate doar autorul. Daca eu devin avar si refuz sa dau o anumita suma pe ceva, eu devin cel zgarcoman, nu articolul, pentru ca nu el imi gestioneaza mie fondurile. Si nu, nu sunt zgarcoman, de asta te pot asigura eu. Atentie la nuantele de exprimare! 😀 Legat de cafea, intr-adevar, fiecare cu gusturile sale, insa ideea centrala nu rezida in gusturile fiecaruia, ci intr-o tendinta de epatare prin utilizarea Starbucks ca un brand premium, cand, de fapt, nu e nimic premium la el. Cat despre avere, am argumentat de ce e o avere; cata vreme preturile Starbucks Romania echivaleaza in lei cu preturile in euro ale Starbucks din alte tari, raportandu-ne si la nivelul de trai de la noi, eu zic ca e inca o avere. Daca consideri ca ai un argument mai bun, simte-te libera sa ma combati! 😘

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi