vârstă

O femeie tânără nu are ce căuta cu un bărbat în vârstă!

"în Poezie și literatură/Texte" by

 

Suntem în secolul  al XXI-lea și, totuși, pare că unele lucruri nu se mai schimbă niciodată. Încă observ, printre prietenele și oamenii de pe rețele de socializare, acest gen de relație în care „bărbatul este cu mult mai în vârstă decât femeia”, pentru că „vârsta e doar un număr” și jură că și-au găsit sufletul pereche! Și nu știu dacă este vorba de interes sau de vreo formă de „daddy issuses”.

Cred cu înverșunare că relațiile de acest gen nu sunt deloc sănătoase!

Din punctul meu de vedere, relațiile de iubire funcționează perfect în momentul în care între cei doi parteneri există o diferență de maximum cinci ani, nicidecum de mai mult. Să ai tu 21 de ani și să fii într-o relație amoroasă cu unul de +30, mi se pare inacceptabil. Lasă-mă să îți explic acum de ce…

La început, te poți îndrăgosti de un bărbat mult mai în vârstă decât tine, pentru că îl consideri mult mai înțelept, realizat sau experimentat. Tu ești tânără și vrei să trăiești viața la cote maxime, iar el poate să îți ofere acest lucru mult mai bine decât un băiat de o vârstă cu tine, care este încă la început de drum. Și chiar așa – pare roz la început – el te protejează și te învață, iar tu simți că poți crește alături de el. Însă draga mea, aceasta este doar o iluzie!

Chiar crezi că o relație pe termen lung cu un bărbat mult mai în vârstă e ceea ce ai nevoie? Îți place să știi că el are mereu dreptate, pentru că a acumulat mai multă experiență decât tine? Îți place să știi că înaintea ta au fost alte femei?

Femei care l-au avut și i-au rămas în suflet?

Sau poate mai rău, o relație de lungă durată cu o singură femeie? Vreun divorț sau copil? La început va părea minunat, pentru că el este mai experimentat, dar, cu timpul, se va aduna tot mai multă frustrare și te va răni.

De altfel, cred că nicio femeie nu își dorește să aibă alături un om care să îi spună mereu ce e bine și ce e rău, care să nu îi ofere șansa de a experimenta cele mai frumoase momente ale tinereții, acele momente pe care el le-a trăit deja și te îndeamnă să nu le prioritizezi.

Nu cred că unei femei i-ar plăcea ca pe la 30 de ani, când se simte mai frumoasă și mai plină de viață, să dădăcească un om de 50 de ani, cu toate tabieturile sale sau să vadă cum începe declinul forței sale fizice și randamentul sexual devine tot mai scăzut când tu ai avea mai mare nevoie!

Nu mi se pare o situație prea fericită nici în momentul în care omul tău trece printr-o criză în afacerea sa și tu ești încă pe băncile școlii. Sau faptul că vă despart mai multe generații, iar, din această cauză, el are un alt mod de a gândi lucrurile și alte principii de viață, pe care le va oferi viitorilor voștri copii.

Bărbatul e o creatură vizuală, e normal să se mândrească în momentul în care are o soție tânără, însă tu te vei mândri la fel și când îl vei vedea pe fostul, cel de o seamă cu tine, realizat și în culmea succesului, parcă ispitindu-te să iei parte la bucuria lui, iar tu plimbându-te cu un moș la braț? Acuma stai, soro, puțin și gândește!

Ceea ce vreau ca tu să înțelegi e faptul că un bărbat care este mult mai în vârstă decât tine vine la pachet cu un bagaj emoțional mai mare și cu un trecut mult mai adânc decât al tău.

Un astfel de bărbat trebuie să treacă prin viața ta doar întâmplător, să te învețe câteva lucruri, să te facă să te simți bine și după să te lase să te bucuri de tinerețe! Pentru că bărbatul acesta fie îți va aduce probleme, fie te va forța să te maturizezi foarte repede și să fii extrem de tolerantă față de nevoile sale, nicidecum de ale tale.

Eu nu am fost niciodată atrasă de bărbații mai în vârstă decât mine, deoarece mi se păreau întotdeauna mult prea intimidanți. Și chiar dacă nu ar exista această problemă, tot nu aș alege un bărbat atât de matur ca partener, pentru că eu întotdeauna am avut nevoie să știu că pot conduce o relație, că pot să mă afirm și să mă simt bine în pielea mea atunci când sunt aproape de un bărbat și nu să satisfac nevoile unui om care mi-ar putea fi tată!

Poți găsi la fel de multă protecție în brațele unui bărbat care are aceeași vârstă sau doi-trei ani diferență, pentru că cel care iubește cu adevărat își va proteja întotdeauna iubita. Poți să găsești pasiune și înțelepciune și în mintea unui bărbat de o vârstă cu tine, pentru că uneori conexiunile pe care le creăm cu oamenii din jur trec de barierele timidității.

Mai degrabă alege un bărbat de aceeași vârstă cu tine, pentru că veți putea experimenta totul împreună la timpul cel mai potrivit și veți avea ocazia să îmbătrâniți în același timp, sub același acoperiș.

Crede-mă, un sentiment mai frumos ca acesta nu ai să găsești la niciun „bărbat trecut prin viață”!

 

 

5 Comments

  1. Your opinion is just like a d*ck. It is good to have one, it is good to be proud of it, but it is not ok to shove it down people’s throat, if they didn’t ask for it.

  2. Mie mi se pare ca esti o frustata care ti ai luat o, cam asta reiese din articol….continua sa ti cauti alt SPONSOR 😉

  3. Țara are nevoie de brutari,ccofetari, croitori… Lăsați scrisul cui se pricepe cât-de-cât la asta…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Noapte-n bulevard

Noapte! Ceasul nu mai ticăie Cu fum, în timpan el ţiuie, Alerg,
Actor grăbit

Actor grăbit

Mi-a fost dor de tine, fără „dar” și „poate” Mi-a fost dor
Derulează înapoi