Bârfele

Cum am lăsat bârfele pentru viața intelectuală

"în Diverse/Poezie și literatură/Texte" by

Câte dintre fetișcanele din lumea asta nu au stat până seara târziu la o „pove” cu gagicile? Toate, nu există excepții. Dacă ești o domnișoară secătuită de bârfele prietenelor tale despre cele mai cringe chestii, află că există ieșire de urgență. Dacă nu, ei bine, îți spun cu toată sinceritatea ce mi se tulbură în mine că sexul „frumos” (câtă misandrie, of) a devenit sexul „moara stricată”.

Da, și eu sunt fată. Da, și eu stăteam târziu în noapte cu „fetele”. Da, ascultam bârfe. Și ce mai bârfe, mămica mea. Nu era seară să nu aud cum Gigelucu’ și Mariana sunt așa de urâți împreună, sau ce armăsar și-a tras Gheorghiță.

De ce am lăsat bârfele în Plata Domnului? 

Simplu, îți spală fiecare neuron din creierașul tău prea zburdalnic de fetișcană ca să mai poți gândi logic. Da, era socializare, dar una mai nesănătoasă ca un Holiday Burger de la KFC. Saaauu din plictiseala și greața de a auzi ce fac alții.

Atunci am conștientizat că trebuie să fac o schimbare (nu de look, ca „Lenuța din Rapanoși care și-a tras patru șuvițe turcoaz și arată ca apa mării, Doamne ferește eu nu mi-aș strica părul”). Și am făcut-o chiar dacă acum sunt catalogată drept, stați, stați, puneți-vă niște muzică de tobe mai întâi și după vă spun. Gata? Sigur? OOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLEEEEEEEEEEEE.

Antisocială & depresivă & plictisitoare & „cum să ieșim cu aia, vrei să mă fac de râs?”.

Păi da, ce pot să spun, nu-s bunăstarea întruchipată, dar și de unghiuțele tale care se exfoliază m-am săturat să te plângi.

Cum am lăsat bârfele și de ce fix pentru o viață intelectuală?

Ehe, tăticul meu, aici avem de discutat serios.

Pur și simplu nu mă mai regăseam în grupul meu de prieteni. Iar ăsta a fost pasul, să ies pur și simplu. Dar nu cu surle și trâmbițe, ca la nuntă cu lăutari. A fost al naibii de greu să mă pot adapta la un stil de viață ce nu includea zvonul sau morile stricate. Că deh, nu-i ușor să te dezveți.

Apoi a urmat o perioadă în care mă simțeam al dracu’ de singură. „Unde-s prietenii mei, care chefuiam cu ei?” că tot se apropie Antolu’. Nu mai sunt, mămica mea, ți-au dat șutul ăla în fund și gata cu „happy 13 ani”.

Dar, cum sunt o sclavă a curiozității, n-am avut altceva mai bun de făcut decât să mă culturalizez. Of, ce vorbe mari. Dar a mers? A mers. Din fetișcana cu vibe-ul de 13 ani în sânge, am ajuns o tipă însetată de cunoaștere care pune preț pe ceva concret și real când vine vorba de informație. Că din fetișcană am ajuns „uite-o pe aia numai în negru”, „dar tu muzică de oameni normali când?” sau „dar tu când ieși cu prietenele tale” (care, te-aș întreba, că dacă nu ești „de nasul lor”, nici la „mintiuca lor” nu ajungi, dacă știi ce spun) e fix pix patina la care mă doare tare și numa’ în zilele de post.

Astfel, am ajuns să apreciez un om cu adevărat inteligent decât un grup de terchea-berchea care nu-și strică feng shuiu’ pentru un om diferit față de ei. Doar nu-i poți mulțumi pe toți! (Nici că aș vrea, sincer vorbind).

Că tot cu viața intelectuală, tocmai ce am avut parte de o ieșire cu o tipă super & incredibilă. Voi știați că într-un metru pot încăpea, într-un șir indian, un miliard de atomi?

Sau că 400 750 000 000 000 de atomi ar putea înconjura Terra?

Nici eu!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi