Jegul

Jegul din căminele elevilor olimpici

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Între 25 și 28 iulie, a avut loc faza națională a Concursului Național de Comunicări și Referate Științifice, găzduit de județul Teleorman. Am participat la acest concurs împreună cu o colegă și alți 50 de elevi.  După luni întregi de muncă, toți așteptam cu nerăbdare să ajungem la fața locului, să cunoaștem oameni noi și să dăm tot ce avem mai bun pentru a aduce cinste județelor noastre.

Oroarea noastră a început în momentul în care am ajuns la cele două cămine menite să ne găzduiască, respectiv: Liceul Sfântul Haralambie și Liceul G-ral Praporgescu. Condițiile erau evidente încă de afară. Toți cei deja ajunși și-au găsit câte un loc pe băncile din fața internatului și stăteau unii repetând, alții discutând, însă un lucru pe care l-am simțit toți a fost, categoric, sentimentul pur al dezamăgirii. Am fost întâmpinate de doamna director a Liceului Haralambie, care a început prin a ne spune un călduros ,,Bun venit!”, pe care, mai târziu, aveam să îl descifrez cu un gust amar.

Nu a fost ABSOLUT DELOC bun. Urcând pe scările întunecate, am simțit un miros pregnant de închis, mucegai, igrasie. Am observat pereții murdari și vechi. Ni s-a spus în avans că aici este un cămin studențesc și… că nu vom avea cele mai bune condiții; doar cele OPTIME.

Din aceste poze vă puteți da prea bine seama că locul (jegul) în care am rezistat timp de 4 zile, a fost orice, numai optim nu.

Să discutăm puțin despre așa-zisa cantină. Personal, pot să spun că nu am frecventat acel loc decât în ziua ,,Cinei Festive”. O cină organizată într-o sală închisă, fără aer, unde, la un moment dat, cred că temperatura ajunsese la 36 de grade. Dar să lăsăm locația, care și ea era oribilă, și să vorbim despre mâncarea servită. La primul fel, o farfurie cu 3-4 cartofi, câțiva castraveți veștejiți și o bucată de carne anormal de moale. Mulți ar fi spus că este fiartă. Ei bine, dragi cititori, am aflat în ziua următoare de la un profesor că ar fi găsit viermi în acea bucățică mică de carne.

Putem foarte clar să ne dăm seama că statul nu dorește să investească în excelența noastră.

Este inadmisibil să nu susții, ca minister și ca stat, educația pentru tineri; să îți tratezi „mândria țării” în halul acesta. Atâta ne dau, atâta îi reprezintă – jegul. Ai spune că cea mai mare parte a conducerii sistemului de învățământ nu și-a citit pildele și ne-a oferit în schimb mizeria care îi reprezintă. Noi alegem să nu intrăm în acest hal. Să nu vă întrebați de ce tinerii boicotează ceea ce oferă țara aceasta. Investiția adevărată s-a pierdut în buzunarele mafiei din spatele olimpiadei în care am crezut. Sunt tot mai aproape de convingerea că se vrea un tineret analfabet, fără șanse de scăpare. Performanța nu poate fi răsplătită în așa fel.

Și acum vin întrebările mele:

Chiar așa am ajuns să ne tratăm tinerii din țara asta, care se implică și fac ceva pentru prestigiul ei? Chiar așa ați ajuns, să ne mințiți cu nerușinare pe față, cum ai vorbi cu un bebeluș sau cu o maimuță de la grădina zoologică, să ne spuneți ,,Sper că vă veți simți minunat în județul nostru, și că o să ne revedem la anul” ? Doamnelor și domnilor, vorbiți în acest moment cu o elită de elevi.

Un grup de oameni care, în timpul anului școlar, nu face nimic mai mult decât să dea tot ce are mai bun. Un grup de oameni ce luptă să ajungă pe un piedestal atât de îndepărtat, dar pentru care merită fiecare lacrimă, fiecare picătură de sânge și fiecare sudoare dată. Vorbiți cu niște luptători care NU vor mai accepta asemenea condiții. V-ați bătut joc de munca noastră, ca mai apoi să ajungeți în confortul propriei case și să vă plângeți: ,,De ce ne pleacă copiii din țară?”

Nu plecăm de bună-voie.

Cu fața pătată de lacrimi amare, lăsăm familii și părinți în spate, lăsăm vise și înfruntăm greutăți pentru a duce un trai mai bun într-o țară diferită, o țară în care suntem meniți să avem pe vecie un brand tipărit pe frunte. Toate astea pentru că VOI, dragi conducători, nu ne-ați dat o șansă. Nu ne lăsați să înflorim pe propriul nostru plai. Nu ne lăsați să ne ducem țara la înălțimi inimaginabile. În schimb, pe zi ce trece, o aruncați cât mai jos, asemenea unei găleți vechi într-o fântână.

Îmi pare rău, dulce Românie… Dar speranța rămâne. Un adevărat luptător nu va fi învins niciodată. Iar eu vă promit, dragi adulți, că această generație va schimba cursul viitorului.

Și așa cum spune imnul nostru…

Priviți mărețe umbre, Mihai, Ștefan Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele-narmate, cu focul vostru-n vine,

Viață-n libertate, Ori moarte!- strigă toți.

Luiza are 17 ani și locuiește în județul Constanța. O pasioneaza muzica, scrisul și cititul, fiind o fire boemă și visătoare. Face parte din echipa POV21 din aprilie, iși dorește să aibă un viitor în domeniul limbilor moderne, si să-și dezvolte abilitățile in comunicare.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi