Inspirai și expirai adânc în piept
Aerul baroc al poeziilor
Lipite ca un pansament
Pe rana gândurilor.
Apoi, vedeai cum îi curgeau viorii
Lacrimile-i sincere din corzi și credeai
Că artistul va termina atunci
Cântecul care îți stârnea fiori
Pe șira spinării scrijelite
Cu versuri și sunete precise
Printre irișii iluzorii
Ai ochilor Sinagogii.
Te uitai și simțeai cu pupilele-ți dilatate
Fiecare notă de Verdi mușcată cu poftă
De penelul înecat în lacrimile
Care curgeau alert și transformau scena
Într-o mică Veneție, unde pluteau
Alene versurile, partiturile
Tuturor celor care creau
O cultură fără clișee.
La final, îmi spuneai cu ochii înlăcrimați
De fericirea-ți așternută subtil pe chip:
Uite, poezia și muzica, dacă știi să le iubești
Și să le trăiești, aici, la Bistrița, n-ai cum să nu fii fericit.
Andrei Mic
