Nu e ușor să fii adolescent!

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Când noaptea se lasă greu peste sufletele oamenilor, aceștia ripostează. Fiecare are lupta lui cu câte un demon diferit, dar pierde de fiecare dată când luna bate la geam cu razele ei mai palide decât chipul morții. Trist e că unii dintre ei nici măcar nu mai luptă. Și se lasă învinși pentru încă o seară, pentru încă o oră 03:00 dimineața își promit că nu se va mai întâmpla, doar ca să se dezamăgească noaptea următoare.

     Salut, sunt o adolescentă de 17 imediat 18 ani pe care ora 03:00 a prins-o trează. Greșeala mea, promit că nu se va mai repeta. Dar hey, dacă nu era așa, nu mai ajungeam să scriu asta. Nu gândesc când scriu acum, nu mă judecați pentru greșelile pe care colegii mei poate nu le-au văzut când au corectat articolul. Nici eu nu i-am ajutat, nu am ochelarii și nu mai văd bine tastele, mă ustură ochii, iar obrajii îmi ard, deși tremur de frig chiar dacă vă scriu într-o noapte de vară. Da, ați citit bine, e o noapte de vară, iar eu stau acum în casă, sub pătură, nu sub un clar de lună sau sub stelele ce se joacă acum pe cerul pe care nu pot să-l privesc, pentru că îmi aduc aminte de tot ce n-am avut, deși mi-am dorit.

     O să mă urâți pentru ce o să vă spun, dar nu am nevoie de iubirea voastră, așa că voi continua.

Am auzit de atâtea ori „Ce fain e să fii adolescent, nicio grijă”. Cea mai mare minciună existentă pe suprafața Pământului, chiar mai mare decât „Pentru totdeauna”. Prefer să plătesc 20 de facturi, decât să stau și să mă gândesc dacă este bine ce i-am spus acelui băiat acum 3 zile, pentru că nu mi-a mai dat mesaj; și, mai ales, decât să nu știu cine sunt. Prefer să merg la muncă zi de zi decât la școală, unde tot ce contează sunt notele mele și nu ceea ce vreau cu adevărat, așa cum a prezentat și Andreea în articolul ei (aici). Prefer să fiu ocupată cu toate „grijile de adult” decât să am părinții pe cap care nu știu ce vor de la mine.

              Știu că simțiți ca mine…

    Mai știu și că pentru cei care nu beau până cad din picioare la fiecare party, pentru cei care nu fumează, pentru cei care nu zboară din pat în pat în fiecare seară, adolescența este groaznică. Să fii un adolescent cu principii și valori morale este cea mai mare greșeală pe care o poți face. Și aici mă declar iar vinovată. De aia sunt acum în pat, nu pentru că nu aș avea viață socială așa cum vă veți grăbi unii să spuneți. Și da, există oameni cu principii, există oameni de valoare, de cuvânt. Eu nu înșel, așa că am fost acuzată că sunt plictisitoare când eram loială iubitului meu. Spun la trecut, pentru că da, relațiile se termină și a mea nu a scăpat, dar nu regret. A fost frumos. Eu nu beau până merg pe șapte cărări acasă, pe gard și ținându-mă de drum, așa că am fost acuzată pentru a doua oară că sunt plictisitoare și fricoasă, de data aceasta. Nu am de gând să mă trezesc vreodată fără să știu ce am făcut aseară și mahmură. Dacă chiar nu vreau să îmi amintesc, dorm trei ore în trei zile și e mai ceva decât toată mahmureala pe care ți-o poate da Jagger-ul. Nu fumez ca să văd cai verzi pe pereți și să îmi induc acea stare de liniște. Și nu, nu schimb partenerii ca pe șosete ca să îmi scot imaginea cuiva din cap, așa cum fac alții. Și nici nu spun că iubesc în timp ce ating pielea altcuiva. Nu, sunt o adolescentă. Nu sunt confuză, nu sunt zăpăcită mai mult decât trebuie, nu sunt cu inima în cap și creierul la gunoi, nu sunt atât de revoltată cât să sparg fiecare regulă, chiar și pe cele care mă ajută, nu sunt dezinteresată de ce se întâmplă în jurul meu, nu sunt ușor influențabilă și nu, nu îmi urăsc părinții. Lista poate continua.

Nu fac parte din niciun stereotip în care sunt încadrați adolescenții zilelor noastre, și totuși exist. Da, am o viață. Am iubit așa cum majoritatea dintre voi, experimentaților, nu veți iubi vreodată, am trăit niște momente pe care nici Neversea și Untold la un loc nu vi le pot oferi, am zâmbit așa cum numărul de „30 de iubite” nu o să vă facă să zâmbiți, am râs mai bine decât ați râs voi când v-ați bătut joc de puștoaica cu ochelari din ultima bancă. O să spuneți că sunt frustrată, deja și aud vocea unui coleg repetându-mi melodic că doar scriu frustrări. Nu, dragilor, vă deschid ochii. Să fii adolescent nu e ușor. Este intens. Este nebunesc. Haotic. Obositor. Limitat.

Să fii adolescent este o cușcă și de asta ni se pare că sunt cei mai frumoși ani. Evadăm la 19-20 de ani din cușca asta și gustăm viața din plin. Evident că își pierde intensitatea și ne gândim melancolici „Bă, ce ușori au fost anii ăia”. Nu au fost. Unii dintre voi aveți spinii în interiorul cuștii și când vine vremea să vă eliberați nu-i rupeți, îi întoarceți spre ceilalți și rămâneți acolo. Alții nu văd gratiile și zboară cât pot de departe ca atunci când ar trebui să fie liberi să se lovească de ușile cuștii, care s-a extins și care nu-i va mai elibera niciodată drept pedeapsă pentru indiferența lor. Iar alții, cei ca mine, stau în cușca lor înfășurată într-un șir de ață ghimpată și așteaptă. Ce așteptăm? Nu știu. Știu doar că vom vedea când va ajunge la noi. Și e bine ce facem? Probabil că nu există o variantă corectă. Dar știți ce e frumos?

Că alte suflete curajoase și-au pus cușca lângă a noastră și cu cele compatibile s-a format o ușă.

Ei pot veni la mine, eu mă pot duce la ei, iar asta va conta mai mult decât prietenia ta cu beneficii cu tipa pe care nu ai fost suficient de puternic să o iubești – așa cum merita – și mai mult decât prieteniile de la beție, care dispar când Jack a dispărut de pe masă.

          Dragilor, știu prin ce treceți…

Știu că unii de-abia ați adormit acum, cu perna udă și lacrimi curgându-vă pe obrajii albi, pentru că sângele din ei s-a dus la încheieturile pe care le-ați abuzat în seara asta. Știu că unii dintre voi vă gândiți dacă vă iubește. Nu, nu vă iubește. Dacă te iubea, îți răspundea la mesajul de acum cinci, șase ore sau ar fi stat cu tine la telefon, fără să te facă să te simți ca un plan de rezervă. Știu că unii zâmbiți pentru că lucrurile dintre voi doi nu puteau să fie mai bune. Vor fi, dar peste câteva luni vei fi în categoria de mai sus, întrebându-te dacă te mai iubește. Răspunsul va fi nu, pentru că a găsit ceva mai bun. Stai calm/calmă, se mint așa cum vă mințiți și voi că sunteți ok. Știu că unii mor de dor, știu că unii așteaptă ca niște promisiuni să se îndeplinească. Nu se vor îndeplini, îmi pare rău, dar tu continuă să crezi în ele. Suferința va determina ce fel de om ești. Și vă văd și pe voi, pe cei care dormiți acum. Stați liniștiți, să fii adolescent e așa ușor, că peste ceva timp veți fi într-una dintre categoriile de mai sus, până atunci, să vă fie somnul dulce. Nu veți mai fi aceeași persoană când „adolescența” vă va lovi.

Să nu credeți că v-am uitat pe voi, cei mai frumoși dintre toți, cei care își transformă suferința în rânduri frumoase. Pe voi, dragii mei, pe voi eu vă ador. Voi sunteți atât de frumoși, lumea asta nu vă merită. Știți cât de puternici sunteți? Să vă scrieți suferința ca să faceți ceva frumos din ea, dacă pe voi nu v-a ajutat cu nimic, să îi ajute pe ceilalți mai slabi de înger, să-i îndrume.

Voi sunteți martirii generației noastre, pentru că nu vă despărțiți de suferința voastră până nu ați stors și ultimul strop de inspirație pentru artă.

Eu vă ador, și de aceea aștept mereu cu brațele deschise tot ce creați. Da, să fii adolescent nu e ușor și nici nu știu dacă e atât de frumos. Știu că eu acum m-am descoperit pe mine și știu că, scriind aici, noaptea mea a devenit mai ușoară.

Sunt o adolescentă și simt că mă sufoc, dar mă complac. Nu am ce să fac momentan, doar să gust din plăcerile dulci-amare oferite de „cei mai frumoși ani din viață”. 

      Da, să fii adolescent nu este ușor. Este intens, un adevărat roller-coaster emoțional și sunt momente când ți-ai dori să fii orice, dar nu un om la 17 ani care habar nu are cine este, unde se îndreaptă și mai are pe deasupra și dramele clișeice, de care nu scăpăm. Și da, nu este nici atât de frumos pe cât se crede, și poate că nici măcar nu merită atât de mult, dar este punctul nostru de plecare spre ce vrem să fim, să devenim.

Este necesar să fii o omidă ca să te poți transforma într-un fluture colorat. Cum putem face asta, dacă nu experimentând toate emoțiile, toate stările umane existente? Și când faci asta, dacă nu atunci când ești adolescent?

Da, suntem adolescenți, unii respectă fiecare stereotip, alții niciunul. Da, suntem adolescenți, dar existăm. Merităm să fim auziți, merităm să fim văzuți. Și până când nu se va conștientiza asta, rămânem doar niște ființe umane zăpăcite.

Să fii adolescent este orice, dar nu ușor, însă vom crește și vom deveni o altă pată de culoare mai mult sau mai puțin vizibilă, până atunci, lăsați-ne să credem că vom schimba lumea.

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Teamă de frumos

  Sunt soare, apă, natură. Îndrăznești să mă frângi, să-mi iei razele,
Blocaj Mental

Blocaj Mental

  Construiesc pe-un filon de ură, Un nou asentiment în lume. Caut
Derulează înapoi