Părinții

Ce să faci când te stresează părinții?

"în Gândurile POV21" "de POV21"

Părinții… cuvântul care uneori ne dă și bătăi de cap. Noi, tinerii, avem lumea la picioare sau, cel puțin, părinții vor să ne facă să credem asta. Ei au grijă să ne ofere luxul, însă uită că atenția și comunicarea sunt cele care contează de fapt.

Eu susțin ideea că toate pleacă de la lipsa de comunicare. Cu timpul, tinerii intră în diferite anturaje, iar părintele știe că începe să piardă controlul, intervenind pedepsele și stresul.

Cum ne stresează părinții

E normal ca atunci când părinții observă că ceva este în neregulă să înceapă să devină stresanți, punând tot felul de condiții: dacă ieși diseară, la ora aia ești în casă , vezi că dacă bei nu mai ieși din casă două luni, aflu eu dacă mă minți și după vezi tu, iar lista poate continua.

Însă, asta nu înseamnă că nu poți să faci lucruri faine. Nu pot spune că am cei mai stricți părinți, de fapt chiar sunt permisivi. Trebuie să recunosc că sunt o persoană destul de încăpățânată. Îmi place să fie totul cum vreau eu, dar adesea le dau dreptate lor.

Un lucru învățat din istorie, care poate fi folosit în viața de zi cu zi, e politica faptului împlinit, adică părinții nu-ți mai pot face nimic când pleci Rapunzel, dar vii tunsă mai scurt decât prințul care o salvează. S-a aplicat și la mine. N-am venit cu părul chiar ca al prințului, însă am fost pe aproape. Tata a fost cel mai bucuros, îmi adora părul.

Mai pot adăuga: apeluri în care o întreb pe mama dacă mergem la stand-up în club, că eu deja am cumpărat biletele sau ce are dacă mama mă lasă să stau cu sor’ mea și eu o las o oră singură, că trebuie să mă întâlnesc cu o prietenă, că avem lucruri importante de discutat, iar când mă întorc e inundație în baie pentru că a lăsat robinetul deschis.

Și ce are dacă plec la cabană cu niște prieteni și nu-i răspund mamei la telefon că-i muzica tare și uit s-o sun după, când ea voia să mă întrebe dacă am ajuns și dacă îmi place cum arată cabana.

Cred că uneori noi îi facem pe părinți mai înspăimântători decât sunt de fapt. 

Sunt momente în care ei nici nu-și dau seama că tu ai întârziat sau că ai trecut pe lângă ei când erai cu x sau y sau poate nici nu-i interesează.

Soluțiile pe care le-ați avut mereu în mâini

Nu vreau să vă dau sfaturi depășite, dar adesea acestea sunt cele care ar trebui puse în practică și care ar rezolva problema, ori ceva depășit, ori ceva clișeic, pentru că de cele mai multe ori le ignorăm.

Pentru a avea o relație strânsă și sinceră, trebuie să nu mințiți. Părintele va fi imediat ocrotitor, de aici apărând o tensiune. Mai apoi, este necesar ca ei să vadă recunoștința. Nu foarte des, însă din când în când trebuie să le mai spuneți un mulțumesc. Ca de exemplu: Mersi, tata, că mi-ai dat bani să-mi iau hanoracul ăla, dar să știi că n-am mai adus rest pentru că am ieșit și la o cafea, dar știți voi mai bine.

Și acum, intervine școala…

Aud des: Băi, Miruna, părinții mei mă pedepsesc dacă vin cu un 4. Bine… Însă ați încercat măcar să le explicați? Am învățat asta și asta, dar atât am știut.
Părinții sunt foarte stresanți pe partea cu învățatul dintr-un singur motiv : SĂ AJUNGEM CEVA BUN ÎN VIAȚĂ. Sunt convinsă că dacă încercați să le explicați, încet o să-și schimbe și ei atitudinea.

Partea cea mai grea: cum aplici toate astea

Călcându-vă pe orgolii, pentru că față de părinți orgoliul dus în extreme înseamnă lipsă de bun simț. Și plus de asta, față de părinți n-ar trebui să fim orgolioși, pentru că ei ne cunosc prea bine. Alt aspect important: înțelegându-i. Toată lumea este conștientă că părinții fac totul doar pentru binele copilului, au multe griji și frământări. De aceea trebuie să le fiți alături.

Cu ce vă alegeți

Să presupunem că aveți 22 de ani: floarea vârstei și bineînțeles cu câțiva ani în urmă ați făcut doar ce v-a tăiat capul. Ați luat bac-ul sau nu, ați ajuns la facultate sau nu. Să presupunem că nu: nu ați luat bac-ul și nu ați ajuns la facultate. V-ați trezit în fața faptului împlinit, neștiind ce să faceți, ce drum să urmați. Vă întoarceți acasă, lucru firesc după o dezamăgire. Mergeți și le reproșați părinților: N-ați putut să mă puneți mai tare la învățat?, De ce m-ați lăsat să ajung un oarecare? Și din nou suferă părinții.

De aceea, eu vă sfătuiesc să aveți grijă până nu e prea târziu. Să ne bucurăm de cele mai calde și mai adevărate suflete: părinții. Și cu toate astea, să faceți ce simțiți, ce vă face fericiți, să-i puneți și în situații amuzante și mai puțin amuzante, vă spun eu din experiența mea, la un moment dat toate vor fi de râs.

P.S. : Părinții ăștia, cum îi crești așa îi ai!

Miruna-Alexandra Pricop
Ana Maria Retegan

Elevă la Colegiul Național "Nicu Gane" ,Fălticeni, în clasa a XI -a, profil filologie. Iubesc cărțile, călătoriile și muzica. Sunt pasionată de fotografie și dezbateri. Îmi place să îmi împart timpul cu oameni noi.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi