#vorbeștecorect „Trebuie” sau „trebuiește”?

"în De citit" "de POV21"

Seria #vorbeștecorect a ajuns la a treia înfățișare. Iată ce vom propune spre elucidare!

Pe cât de frumoasă este limba română, pe atât de complicate sunt căile sale. Articolul de față își propune să clarifice o problemă cu care românii se confruntă deseori, în special în limba orală. Deoarece subiectul este unul delicat și stufos, explicația lui devine destul de complicată. Vă recomand să citiți cele de mai jos în liniște, analizând atent exemplele. În definitiv, dacă imaginea exemplelor rămâne pe retină, putem considera de ajuns. Dacă doriți să aprofundați acest subiect, pentru o imagine plenară, puteți lectura din gramaticieni precum Gligor Gruiță (Gramatică normativă, Acorduri în limba română), Nedelcu Izabela (101 greșeli gramaticale) sau Ilie-Ștefan Rădulescu (Agramatisme în limbajul cotidian). Inadvertențe la nivelul morfologic al limbii române apar, în mare parte, în domeniul verbelor impersonale și unipersonale sau al unor verbe care și-au schimbat modul de conjugare odată cu apariția DOOM2.

A trebui – un verb cu dichis

Verbul a trebui este unul dintre cele mai problematice din limba română. Flexiunea sa cunoaște excepții și oscilații majore. În sens diacronic, acesta și-a schimbat statutul din verb personal în verb impersonal și unipersonal, cunoscând așadar formă doar pentru persoana a III-a (ceea ce exclude din discuție imperativul, mod specific persoanei a II-a).

Trebuie sau trebuiește?

Punem în discuție modul indicativ și cel conjunctiv al verbului a trebui. Dacă la indicativ prezent norma literară acceptă forma fără –esc­ (Bucătarului îi trebuie -nu trebuiește/trebuiesc – ingrediente proaspete.), conjunctivului prezent i s-a alocat forma cu –esc (O să-mi trebuiască -nu trebuie– materiale auxiliare.). Inconsecvența aceasta își are, probabil, originile în faptul că, în ultima perioadă, folosirea formei cu –esc la indicativ prezent a primit o conotație defavorizantă, dând discursului o notă regională, neîngrijită.

Când folosim trebuiau?

De notat este și poziția verbului ca regent al unei subiective. În acest caz, numărul verbului este mereu singular: Trebuia să fiu/fii/fie chemat/ă; Trebuia să fim/fiți/fie chemați/te. Suprimând auxiliarul a fi de la verbul pasiv, „a trebui își schimbă statutul morfosintactic, fapt atestat și de posibilitatea apariției sale la plural” (Gruiță, Gligor, 2009, Gramatică normativă, Editura Paralela 45, Pitești, pag. 27): Trebuiau anunțați toți membrii. Un alt factor care îi atestă pluralul este subiectul exprimat (membrii). Facem apel și la faptul că suprimarea aceasta se face doar la persoana a III-a, întrucât la celelalte două persoane, I și a II-a, subiectul este inclus și exprimat prin formele auxiliarului, fiind astfel imposibil de elidat (Trebuia să fim/fiți anunțați.)

Blocul biverbal va trebui

Gligor Gruiță tratează un alt fenomen interesant, și anume poziția de „semiauxiliar de modalitate” (Ibidem, pag. 28) a verbului a trebui. În această postură, el se sudează, atât gramatical, cât și semantic, de verbul căruia îi impune nuanța de necesitate și formează împreună un „bloc biverbal” (Ibidem, pag. 28). Acesta dă naștere unui fenomen de deplasare a subiectului în fața termenului regent: Eu va trebui să vă părăsesc. Destul de neobișnuit pentru limba română, subiectul este urmat de un verb a cărui persoană nu îi corespunde: Tu/ Noi/Voi va trebui să vii/venim/veniți. Paradigma se complică și, sub imperiul unei explicații psiholingvistice, la persoana a III-a plural, se realizează acordul: Ei vor trebui să ne părăsească. Explicația este enunțată tot de Gligor Gruiță: „Pentru români, una dintre cele mai grave abateri de la regulile acordului gramatical este considerată utilizarea singularului pentru plural, la persoana a III-a: ei merge, ei zice, ăștia e mulți, astea nu e bune etc. În literatura noastră satirică s-a făcut adeseori apel la asemenea exprimări pentru a caracteriza nivelul cultural al unui personaj. Ele sunt regionalisme gramaticale muntenești, pe care limba literară nu le-a acceptat niciodată” (Ibidem, pag. 28-29).

 

Vă recomand să uitați de trebuiește sau mult prea ciudatul eu trebui să… și să fiți atenți la persoana a III-a. În fapt, acolo apar modificări. Da, poate e greu, dar vă promit că se poate cu puțin efort. Până la următoarea întâlnire, seri cu vanilie și frișcă!

Student în anul 2 al Facultății de Litere din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca - specializarea română-norvegiană - scrie poezie și proză de la 12 ani - pasionat de pescuit sportiv și de performanță - campion al unor concursuri locale si județene - fost redactor-șef al revistei liceale "Huniade" - interesat de cultura si limba norvegiană, studiile filosofiei moderne și gramatica limbii române

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Monolog

Dacă ai știi că rugăciunile Au post scriptum lacrimi Ai mai venera

Nimic Special

strada din fața apartamentului și-a pus încredere în luminile publicului ce ne
Derulează înapoi