Guvernul lansează programul ,,Prima Căruță”, pentru studenți

"în Satiră" "de POV21"

Cu ocazia rectificărilor bugetare pentru biletele de tren pentru studenți, aceștia le vin în ajutor cu un bine și mai mare, punându-le la dispoziție ocazia de a-și lua în rate, prima căruță.
În plus, dacă studenții prezintă dovada faptului că învață pe locuri bugetate, au reducere 50% la al patrulea cal. Asta după ce au fost impozitați pân’ la piele și încă un rinichi pentru restu’ de cai.
În acest scop, universitățile de stat din București pun la dispoziția studenților hambare pentru depozitarea cailor, fără apă și mâncare incluse.

Ministerul s-a gândit la toate

Totuși, ministrul învățământului are o soluție și pentru acest lucru: Apa va putea fi achiziționată din găurile tavanelor sălilor de curs sau din scurgerile conductelor care încă așteaptă reparații.

De asemenea, șobolanii și gândacii din cămine vor putea fi folosiți drept mâncare pentru cabalinele din hambare.
Ba mai mult, caii studenților bursieri care lucrează și pe timpul verii vor putea beneficia de mâncare premium. O parte din baremul pentru selecționarea acestor mâncăruri o găsiți chiar aici . Pe scurt, a fi printre gândacii câștigători ai competiției de gândaci , se numără printre criterii, a relatat ministrul învățământului.

În continuare, urmează punctele de vedere ale câtorva cetățeni, după ce au fost întrebați ce opinie au despre propunerea ministrului finanțelor.

Beșterean Pălmidovici, pensionar :” Păi să meargă la trudă loazele astea, ce le trebuie lor naveta? Așa, mai fac și ei mișcare, să mai dea și pe la prășit.”
“ Mă bucur că guvernul a ales să ne facă și acest serviciu, că parcă prea era criticat. De mult îmi doream o căruță personală, iar acum în sfârșit s-a ivit ocazia. De tot atât timp îmi doream să nu mai fiu nevoit să depind de mașina părinților, despre care pot să spun că era chiar prea luxoasă pentru mine.”, ne mărturisește Emiluț, un student la litere.
Pardalian Plămădeală, student la construcții : “Dacă ăștia ne dă reduceri la căruțe, le pup mâna, să-mi trăiască ce-am pe casă!”

Studenții de la universități private, în schimb, sau cei care locuiesc în cămine private/chirie, nu vor beneficia de același lux, întrucât vor trebui să își încropeasca singuri adăpost pentru mijlocul de transport, alături de un meniu, aprobat de ministerul nutriției, cu care să îl alimenteze. Detaliile despre reglementările construirii acestor adăposturi sunt încă în dezbatere, dar s-ar fi vehiculat ideea că acestea ar trebui să fie construite din materiale reciclabile (precum caiete vechi, pixuri, chiștoace sau alte mărunțișuri de prin casă), pentru a proteja mediul.

Brînaru Lucia Alexandra, Bencze Robert Valentin
P.S. Acest tip de text nu trebuie luat în serios, deoarece nu difuzează evenimente reale, ci expune o informație fictivă, improbabilă și umoristică.

Student al Facultății de Electronică din Universitatea Politehnica din București - Toboșar autodidact - Profesor de tobe - Artist marțial - Programator - Scrie versuri din clasa a șaptea - Pasionat de psihologie - Caută să-și întreacă limitele prin a-și doborî sau a-i fi doborâte ideile vechi, reclădindu-le cu argumentele nou obținute - Face parte din echipa POV21 din mai 2018 și dorește să educe lumea prin cultivarea rațiunii - Consideră că pornind de la definiții se poate ajunge la concluzii nebănuite.

0 Comments

  1. Cumpar cal full option aer conditionat cutie de viteze automata aer condionat piele si sa aibe rezervorul mare sa ma tina pana la facultate,ceva sistem antifurt care sa se activeze pe comanda vocala e neaparat necesar

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus