Câmpia de lângă Băile Figa găzduieşte de șase ediţii încoace Festivalul Celtic Transilvania, unde muzica rock, folk şi metal se înfrăţesc cu istoria celților. Anul acesta, în perioada 19-21 iulie, am ajuns şi eu la primul meu Celtic; la naiba, mi-a plăcut!

Nu cunoşteam prea multă lume, dar m-am simţit ca acasă. Încă din prima zi de festival, am ştiut că evenimentul ăsta e unic, mai ales când l-am văzut pe omul cal şi unicorn. În prima seară, la E-an-na, ne-am prins mână de mână pentru a alcătui hora de metal, necunoscuţii mi-au devenit fraţi, iar prietenii veterani.

Nimeni nu se cunoştea, însă toţi se ajutau, între noi era o adevărată solidaritate; nici nu apucai să te izbeşti de pămâmt în mosh-pit că deja erai în picioare, continuînd ceea ce ai început.
Muzica ne unea, iar ,,dansul nostru’’ fuziona energie, fericire şi o nebunie bună. Toată lumea era prietenoasă, făceaţi headbang ţinându-vă unul pe celălalt până vă amorţea gâtul şi spiritul vă era liber. Conexiunea dintre trupele invitate şi public nu era una de superioritate, ci pură frăţie, unii dintre membrii trupelor s-au amestecat printre noi în the wall of death, au venit să ne dea mâna şi să bem împreună după concert.

Puteam să fim cât de nebuni voiam, nimeni nu ne judeca, dacă ne clătinam aveam 2000 de fraţi care să ne ridice. Micul sătuc celtic era vizitat, pătrundeam în istorie, retrăiam momente apuse, părtaşi pe viu la evoluţia umanităţii. Liberul acces ne-a ajutat cu partea financiară, toţi apreciem munca organizatorilor care, cu greu, au creat prilejul de întâlnite a tuturor.
Rockerii erau veniţi din toate colţurile ţării şi din străinătate, la cort sau la cabană, nu puteai sta singur şi trist, mereu erau prieteni sau străini care se interesau de tine; aveai încredere în oameni, ceea ce e de neîntâlnit în societate.

De la depărtare se auzeau strigătele mulţimii, care exploda de bucurie, cântau la unison muzica preferată. Reflectoarele care au luminat timp de trei zile nopțile Becleanului alungau întunericul, festivalul devenea, încet încet, o persoană. M-am distrat de minune cu prietenii, am îndurat o durere de gât şi coaste, însă a meritat. Am venit de acolo cu o fericire radiantă, în trenul spre casă mă întrebam ,,Acum ce? Ce fac cu viaţa mea de acum încolo?”. Singura replică a fost ,,Trăim viaţa şi aşteptăm Celticul de anul viitor! ’’

Camelia Brătfălean

2 COMENTARII