mă îndrăgostesc
în lumina felinarelor
de constelațiile albastre
ce curg prin părul tău
mă simt atotputernic
când plouă infernal
pe ferestrele camerei tale
vocea ta mă pierde printre frunze
și tot ea mă găsește la final
ești ca o molie, copilul meu păgân
zbori haotic
printre stâncile înghețate
ale sufletului meu
topindu-mi universul cu
atingerile aripilor tale
dorințele dintre meduze
s-au născut străfulgerat
Și timpul le-a purtat
spre capătul lumii
alunecând cu ele
în eter
lumea s-a sfârșit
și ne-am rămas doar noi
unul celuilalt
și celălalt unuia
supune-ți trupul și nu mă mai privi
în ochi
când îți spun că e fierbinte
așează-ți singură cătușele
și așteaptă…
apusul meu de soare
e mai aproape decât crezi
când ochii mei îți vor spune ceva
te voi lăsa
pentru o clipă
să fii stăpână peste tot regatul meu
