bunicii

De ce ar trebui să-ți iubeşti bunicii?

"în Diverse" "de POV21"

Cred că putem cădea toți de acord că bunicii au reprezentat – încă de la primii bunici de pe pământ – un rol foarte important pentru nepoții lor, ba chiar un rol esențial.

De ce?

Păi, pentru că ei sunt cei care au dat viață părinților noştri, iar fără osteneala lor de a face fiecare câte un ,,plod” pe lume, nici noi acum nu am fi existat. Deci, doar pentru faptul ăsta ar trebui să le fim recunoscători bunicilor noștri.
Din păcate însă, nu toți am avut şansa de a face acest lucru. Unii am crescut fără a ne cunoaşte bunicii când am venit pe lume, alții nu i-am cunoscut pe toți, alții i-am prins în viață pe lumea asta, însă am fost prea mici şi nu am ştiut cum să facem asta la timp.

În fine…

Eu unul, i-am prins doar pe 3 dintre ei în viață. Cu bunicii din partea tatălui am şi crescut, iar bunica din partea mamei a stat la casa ei şi am mai văzut-o din haști în Paşti. Bunicul din partea tatălui s-a stins pe când aveam 6 ani, iar soția lui, adică tot bunica, s-a stins lângă mine pe patul de spital sub ochii mei, fără ca eu să pot face ceva… nu multe mai tragice, pe când aveam 18 ani, iar bunica din partea mamei mele încă mai trăieşte.

Pot spune că sunt un nepot norocos, chiar dacă am avut parte de educație şi ,,bătaie pe pită” de la 2 din 3 bunici şi, în contextul dat, am pierdut unul dintre ei.

Bunicii mei însă m-au educat așa cum au ştiut ei mai bine. Dacă ştiau mai bine, făceau mai bine. Esențial este că ei au avut o intenție bună asupra educației mele şi chiar le-a ieşit.

N-am rămas cu traume după bătăile încasate de la ei, cu cureaua, urzica, cu jorda (o ştiți? Acea creangă verde, subțire şi lungă de un metru, în general de răchită, curățată de frunze până la vârf ca să usture mai tare… cei născuți la țară înainte de 2005 ar trebui să o ştiți), şi altele.

Fiecare bunic trebuie apreciat, respectat şi iubit pentru cât a făcut. Fie că a făcut multe pentru noi, fie că mai puține. Ei au făcut tot timpul după cât au ştiut atunci şi nu trebuie să-i judecăm pentru ce n-au făcut sau pentru ce au făcut, dar nu le-a ieşit bine.

Repet, dacă ştiau mai bine făceau mai bine. Şi nu cred că suntem noi în măsură să-i judecăm pentru faptele lor.

Acum un an şi câteva zile, la împlinirea unui an de la plecarea bunicii lângă bunicu’, am scris nişte versuri bunicii mele în semn de omagiu pentru tot ceea ce a făcut ea pentru mine şi familia mea. Versurile au un puternic impact emoțional! Şi arată cam aşa:

Fărâme din suflet

Astăzi se împlineşte un an,
Un an de când ai plecat
Fratele, copii şi nepoții, tu, bunico, i-ai lăsat
Într-o lume în care pe suflet nu se acordă un ban.

Ai lăsat casa goală,
Casă pe care o umpleai când sarmale făceai o oală,
Îmi aduc aminte şi de cozonaci, pancove şi covrigei
Puneai în ei suflet, şi lacrimi vărsai ca să se bucure gurile alor tăi nepoței.

Şi-mi mai aduc aminte cum ne-aşteptai în prag
Când ne întorceam acasă, ne-mbrățişai cu drag.

Nu ne-ai cerut prea multe,
Deşi, le meritai
Din pensia ta de 80 lei, îți luai medicamente, un borcan de compot şi da, din acea pensie la toți ne dădeai.
Şi eram mulți şi te supăram, dar treceai cu vederea şi uitai, căci pe toți ne iubeai.

Ştiam că o să vină şi acea clipă când pe toți ne vei lăsa…
Frate, copii şi nepoți au jelit în urma ta,
Te-ai dus lângă bunicu’, care de 12 ani te-aştepta
Acum sunt 12 luni de când îți simțim lipsa.

Atunci când ai plecat
O bucată din sufletul meu cu tine ai luat
Mi-ai cerut doar o înghețată,
Dar eu nu ți-am dat…

Stăteai în casa 11,
11 şi salonul în care ai stat
Şi tot 11 ora la care ai plecat
În linişte, de pe pământ, la cer te-ai strecurat
Te-ai dus atunci la Domnul, căci El te-a chemat.

Şi aş mai scrie despre tine un an şi-o vară,
Dar cuvintele nu ar putea reface ce-a fost odinioară,
Nici regretul că nu eşti nu o să poată face să nu doară,
Ne tot rugăm bunico, ca Dumnezeu să te-ngrijească şi să-ți fie țărâna uşoară!

Deci…

dacă mai aveți bunicii încă în viață vă sfătuiesc să vă apropiați mai mult de bunicii voştri, să încercați să îi înțelegeți, să îi ascultați şi să le mai satisfaceți dorințele din când în când, chiar dacă n-aveți chef sau vi se pare greu, căci nu se ştie niciodată ceasul când vor pleca de lângă voi şi vă va părea rău după aceea că n-ați făcut mai multe pentru ei!

Celor care nu ați avut noroc să creşteți cu bunicii sau măcar să vi-i cunoaşteți vreodată, vă sfătuiesc să vă apropiați de bunicii prietenilor voştri!

Nu va fi la fel, dar măcar o să simțiți ce înseamnă să ai bunici!

Gavrilă Domide Fătu

Masterand la TSAPE - Fire atletică - Pasionat de sporturi, natură, muzică şi mai nou citit şi scris.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*