Mamă, mai naște-mă o dată!

"în Citește-mă!" "de POV21"
Vreau să mă mai nasc o dată. Vreau să se șteargă tot și s-o iau de la capăt. Vreau să retrăiesc fiecare moment, fiecare sentiment și fiecare alegere, alături de consecințele acestora, așa cum trebuie.
Am nevoie să-mi despic propria burtă pentru a-mi da sens vieții, altfel n-am să pot simți că trăiesc. M-aș pierde în continuare în labirintul propriei minți, al cărei ieșiri devine tot mai difuză. Piesele acestui puzzle se transformă într-unele înguste, zidurile ce le înconjoară capătă rezistență, iar dificultatea aflării soluției se amplifică. Oricât m-aș chinui, simt că mă îndepărtez într-un ritm accelerat de esență. O puternică stare de sufocare mă acaparează treptat, iar simpla existență devine insuportabilă.
Cu toate că sunt pe deplin conștientă de cele ce mi se întâmplă, mintea preferă refugiul și singurătatea. Totul din jur prinde astfel un contur vag, lipsit de culoare și sobru. De asemenea, timpul trece greoi și chinuit. Parcă și el, ca și mine, obosește și îmbătrânește, obligat fiind sa curgă necontenit.
Undeva greșim. Dar unde? Asemeni timpului, n-am cum să mă opun anumitor aspecte din viața mea, precum nici el, la rândul lui, n-are cum să se oprească oricât de mult și-ar dori. Și atunci, care este soluția? Afundarea accelerată în regretul neputinței ne va aduce pe amândoi în pragul disperării. Astfel, povestea noastră ar avea parte de un final inevitabil și ireversibil.
Încep să mă întreb dacă perspectiva mea cu privire la acest tablou este cea corectă. Dacă într-adevăr nu există soluție pentru gândurile ce nu-mi dau pace cu privire la potențialul și valoarea mea. Dacă nu cumva adevărata problemă o constituie cei ce mă înconjoară și amplifică această nesiguranță care, până la urmă, n-ar trebui sa aibă o asemenea influență asupra mea.
Cu cât mă gândesc mai mult la acest aspect, cu atât mai multă crezare îi dau. Începe să-mi dea putere, devenind, astfel, unica sursă de îmbărbătare de care aveam nevoie. Acest punct de vedere mi-a deschis noi orizonturi, la care nici prin vis n-aș fi putut ajunge. Îmi redă încrederea și forța necesară de a continua această luptă constantă ce-o port cu semenii mei, biruind cu bărbia sus și cu demnitatea nepătată. Nu intenționez să revin la versiunea anterioară a mea, ce se simțea cu mult inferioară în fața mulțimii, așa cum nici nu intenționez să mai permit altora să treacă prin ce-am trecut eu.
Acel capitol al vieții mele, pentru mine, este pus deoparte și bine încuiat într-unul dintre sutele de sertare organizatorice aflate adânc în mintea mea. Este o etapă necesară maturizării mele, din care am extras experiențele bune, cât și pe cele mai puțin bune. Această gândire m-a ajutat să-mi regăsesc calea, să mă redescopăr și să mă reatașez de oameni. Acum, în loc să fug de ei, caut să-i înțeleg.
Este mult mai ușor să ne vărsăm regretele și nemulțumirile proprii pe cei ce ne înconjoară, decât să reflectăm asupra noastră și să căutăm realizarea schimbării la care fiecare visează cu ochii deschiși și cu sufletul la gură.
Acestea fiind spuse, eu am reușit performanța de a mă naște pentru a doua oară și de a face lucrurile așa cum mi-am propus. Tu ce mai aștepți? Din câte am înțeles, trenul nu va aștepta pentru mult timp în gară. Acționează cât încă mai simți acel zvâc ce-ți dă putere și determinare. Nu aștepta să treacă timpul, căci, așa cum am precizat mai sus, acesta se scurge neîntrerupt și este ireversibil. Este simplu. Cu cât căutăm mai multe scuze pentru a ne complace în circumstanțele actuale, cu atât mai mult vom suferi la final.
Vlăduc Amalia Teodora

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*