Dacă ieri am vrut să fiu astronaut, azi medic, mâine pot să fiu tot ce-mi doresc

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Sunt nouă în această lume a oamenilor mari. La început de drum este cea mai bună sintaxă pentru a mă defini. Am 21 de ani și un pachet de ambiție la bord, câteva vise și multă dorință de afirmare.

Bagajul de ambiție și ideea de carieră m-a însoțit în drumul pe care l-am parcurs de-a lungul vieții încă de prin clasa a V-a, când îmi sclipea dorința de a fi jurnalist. Încă-mi aduc aminte cum speram că voi scrie cândva pentru New York Times. Deloc rău, nu? Tot pe atunci mi-am făcut și primul blog, nu era nimic interesant, doar încercări de a crește pe plan literar, lucru care totuși m-a conturat și mi-a deschis sufletul către această nișă. Îi mulțumesc sinelui meu din trecut pentru că mi-a deschis inima către scris, mi-a oferit un dar pe care am reușit să-l fructific cu timpul. Tot el m-a făcut să iubesc să citesc; momentul meu preferat din zi era să intru pe acele tărâmuri necunoscute, să explorez, vedeam lumea mai frumos prin cărți, să nu menționez faptul că până și acum am o urmă de dezamăgire fiindcă ÎNCĂ nu mi-am primit scrisoarea de la Hogwarts.

Au trecut în jur de doi ani și am dat de geometrie în spațiu. Baza geometriei în  spațiu, bineînțeles, cât poți face în școala generală. Mi se părea un lucru extraordinar, era ceva nou, relativ greu iar mie mereu mi-au plăcut provocările. Da, de aici visul s-a fructificat în ceva nou, mai exact în „când o să fiu mare o să devin  arhitect”. Îmi plăcea să desenez și până atunci doar că odată cu înaintarea în vârstă și în așteptări de la viața de adult, combinate cu dorința de a deveni arhitect, m-am îndrăgostit și mai mult de artă. Desenul tehnic era la ordinea zilei, le-am dat gaură în bugetul părinților în mai puțin de jumătate de oră când am ales trei compasuri diferite, rigle de toate mărimile și o duzină de hârtie grafică. Bineînțeles, trebuia să-mi las și imaginația liberă, așa că am luat și blocuri de desen, acuarele, pânze și tot ce mai era nevoie. Încă un talent fructificat de un vis copilăresc, desenul a rămas în continuare plăcerea mea vinovată și momentul de relaxare atunci când simt că nu pot menaja absolut nimic.

Liceul… ah, perioadă a tinereții mele care mi-a mâncat patru ani din viață, într-adevăr, frumoasă perioadă. Mai puțin frumoasă pentru micul arhitect din mine; am dat de războiul dintre sinus și cosinus conturat de cercul trigonometric. Cam aici s-a dus și dragostea mea pentru matematică, cu tot cu dorința de a mă lansa în arhitectură. Nu-i problemă, mai avem materii, mai există vise. Am dat de biologie, materia care chiar m-a încântat în liceu, exact… visul de a deveni medic. Aici a avut o mică contribuție și Grey’s Anatomy. Îmi plăcea atât de mult atitudinea personajului Christina Yang, încât mă ambiționa să fiu la fel de bătăioasă ca ea, mă vedeam cu bisturiul în mână operând pe cord deschis.

Am dat de petreceri, băieți, dans… de distracție. Acel mic element care mi-a influențat decizia de a sta în facultate șase ani, încă atâția de rezidențiat și ideea de a învăța toată viața. Totuși, a avut o contribuție bună – m-a făcut să conștientizez că firea mea zbuciumată nu este făcută pentru medicină. Mi-am adus aminte de visele din copilărie, de latura artistică ce simțea disperata nevoie de a fi conturată din ce în ce mai mult, să exploreze. Cine nu a avut visul de a deveni actor? Pot spune cu mâna pe inimă că perioada în care mă visam la actorie a fost cea mai frumoasă perioadă pe care am putut să o trăiesc până acum. Eram eu, un  norișor și acel cor de îngeri care-mi cânta în strună, practic perioada „tot ce zboară se mănâncă”. Transpiram prin toți porii ambiție să joc pe scenele teatrului românesc, dorința de a fi ca Stela Popescu, Maia Morgenstern, Carmen Tănase sau actorul meu preferat român pentru capodopera „Nea Mărin Miliardar”, Amza Pellea.

S-a dus repede și cu actoria, cu toate astea mă bucur extrem de tare că acea perioadă m-a învățat să păstrez mereu viu copilul din mine, să-mi permit în continuare să visez uneori cu ochii deschiși.

Am dat bacalaureatul, l-am promovat, încă un viitor student care nu știa ce vrea să facă cu viața lui. Super. Am stat și  m-am gândit la ce mă pricep. Aveam o mică dragoste pentru economie, aveam vise de deschidere a unei mici afaceri, m-am conformat, m-am dus la facultate. Aici vine partea interesantă, aici m-am lovit pentru prima dată cu pieptul de ceva ce părinții mei o numesc „real world”. Nu știu câți dintre voi, cititorilor, ați văzut serialul fenomen „Friends”, serial care în prezent este top I în preferințele mele, m-a cucerit de la prima replică a Monicăi: „Welcome to the real world. It sucks. You’re gonna love it!”; replică care-mi definește viața în momentul de față. Nu am idee ce voi face în viitor, nu am idee cum să menajez viața, nu știu cum să fac această trecere bruscă acceptabilă pentru mine. Vise încă am, o grămadă de vise, problema e că încă nu știu cum să le fac realitate. Îți mulțumesc totuși, mamă, că m-ai născut cu răbdare-n sânge. Am dorința de a învăța lucruri noi și de a ajunge cea mai bună versiune a mea, pentru mine.

My point? Fiecare vis pe care l-am avut din copilărie până acum m-a ajutat să devin acest adult tânăr care sunt acum. Mi-a colorat niște talente deosebite pe care le apreciez enorm, niște skill-uri pe care nu multe persoane le au și pentru asta sunt mai mult decât recunoscătoare. Nu mi-aș da creativitatea la schimb pe absolut nimic, căci ea mă definește ca om.

Dragi părinți, credeți în visele copiilor voștri. Fiți acolo pentru ei, așa vor deveni niște persoane extraordinare, talentate. Nu contează pe ce plan; dacă nu este bun la matematică cu siguranță este bun la altceva la care alte persoane doar visează. Credeți în ei cu toată ființa.

Dragi copii, elevi, studenți, este greu, știu. Credeți în voi, trebuie să vă ridicați atunci când vă prăbușiți și cel mai important nu vă dați niciodată bătuți. Asta înseamnă un viitor promițător, vise și speranțe îndeplinite. Astăzi să fiți ce visați, acesta-i marele secret către fericire.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Privind-o pe Eve

– Vei cânta și la noul meu restaurant, rostise ștergându-și fruntea lată
Du-te la Sus