mi-am surpat cele mai înalte stânci
încercând să construiesc un pod
pe care sufletele noastre să se poată întâlni în pace.
mi-am apropiat orizontul de al tău,
ți-am mângâiat suav atmosfera,
n-am vrut să-ți rănesc stratul protector de ozon.
în prezența ta, gravitația-mi-e zero,
mi-am contractat materia ca să-ți pot pătrunde câmpul de influență
și m-am blocat aici, într-o buclă infinită.
dar în definitiv, celestule,
și eu și tu suntem simple aglomerări de atomi –
drama queens aglomerări de atomi.
ne place să ne credem importanți
când esența noastră e vid,
incomparabilă cu spațiul infinit.
Brînaru Lucia Alexandra
