Știați că iubesc?

"în Texte/Poezie și literatură" by

Știați că iubesc? Nu, nu aveați de unde să știți. Nu am spus nimănui. Vă spun vouă. Vouă vă spun atât de multe lucruri și la vedere și printre rânduri. Nu, nu, nu. Nu e ceea ce vă trece prin minte. Nu este o iubire adolescentină. Este ceva serios, ceva ce va dura toată viața. Sunt atât de îndrăgostită că aș vrea să îmi iau zborul, să ating norul ăla în formă de inimă. Sunt atât de îndrăgostită de lume.

Iubesc atât de mult cerul. Gri, albastru, negru, îl iubesc cu fiecare culoare pe care o are. Iubesc Soarele și când îmi arde pielea și nu pot dormi bine. Iubesc Luna chiar și atunci când nu este acolo și mă lasă singură, să plâng în perna mea. Iubesc și stelele, deși uneori eclipsează Luceafărul cu strălucirea lui. Iubesc copacii chiar și când atrag fulgerele. Iubesc natura.

Iubesc oamenii. Nu pot iubi nimic mai mult decât iubesc pasiunea din privirea oamenilor când vorbesc despre ceea ce adoră. Iubesc zâmbetele sincere și confuze. Vai, cât pot adora sinceritatea! Iubesc conversațiile nocturne, când amândoi suntem atât de reali și uităm de jocuri, reguli, orgolii.

Iubesc când oamenii își spun că se iubesc prin Ai grijă”, „Ești așa zăpăcit”, „Te aștept” și „Sunt aici”.

Iubesc iubirea, mă face atât de fericită. Iubesc să aud  râsul unei persoane după ce a plâns, pentru că altcineva nu a știut să iubească. Oamenii răi, doar oamenii răi pot face alți oameni să plângă. Iubesc să vă iubiți. Sunteți atât de frumoși, toată lumea înflorește, dar apoi totul se ofilește…

Oricine poate să crească o plantă, puțini pot să o facă să înflorească.

Iubesc, oameni dragi, iubesc atât de mult natura voastră, umanitatea. Iubesc gesturile mici, iubesc că atunci când se gândea la mine venea cu un trandafir roșu, pentru că știa că o să-l am și peste ani între paginile cărții mele favorite de la acea vreme. Iubesc că și acum găsesc acei trandafiri. Iubesc amintirile. Iubesc promisiunile. Iubesc lacrimile care derivă din acestea.

Iubesc. Dar pe el? Pe el nu-l iubesc. Sunt îndrăgostită. Dar de el? De el nu. E ceva ce nu pot iubi la el. Ceva ce mă împiedică să mă scufund în ochii lui. Nu e frică. E doar absența iubirii. Un abis. E un abis. Întunecat. Rece. Nesigur. Când aripile mele se vor întinde și mă vor convinge să fac saltul, atunci voi fi Regina Damnaților, regina lui. Și atunci voi iubi lumea, dar pe el îl voi iubi mai mult.

Până atunci, iubesc lumea, dar fără el.

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi