În toamnă

"în Citește-mă!" "de POV21"

iar acum sunt singur în mijlocul tărâmului meu
de un an și ceva când am intrat în contact cu calm, greu, dar repede

de când am aflat că totul decurge ok, parcă albastrul se împrăștie din ce în ce mai des cu pete galbene prin sticlă
ce pe perete par a fi stele mari și le pot atinge
fără să mă detașez de scaunul din sufragerie
ce acum 14 ani nu exista sau cel mai probabil exista
dar eu pe atunci eram înlemnit fobic pe un scaun din lemn sau scândură, chiar nu mai am habar, dar știu că era tot timpul cald afară și înăuntru era mai rece

uneori simt nevoia să fiu înfășurat cu perdeaua, iar luminile să fie aprinse pentru un selfie
de ar fi și o stea
parcă nu aș mai conștientiza că exist în această lume
m-aș vedea cât mai sus, plutind printre stele, chiar dacă în mintea mea
ce o consider sănătoasă, îmi trece un gând amuzant, dar profund, de a pupa luna și să o ating

ușor, ușor, toate trec
în bine, sper…
dar niciodată nu mă pot gândi la ceva mai mult

atât

cât liniștea este momentul meu de a medita cât mai profund
pentru a mi se dezvălui dintr-o pocnitură din deget

știi… încă merită să mai vezi oameni
acum

Ionuț Dumitru

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*