Cum mi-am luat Bacul după ce m-am stresat un an degeaba – Andreea Cordoș

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Săptămâna trecută am dat bacul și n-am murit. Nici n-am tâmpit – de tot. Nici n-am rămas cu sechele – prea multe. Poate doar cu extrem de multă oboseală și stres aiurea adunat. Oh, what a time to be alive! Odată cu asta, am încheiat una dintre cele mai complexe experiențe din ultimul timp. Pfai, și asta nu datorită examenului în sine. Dacă îți merge cât de cât mintiuca și te concentrezi, e apă de ploaie. Dar experiența în sine, boss. Experiența, presiunea, nebunia, tot ce-ți freacă capul și te solicită din alte părți… aici e miza. Aici e tot pachetul care te maturizează, cică.

Am făcut 18 ani în septembrie și mi-am zis atunci că eu sub nicio formă n-am să mă stresez anul ăsta. Neah, îmi cunosc capacitățile. Ce-i un bac pe lângă atâtea chestii mai complicate pe care le-am realizat sau de care urmează să mă lovesc? Eu mă apuc din prima zi de școală de-nvățat și cu eforturi zilnice, rup normele. Yeah, sure. Ce ți-i prima zi și ce ți-i ultima săptămână?

Domnilor elevi…

Nu știu cum s-a pierdut încrederea aia pe drum. Poate lipsa de organizare specifică sau presiunile tuturor de: vezi, Andreea, că anul ăsta ți se decide fucking viitorul! sau remarcile profului de istorie: domnilor elevi, pentru a promova trebuie să învățați din 7 manuale. Auzeam deja ticăitul ceasului și tot procrastinam ca naiba. Greu tare să te apuci de învățat. Știu că mă-nțelegeți. Ne corup rețelele de socializare sau impulsul ăla de Carpe diem care-ți urlă-n minte că ce nu trăiești acum nu mai trăiești niciodată.

N-am să mă plâng aiurea pentru că iar o să sară domniile voastre cu replicile: sunteți generația cu cel mai ușor bac ever sau la filo e fix pix materia. Well, da. Cam așa. Nu poți compara dificultatea de acum cu cea din trecut și nici nu poți nega faptul că bacul la mate e mai greu decât cel de la istorie, dar, cu toate astea, stresul și presiunea te pun la zid. Mama lor de norme sociale tâmpite.

O să râdă acum studenții. Știu, dragilor. Mi-ați reamintit tot anul cu sarcasm și lipsă de empatie: stai să vezi sesiunile. Știu, știu. Acolo lucrurile se complică. Nu neg, dar până să mă distrez cu voi și cu mărețele sesiuni, am de dat „examenul maturității” . Îmi dau ochii peste cap. De parcă tâmpenia asta m-a ajutat cu ceva în maturizare. Lumea ar fi șocată, dacă ar sta cu adolescenții să-i asculte și s-audă ce i-a maturizat de fapt. I-ar durea sufletul.

Și, totuși, știți care-i cea mai mare mulțumire a mea?

Faptul că nu mi-am spus stop la viață în clasa a 12-a.

Atâââția prieteni și cunoscuți s-au retras anul ăsta-n casă ca-n mănăstire. Nu tu distracții, nu tu ieșiri, povești. Absolut nimic. „Oh, dar așa și trebuie”, ar spune părinții sau orice persoană conservatoare sau foarte responsabilă. Well, nu neg. Într-adevăr, dacă nu-ți gestionezi timpul și te prostești tot anul, s-ar putea să ai surprize și să te dai cu capul de gardul școlii când vin notele. Dar nici să trăiești fără lumina zilei ca un pustnic nu-i o soluție.

Echilibrul, dragii mei, ca în orice alt aspect din viață, e soluția. Trebuie să știi când să ieși, când să înveți, când să dormi, când să mai dai o geană peste eseuri sau peste anii de război, când să ieși iar. Am avut eu echilibru în clasa a 12-a? Nici gând. Spun asta pentru că vreau să-mi asum fără să fiu ipocrită.

Măi fată, ai bac anul ăsta…

Ce-am făcut în schimb? Lucruri care vor rămâne și care-n domeniul meu viitor de muncă vor conta mult mai mult decât o diplomă de bac sau de licență, care atestă de fapt că nu știi să faci nimic concret.

Am început în forță încă din toamnă cu emisiuni, cu Gala Comunitarium, cu ședințe peste ședințe unde am râs nebunește, unde ne-am distrat, unde ne-am certat, dar unde-am creionat un proiect – un ONG național. Vreți să vă spun ce m-a maturizat pe mine anul ăsta? Faptul c-am făcut PR pentru POV21 și pentru două firme de unde mi-am câștigat niște bănuți. Ce altceva? Ei bine, faptul c-am coordonat ședințe și-am văzut cât de greu, dar și cât de frumos e să lucrezi cu oameni creativi, energici, dar extrem de diferiți. Vă întreb acum: nu cumva asta trebuie să știm să facem în domeniul muncii, în firme, asociații sau orice alte nebunii în care ne implicăm? Vă las să meditați asupra acestui lucru.

Să nu credeți că n-am fost stresată. Mă lua cu palpitații când mă suna mama și mă întreba: iar ai fost la POV? Păi, măi fată, ai bac anul ăsta. Așa mama, așa colegii, așa profesorii. Domnilor elevi, vă veți confrunta cu cea mai mare problemă: lipsa timpului. Deja mă lua cu rău.

Nu am învățat, dar am citit…

Și cum să nu te stresezi? Ba îți mai dai și-un DELF în februarie, ca să fie pachet complet. Norocul meu a fost că la română am citit în anii ăștia de liceu fiecare carte, deci n-a trebuit să-mi pierd vremea prea mult cu memorarea întâmplărilor. And guess what, mi-au plăcut toate. Enigma Otiliei sau Ion, apoi Iona cu profunzimile sale. Da, și Moromeții. Ca să nu mai vorbesc de Ultima noapte, care mi s-a părut bijuterie. Am fost un om curios și asta m-a ajutat mult. Și-am avut și-un profesor extrem de profund, care mi-a insuflat un drag de-a trăi cărțile astea și interpretările lor.

La istorie noroc cu presiunea profului. Exigent și cu teste fulger din zeci de pagini. Moralizator și, pentru cei mai mulți, stresant, dar un profesor care ne-a mobilizat să ne-apucăm de treabă. Le sunt recunoscătoare. Am știut din primul an că mi-am ales bine liceul.

Iar la logică am învățat de pe Youtube. Yeah, I know, inconștientă. De aia am luat 8,40. Cert e că din prostia asta puteam greși mult mai multe grile, decât au fost de fapt.

Știți gluma aia cu: Ai învățat? Nu, dar am citit. Noh, cam așa a fost la mine. Nu cred c-am stat să memorez și să recit eseuri sau ani de război. Am citit și recitit cu fiecare ocazie, în schimb. Nu la fel de responsabil pe cât trebuia, asta clar, dar așa funcționează creierașul meu căruia-i datorez multe. Și memoriei vizuale, că doar datorită ei mi-a picat fisa la istorie.

Cabane și teambuildinguri…

Anul ăsta am învățat să fiu singură, apoi să primesc în valuri dragostea din partea oamenilor din jur. Când am zis că mă responsabilizez și rămân să învăț, mă chemau la cabane și la toate nebuniile pe care le-am mai făcut: Păi, Cordoș, cum să nu vii la cabană să facem karaoke? Ești normală? Și m-am dus. Și în noiembrie, și în mai, și la teambuilding-urile din decembrie și martie unde am ținut discursuri și am trasat obiectivele naționale cu echipa. Apoi am venit acasă și cu mult nechef mi-am mai citit la istorie câteva capitole.

Ultima săptâmână

Aici n-a mai fost de joacă. Cred că uitasem tot ce-am știut până atunci. Căldură infernală în apartament și trebuia să reiau toată materia ca să fiu liniștită. Eram pregătite ca de moarte, eu și colega mea, Maria, care are și o admitere la medicină după bac. Eh, câteva cafele pe zi și nopți nedormite, multă procrastinare și aici, și surprinzător: o ședință la care n-am participat. Greu m-a lăsat sufletul. Iresponsabilă. Știu, nu trebuie să-mi spuneți. Pot să-mi pun o etichetă cu asta pe frunte.

Ne spunea coordonatorul proiectului, și mie, și celorlalți colegi de suferință:  probleme ar trebui să-și facă restul, nu voi, care aveți o inteligență peste medie. Nu ne-a încălzit nu știu cât asta, dat fiind faptul că tot anul ne-am implicat în ce-am putut și nu mai eram siguri de cât stăpânim materia.

O să las aici poza pe care ne-a pus-o pe grup în prima zi de bac:

Ne-a motivat serios, nu alta.

Colac peste pupăză, în vinerea de dinainte de bac, POV21 a organizat primul TEDx Bistrița. Și cum să nu merg? Ești nebun?! Experiență unicat la pachet cu un interviu în exclusivitate cu inițiatorul protestului #Șîeu vreau autostrăzi. Știu că m-am trezit la 6 dimineața ca să-mi mai citesc eseurile și să pot merge la gală. A meritat. Aș fi regretat enorm altfel.

Nu vă încredeți în ponturi!

Acesta este un sfat pentru toți cei care-și vor da bacul de acum încolo: nu vă mai încredeți în ponturi! De ce? Pentru că noi ne-am luat o țeapă de zile mari…

Ca să clarificăm treaba: se știe că, în anii trecuți, au existat persoane care au aflat subiectele cu o noapte înainte. De-acolo s-au făcut grupuri conspiraționiste unde s-au dat toate ponturile din lumea asta cu privire la ce pică. Cică-n anii trecuți au nimerit. Adevărul e că unii chiar au știut. Trăim în România. Nu-i o noutate că se fură până și notele. Așa că anul ăsta toți așteptam cu sufletul la gură să vedem dacă se află subiectul. La 12 noaptea, înainte de proba la română, au început telefoanele, mesajele. Nu dintr-o singură sursă, ci din 5, 6: Băăăăăi, pică O scrisoare pierdută la real și Ultima noapte… la uman. Mare șoc, mare încântare. Ultima noapte îmi plăcuse cel mai mult, așa c-am mai recitit o dată eseurile. Măi, deci toți ne-am dus la sigur că asta vine. Înainte să intrăm în săli, unii încă-și repetau pe hol romanul lui Camil Petrescu. Și ce ne-a picat de fapt? Fața, când am văzut la subiectul III, Barbu sau Arghezi la alegere.

DE-ZA-MĂ-GI-RE în sală a fost. Am respirat profund de câteva ori și m-am apucat de treabă. Mulțumesc memoriei mele că nu mă lasă la greu, nici chiar atunci când îmi bat joc de ea. Am scris Riga Crypto și Lapona Enigel de Barbu. Mi-am adus aminte, am schițat, am improvizat, mi-am dat tot sufletul acolo și, fără prea multă vorbărie inutilă, am avut cam 8 pagini. Mulțumesc, POV21, c-am exersat aici cu scrisul articolelor. Am făcut de-un 9,85 la română.

La istorie – aceeași nebunie. Toți am crezut că pică Statul Român Modern sau Comunismul. Siiiigur. A picat Evul Mediu – ce învățasem mai puțin. Așa-i în viață uneori. Important e că mi-am adus aminte bătăliile și le-am descris cum am știut mai bine. Știu că par ipocrită dacă spun că nu mă așteptam la 9,70, dar când mergi pe improvizații și nu ești sigur pe tine, preferi să fii modest și să nu îţi asumi prostii. Altfel te crede lumea supererou când tu ai făcut orice altceva un an de zile și ai învățat pentru bac în ultima săptămână.

Care-i sfatul meu?

Nu vă mai încredeți în ponturi. Eu m-am dus la bac cu toate operele și capitolele citite. Unele mai bine, altele mai puțin, dar am parcurs toată materia de câteva ori. Nu vă lăsați păcăliți de toate conspirațiile, pentru că s-ar putea să picați bacul, și, deși e un examen irelevant pentru identitatea voastră, vă definește pentru început viitorul.

Știu că-i greu. Nu să înveți, că materia nu-i extrem de multă, dar e greu să te concentrezi. Eu sunt dependentă de telefon. M-a ajutat mult faptul că mi-am setat niște obiective puternice și mi-am spus din tot sufletul: asta vreau să fac, ăsta e drumul meu. Ce trebuie să fac prima dată pentru a ajunge acolo? Să-mi iau bacul cu notă mare.
În publicitate, PR, și tot ce mai cuprinde domeniul de care simt că aparțin, contează mult mai mult experiența și ceea ce știi să faci, decât toate diplomele din lumea asta.

Am o mulțumire enormă că anul ăsta am făcut și emisiuni, am luat și interviuri, am scris și articole, am ajutat și la evenimente… Am știut că acțiunile astea mă vor recomanda pentru ceea ce vreau să fac. Adică, treziți-vă! Trăim în România. Facultățile nu mai sunt cine știe ce. În domenii precum publicitatea sau relațiile publice nu contează teoria și diploma de licență. Contează ce știi să faci. Vă spun ce mi-au zis angajatorii din domeniu.

Cu toate acestea, învățați, dragilor, pentru că încă depindem, din păcate, de-un sistem învechit. Știu că nu vă place materia, știu că vi se pare irelevantă. Dar dovediți-vă vouă că puteți să vă concentrați și că aveți o memorie mișto. Puneți pariu cu voi și stabiliți-vă obiective care să vă pună sângele în mișcare. Nu faceți cum am făcut eu. Nu vă lăsați pe ultima sută de metri, c-aici contează cât puteți memora într-un timp scurt și cum gestionați oboseala. Eu poate am avut noroc că mi-a plăcut să scriu și m-am descurcat. Poate-am avut noroc că mi-am adus aminte detaliile și că nu m-am pierdut cu firea când am văzut că subiectele nu-s chiar atât de accesibile. Mă bucură media 9,31, deși știu că nu mă definește ca om și n-are nicio treabă cu cât valorez și cu ce pot să fac de fapt.

Fiecare om e diferit și fiecare are un stil propriu de a aborda situațiile, dar, ca să nu riscați, învățați de la începutul anului câte puțin. Vă va fi extrem de ușor.

Nu uitați, totuși, că sunteți oameni extraordinari și că aveți o putere interioară care mută munții din loc. Cu optimism mult, cu încredere, muncă constantă, niciun vârf nu rămâne de neatins. Ajungeți în viață exact acolo unde trebuie să ajungeți, dar pentru asta trebuie să credeți nebunește în voi.

Eu mă bucur c-am avut oameni extraordinari în jur care m-au motivat, și când n-am mai crezut în mine, mi-au spus: Andreea, poți! Andreea, o să vezi, iei bacul cu note mari.

Acestea fiind spuse, vă doresc să vă trăiți ultimul an de liceu cu încântare. Să nu uitați că petrecerile, iubirile, visurile, toate fac parte din noi și din tinerețea noastră. Nu le mai primim înapoi. Dar printre toate bucuriile astea, strecurați cât puteți, ore de muncă și concentrare. Oh, credeți-mă, chiar se poate!

Studentă în anul I la Publicitate, în cadrul facultății „FSPAC” - Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB) - A fost elevă la „Colegiul Național Liviu Rebreanu”, Bistrița - Scrie de când se știe - Preocupată de relațiile interumane, psihologie, comunicare - Este membru activ al echipei POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi