Distanța

"în Citește-mă!/De simțit" "de POV21"

Se întâlniseră întâmplător în seara aceea, dar era diferit față de oricare altă dată. El stătea singur pe balcon privind în gol, gândurile îi erau undeva printre stelele albe, iar ea îl privea. Era la al treilea pahar de vin când s-a îndreptat spre el pregătită să-i ceară ce-i promisese cu mult timp în urmă.

– De ce mă urmărești? Nu îți este de ajuns?

– Mi-ai promis o noapte. O vreau acum.

– Ești ca un demon, știi? Motivul nebuniei mele nu e în deșertăciune, ci este în fața ochilor mei, o muză care continuă să mă sfideze pentru plăcere.

– Atât de mult iubesc să văd cum te complaci în asta. Sunt ca un drog pentru tine: te distrug încet și, totuși, nu te poți opri din a mă gusta.

– Parcă mă contrazic cu zeii când vreau să cad, iar tu mă tragi înapoi. Sau poate, tu cazi și eu te prind.

–  Cu fiecare atingere a mea ești în al nouălea cer, dragule. Tu ești cel care cade. Îmi cazi la picioare, iubitule.

– Să vezi și să nu crezi! Este doar impresia ta prăfuită de trecut. Eu sunt căzut din patologia sufletului, cu inima nemișcată și moarte asigurată. Întoarce-te de unde ai venit, nebunie!

– Prăfuite sunt doar minciunile tale dulci cu care m-am îmbătat în fiecare seară. Sub fiecare clar de lună, cu fiecare privire, topită după un sărut de al tău, am uitat de mine ca să îți pot cădea în brațe, iar acum mă alungi, nefericire!

– Alung imperioasa boală ce mă stăpânește. Mi-ai pătruns în suflet și mi-ai distrus mințile.

– Tu vorbești despre o minte distrusă? Lacrimi care curg din senin, ochii roși de la lipsa de somn, poezii din ce în ce mai triste, tu ai tupeul să îmi vorbești mie despre ce simți din cauza mea? Urăsc tot ceea ce ai putut tu iubi, mai ales pe mine. Și totuși, iată-mă aici, cerându-ți încă o iubire de o noapte.

– Nefericirea te-a otrăvit pe dinăuntru și mă vei infecta și pe mine. Ca o piesă scufundată într-un ocean de ceară fierbinte care continuă să îmi topească ce am mai divin în mine, nu vrei să te muți.

– Nefericirea mea dansează cu nebunia ta așa cum dansam noi când eram fericiți, amândoi. Te-ai învăluit atât de mult în nebunia de care m-am îndrăgostit, încât ai devenit parte din ea. Acum, nu mai știu cum să te scot și fiecare are demonul lui.

– Te interesează doar fericirea, nu și mintea mea. Ți-am pătruns în puterea ta de a alege, în timp ce tu în cea de a gândi. Încetează să mă mai atingi așa dulce, să mă hipnotizezi cu acei ochi de cristal și să mă determini să te vreau.

– Încetează să mă mai dezbraci din priviri, să te joci cu mintea mea, și poate voi înceta și eu. Este un dans, iubire, iar tu acum joci după regulile mele.

– Tu mi-ai sfidat sufletul cu buzele tale aromate și neuitate. Jocul tău este o iluzie creată de mine. Ai pierdut această bătălie în care amândoi ne pregătim sinuciderea.

– Eu fără tine nu pot să zâmbesc, tu cu mine nu poți să trăiești, ăsta este dansul nostru. Mintea ta a renunțat de mult timp să se mai lupte cu dorința mea, cu faptul că te vreau din ce în ce mai mult, în fiecare noapte, în fiecare minut, doar tu și eu. Eu nu pierd, tu nu riști și nici unul dintre noi nu câștigă. Suntem aici, vorbim, când ar trebui să fim în camera de lângă, iubindu-mă așa cum merit, urându-te așa cum meriți.

– Timp. De ce spun oamenii asta? „Avem timp”. Cum poți avea timp când e clar că el te are pe tine? Suntem predestinați să ne pierdem unul în brațele celuilalt și nu am putut accepta.

– Tu nu ai putut accepta… M-am pierdut de mii de ori în brațele tale și m-am regăsit în fiecare sărutare. Cum poți să spui că el mă are când încă am pe mine poveștile pe care le-ai scris cu atingerile tale? Ai desenat constelații, iar acum refuzi să privești acest cer înstelat.

– De mult vreau să îți spun ceva și să nu crezi nimic altceva. Noi vom pieri împreună și va fi atât de frumos!

– Fericiți sau triști?  Eu am pierit în fiecare seară departe de tine.

– Împreună. Nu va mai conta nici fericirea, nici nebunia…

Și s-au sărutat. Aprins. Pasional. Cu ură. Cu iubire. Ea se îmbăta cu parfumul lui, el se îmbăta cu vinul de pe buzele ei. Distanța dintre ei se micșora cu fiecare haină care cădea. Erau ei, fericiți, frumoși, normali, doar ei și nimeni altcineva, o iubire perfectă în imperfecțiunea ei, o iubire între un nebun și o nefericită.

 

-un nebun și o nefericită

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi