Alexandru Lăpușneanul – Particularitățile unui text scris de Costache Negruzzi

"în BAC" "de POV21"

Nuvela „Alexandru Lăpușneanul” este prima nuvelă romantică de inspirație istorică din literatura română, o capodoperă a speciei și un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior (de exemplu: Al. Odobescu). Publicată în perioada pașoptistă, în primul număr al „Daciei literare” (1840), nuvela respectă articolul-program al revistei, intitulat Introducție”, ideologie aparținând lui Mihail Kogălniceanu, creatorul revistei. Ulterior, nuvela a fost inclusă în ciclul „Fragmente istorice”, din volumul „Păcatele tinereților” (1857).

Este o nuvelă, deoarece este o specie epică în proză, cu o construcție riguroasă, având un fir narativ central. Se observă un conflict puternic și atenția îndreptată spre un singur personaj.

Este o nuvelă romantică prin mai multe caracteristici prezente: imaginația este principiul fundamental de creație; respingerea regulilor impuse de clasicism arată libertatea de creație; culoarea locală; trecutul istoric; cultivarea emoției și a sentimentului; afirmarea individualității; excepționalul (situații, personaje); antiteza trecut-prezent; antiteza înger-demon; titanul; drama omului; limbajul popular etc.

Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală. Evocarea artistică a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpușneanul (1564-1569) evidențiază lupta pentru impunerea autorității domnești și consecințele deținerii puterii de un domn crud, tiran.

Titlul surprinde personajul principal al operei, tipul de domnitor crud, despot și tiran, caracterizat prin disimulare și o bună cunoaștere a psihologiei umane. Folosirea acestui nume în titlu indică o trăsătură a nuvelei istorice.

Viziunea despre lume este una specific pașoptistă. Negruzzi se înscrie în programul „Daciei literare”, inițiat de Kogălniceanu, prin inspirația din istoria națională. În acest fel, devine și creatorul nuvelei istorice românești. Costache Negruzzi este și primul scriitor care valorifică într-o creație literară cronicile moldovenești („Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche și de Miron Costin).

Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea este la persoana a III-a, naratorul omniscient prezintă cu dexteritate comportamentul personajelor, având cunoștință cu privire la gândurile și atitudinile lor. Naratorul este parțial obiectiv, în mare parte evitând să-și expună judecățile vizavi de personajele sale.

Incipitul și finalul se remarcă prin sobrietatea auctorială. Astfel, paragraful inițial rezumă evenimentele care motivează revenirea la tron a lui Lăpușneanul și atitudinea vindicativă.

Frazele finale consemnează sfârșitul tiranului în mod concis, lapidar și obiectiv, amintind de stilul cronicarului, iar prin menționarea portretului se realizează caracterul verosimil, specific nuvelei: „Acest fel fu sfârșitul lui Alexandru Lăpușneanul, care lăsă o pată de sânge în istoria Moldavei. La monastirea Slatina, zidită de el, unde e îngropat se vede și astăzi portretul lui și al familiei sale.”

Echilibrul compozițional este realizat prin organizarea textului narativ în 4 capitole care fixează momentele subiectului. Capitolele poartă câte un motto cu rol rezumativ care constituie replici memorabile ale personajelor. În capitolul I, „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…” este răspunsul dat de Lăpușneanul soliei de boieri care îi cer să plece din țară pe motiv că norodul nu îl vrea.

În capitolul al II-lea, „Ai să dai samă, Doamnă!” este avertismentul pe care văduva unui boier decapitat îl adresează doamnei Ruxanda, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului ei.

În capitolul al III-lea, „Capul lui Moțoc vrem…” este cererea norodului care îl găsește pe Moțoc vinovat de toate neplăcerile.

În capitolul al IV-lea, „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu!” este amenințarea rostită de Alexandru Lăpușneanul care, bolnav fiind, fusese călugărit potrivit obiceiului vremii, dar pierduse astfel puterea să domnească.

În expozițiune, timpul este cel istoric, perioadă din cadrul sec. al XVI-lea, iar principiul compoziției este cel cronologic. Ni se prezintă personajele: Alexandru Lăpușneanul, boierii (Stroici, Spancioc, Moțoc), Domnița Ruxanda. Spațiul acțiunii este reprezentat de un loc oarecare pe teritoriul Moldovei la început, palatul domnesc, mitropolia și casa Hotinului pe măsură ce acțiunea înaintează.

În intrigă, ni se dezvăluie în cadrul întâlnirii dintre domn și boierii trimiși ai lui Tomșa conversația dintre bărbați. Boierii îi cer în numele obștii să renunță la tron, dialogul având o deosebită forță dramatică, răspunsul lui Lăpușneanul fiind memorabil: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu… Și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi…”  .

Acțiunea continuă, Alexandru ajunge pe tronul Moldovei și începe pedepsirea trădătorilor. Ni se prezintă și portretul doamnei, descendența ei, într-o antiteză romantică cu felul crud de manifestare a domnului. Aceasta trăiește un conflict interior (între statutul de soție și dezacordul față de faptele lui Alexandru) și-i cere acestuia să oprească omorurile. Într-un gest de macabră viclenie, domnul le cere iertare boierilor la mitropolie și-i strânge pe toți la un loc ca să-i ucidă cu sânge rece. Acest moment este punctul culminant.

Deznodământul ne prezintă moartea lui Lăpușneanul, ucis de soție la îndemnul boierilor Spancioc și Stroici.

Principalul conflict este de ordin politic: lupta pentru putere între domnitor și boieri. Impunerea autorității domnești în fața boierilor a constituit în secolul al XVI-lea un factor de progres, dar mijloacele impuse de Lăpușneanul sunt sângeroase, caracteristice tiranului feudal.

Actele personajului sunt motivate psihologic: cruzimea este expresia dorinței de răzbunare față de boierii care îl trădaseră în prima domnie.

Conflictul secundar, între domnitor și Moțoc (boierul care îl trădase), particularizează dorința de răzbunare a domnitorului, final anunțat în capitolul I („[…]; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă mai ușurezi de blăstemurile norodului”) și încheiat în capitolul al III-lea prin sacrificarea lui Moțoc.

Conflictul social, între boieri și popor, se limitează la revolta mulțimii din capitolul al III-lea.

Alexandru Lăpușneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepțional care acționează în situații excepționale (scena omorârii boierilor, a pedepsirii lui Moțoc, scena morții domnitorului otrăvit). Întruchipează tipul domnitorului crud, tiran și sângeros.

Este construit din contraste și are o psihologie complexă, calități și defecte puternice. Doamna Ruxanda este personaj secundar, de tip romantic, construit pe baza antitezei cu Lăpușneanul: caracter slab-caracter tare, blândețe-cruzime. Ea nu acționează din proprie voință nici când îi cere soțului să oprească omorurile, dar nici atunci când îl otrăvește.

Boierul Moțoc este tipul boierului trădător, viclean, laș și intrigant, care nu urmărește decât propriile interese. De aceea în trădase pe Lăpușneanul în prima sa domnie, iar la întoarcerea acestuia, îl lingușește asemenea „câinelui care în loc să muște, linge mâna care-l bate”.

Personajul colectiv, mulțimea revoltată, apare pentru prima dată în literatura română, psihologia acesteia fiind realizată cu finețe, în mod realist. („prostimea rămasă cu gura căscată”).

Limbajul conține expresii populare, regionalisme fonetice („clipală”, „găsând”), dar forță de sugestie au neologismele care conservă forma de secol XIX, unele fiind integrate în figuri de stil: comparația „Acest din urmă cuvânt […] fu ca o scânteie electrică”, metafora „în brațele idrei acestei cu multe capete”.

Narațiunea și descrierea sunt reduse, naratorul obiectiv limitându-și intervențiile. Descrierile „au valoarea documentară, nu valoare epică”( N. Manolescu) și conferă culoarea locală: „În Moldova, pe vremea aceea, nu se introdusese încă moda mâncărurilor alese.” Descrierea cetății Hotinului, cu motive romantice (cetatea pustie, stâncile) are funcție simbolică „Cetatea era mută și pustie ca un mormânt urieș”.

Stilul narativ se remarcă prin sobrietate, concizie, echilibru între termenii arhaici și neologici, o mare frecvență a gerunziului, simplitatea topicii. Stilul indirect alternează cu stilul direct, realizat prin dialog și intervenție izolată. Mărcile prezenței naratorului sunt: topica afectivă (antepunerea adjectivelor „ticălosul boier”, „nenorocitul domn”) utilizată în caracterizarea directă, lexicul combinat.

Coexistența elementelor romantice cu elementele clasice într-o operă literară este o trăsătură a literaturii pașoptiste. Fiind o nuvelă istorică, în contextul literaturii pașoptiste, „Alexandru Lăpușneanul” de Costache Negruzzi este și o nuvelă de factură romantică. Valoarea nuvelei este exprimată de afirmația criticului G. Călinescu: „nuvela istorică Alexandru Lăpușneanul ar fi devenit o scriere celebră ca și Hamlet dacă ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale.”

Pentru realizarea acestui comentariu, am avut în vedere: „Eseul” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul – Varianta rapidă de pregătire pentru bacalaureat. Literatura română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr, „Eseul. Pregătire individuală pentru proba scrisă. Bacalaureat. Limba română” de Liliana Paicu, M. Lupu, M. Lazăr.

 

Elevă la Liceul Teoretic "I. C Brătianu" Hațeg in clasa a XI-a - Iubește literatura - E pasionată de public speaking, dezbateri și orice ține de arta scrierii, de la articole obiective până la ficțiune.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*