Ochii care nu se văd…

"în Texte/Poezie și literatură" by

Îmi place să scriu și nu este un secret, dar sunt unele momente când pur și simplu trăiesc pentru asta, când îmi târăsc ființa printr-o zi oarecare doar ca să ajung în fața ecranului, în fața tastaturii și să îmi las ideile să curgă fără să stau să analizez prea mult ce am de scris. Zilele astea am simțit că mă sufoc, parcă cuvintele voiau să iasă din mine și să se întrupeze în ceva atât de frumos, să se ia de mână și să facă hora unirii pe pagina albă a Word-ului.

Și când un astfel de moment are loc, eu nu știu ce să spun. Îmi ia ore, zile, uneori și săptămâni ca să mă apuc să scriu ceea ce tânjesc să scriu. Probabil este felul meu unic de a-mi face rău uneori: să vreau să fac ceva atât de mult și eu să îmi fiu singura piedică,un fel de iubire dulce-amară. Și mai interesant este că de obicei mă fixez pe o temă, pe un subiect și nu mi-l pot scoate din cap decât dacă îl văd negru pe alb transpus.

Subiectul de care sunt obsedată zilele astea este vechea și arhicunoscuta expresie „Ochii care nu se văd se uită”. Vreau să înțelegeți un lucru, sunt foarte sinceră în ceea ce scriu. Așa că nu o să vă mint când vă voi spune că acea expresie reprezintă pentru mine una dintre cele mai mari aberații existente vreodată… sau reprezenta. De ce trecut? Pentru că acum nici măcar eu nu știu exact cum să o privesc.

Ochii mei sunt verzi-albaștri, iar în jurul pupilei este un cerc galben, ce formează o floare a soarelui pe un fundal verde-albăstrui. Cum se face că eu țin minte o pereche de ochi căprui banali și totuși, ochii mei neobișnuiți sunt uitați aproape de fiecare dată? 

 Poate că dacă floarea din ochii mei era un trandafir și nu o floarea-soarelui, privirea mea ar fi rămas întipărită în mintea oricărui trecător rătăcit. Dar nu este. Și nu a rămas.

 Adevărul este că nu știu de ce scriu asta acum, nu știu de ce vorbesc despre asta și cu siguranță nu am nici cea mai mică idee unde vreau să ajung prin lucrurile pe care vi le mărturisesc acum, dar știu că ăsta este singurul lucru care mi se pare real, normal. Am pe fundal melodiile de la Two Feet, o pisică lângă mine, lumina felinarului de la geamul meu, pe care o blestem de câteva ori pe noapte, și o pereche de ochi albaștri în minte pe care nu știu dacă aș vrea să-i uit vreodată, iar eu stau aici încercând să vă explic că floarea soarelui poate fi la fel de frumoasă ca un trandafir.

Cred că ideea de bază a sintagmei „Ochii care nu se văd se uită” este simplă: nu contează ce culoare sunt, atât timp cât găsești în acea culoare ceva diferit de fiecare dată când faceți contact vizual și el îți spune că ești frumoasă, când e trist pentru că nu i-au ieșit planurile sau când e fericit dintr-un motiv oarecare. Cred că acel „văd” nu înseamnă doar un contact vizual care se realizează prin prezența a două persoane ce stau face to face, cred că înseamnă mult mai mult.

Scriind aici pentru voi, pentru mine, am realizat că totul e atât de clar: ochii care nu se văd se uită. Ochii sunt oglinda sufletului. Sufletele care nu se văd se uită.

Am menționat deja că sunt foarte sinceră când scriu, deci nu vreau să fiți uimiți când o să vă spun că nu știu cum să continui și că nu am nici cea mai mică idee cum să închei această discuție. Da, este o discuție, cu voi cei care mă urmăriți activ, cu cei care de abia acum îmi descoperă scrisul, cu colegii mei de la revistă, cu mine însămi, este o discuție și de aceea vă aștept părerile oriunde mi le puteți trimite.

Spuneți-mi dacă expresia este adevărată pentru voi sau dacă este falsă și de ce. Spuneți-mi despre persoana care v-a dovedit că o culoare poate fi diferită fără să se schimbe, spuneți-mi despre ochii care v-au arătat că albastrul poate fi la fel de cald ca nuanța aceea de maro tomnatic, spuneți-mi despre floarea-soarelui care v-a făcut să ignorați toți trandafirii, doar spuneți-mi ceva. 

Sper că acum, prin mica mea destăinuire aici, să vă vedeți ochii frumoși și nu mai credeți că „albastrul meu nu a fost suficient de bun ca verdele lui/ei cât să-l/să o țină aici”. Pentru persoana care chiar te iubește, culoarea ochilor tăi este deosebită pentru că reprezintă poarta spre sufletul tău.

 

Nu ochii se uită, ci sufletele.

 

 Mulțumiri pentru poză,                                                                                                                                                                                   Victor Nădășan.

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi