Jostein Gaarder – „Lumea Sofiei”

"în Cărți & Filme/De citit" "de POV21"

Cum ar fi dacă ți-aș spune că nu există întâmplări întâmplătoare? Eşti una cu lumea, eşti una cu istoria filosofiei, trăiești, așadar, de când lumea: „Când avea să-şi cunoască propriile rădăcini istorice, avea să fie o fiinţă ceva mai puţin întâmplătoare. Dacă istoria omenirii era şi propria ei istorie, atunci, într-un anumit sens, ea însăşi era în vârstă de multe mii de ani.”.

Încă din titlu, ni se deschide o fereastră către o lumea nouă, o călătorie în zbuciumul dintre vârste al Sofiei. Etimologic vorbind, sophia provine din greacă și înseamnă înțelepciune. Dacă ar fi să rezumăm romanul în două cuvinte, acestea ar fi, fără dar și poate, „istoria filosofiei”, așadar, „dragostea față de înțelepciune”. Deci, nu este deloc întâmplătoare nici alegerea personajului. Nimic nu te pregătește, totuși, pentru o istorie a filosofiei. Jostein Gaarder reușește să aștearnă în cuvinte o lume aproape intangibilă a ideilor marilor înțelepți, într-o manieră nouă, complexă, dar deloc greoaie, cu ajutorul tehnicii povestirii în ramă. Asistăm, așadar, atât la reistorisirea filosofiei, cât și la îndepărtarea de copilărie a personajului principal.

Jostein Gaarder s-a născut în Oslo, în anul 1952, într-o familie de profesori. A urmat cursurile de teologie, filosofie și limbi scandinave la Universitatea din Oslo. Din 1981, a predat, timp de zece ani, filosofie și istoria religiilor. În același timp, a început să scrie, debutând cu volumul Diagnosticul și alte nuvele (1986).

Lumea Sofiei a apărut în anul 1991, cu subtitlul „romanul istoriei filosofiei”, care a devenit peste noapte un bestseller internațional. Tradusă în 53 de limbi, această carte a atins recordul de vânzări pe plan mondial în 1995, fiind vândută în peste 30 de milioane de exemplare. Mai târziu, romanul a fost adaptat într-un film și chiar într-un joc pe computer. Cartea s-a bucurat de un succes înfloritor tocmai pentru că e scrisă la nivelul de înţelegere al unui copil sau al unui adolescent, dar are aceeași chemare ludică și pentru un adult, care, pagină cu pagină, intră în jocul protagonistei.

Sofia se află la limita tulburătoare dintre copilărie și adolescență. În ziua în care ajunge să numere 14 ani de viață, primește o scrisoare de la un necunoscut, în care este consemnată o singură frază: Cine ești tu? Este începutul unei serii de scrisori care conțin un adevărat curs de filosofie, începând cu presocraticii sau filosofii naturii și ajungând până la Freud, Darwin, Heidegger sau Sartre. În paralel, suntem martorii aventurii Sofiei, care devine aventura cititorului însuși. Suntem oare, ca Sofia, personaje într-o carte sub ochii unui cititor care este și el personaj într-o carte? Suntem oare, prinși în jocul textualist al unei repetiții infinite? „Un atom de hidrogen care stă într-o celulă pe vârful nasului meu a fost odinioară parte din trompa unui elefant. Un atom de carbon din muşchiul inimii a stat odată pe coada unui dinozaur.”.

Cartea aceasta pare să spună uite, aceasta e lumea, trebuie doar să o privești. Există o cheie care se rotește în interiorul nostru și ne ține atenția captivă – mirarea. „Partea tristă e că, pe măsură ce creştem mari, ne obişnuim nu numai cu legea gravitaţiei. Ne obișnuim, în acelaşi timp, şi cu lumea însăşi.”. Întregul roman nu este altceva decât o reîntoarcere la această mirare înnăscută, care nu ar fi trebuit să ne părăsească niciodată.

Filosofia încântă prin deconspirarea unor răspunsuri care s-au mai rătăcit prin umbrele gândului nostru. E fascinant momentul întâlnirii cu aceleași răspunsuri pe care le-au gândit și alții, în alte timpuri, creându-se, astfel, o legătură puternică între sine și lumea fantezistă a ideilor. Mintea umană cuprinde lumi întregi. Literatura și filosofia sunt evadări dintr-o formă efemeră  a singurătății – efemeră, deoarece realizezi că și alții au trăit propria formă de singurătate.

Lupta Sofiei nu e doar una de înţelegere, ci şi una concretă, palpabilă, ilustrată prin scrisori şi emoţii. Astfel, realitatea nu dispare niciodată, survine doar prin alte forme. Citind cartea, am simțit eu însămi plăcerea scrisului și m-am contopit cu personajul principal. Pe parcursul a 35 de capitole, m-am simțit precum Alice în Țara Minunilor. Lecțiile oferite Sofiei au fost, de fapt, lecțiile oferite mie. Cartea este o continuă călătorie – am plecat de la actualul eu spre un viitor imaginat al cunoașterii de sine. La revedere trecut, bun venit viitor!

Nu vom descoperi mâine cine suntem azi, dacă analiza nu se face acum, în prezent, trăind, cercetând, încercând să înţelegem. În centrul lumii nu se află omul, ci cunoașterea. Poţi alege să crezi sau poţi alege să vrei să înţelegi. Cartea este, în sine, o istorie a binelui, alături de o istorie a răului, alchimia dintre joc, mister, curiozitate de copil și înțelegere de adult.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus