Fii absent

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

De ce mă privești acum? Ne uităm unul la celălalt, dar nu suntem în stare să legăm două cuvinte. Pentru ce-mi arunci priviri încărcate-n speranță, dacă nu-mi vorbești? Obișnuiam să ne îmbătăm din vorbe și să ne pierdem în ochii celuilalt. Ne dominam reciproc prin dragoste, acum, în schimb, de ce încerci să mă faci să mă întorc? Mă vindec de tine ușor, mă arde inima. Recunosc. Totuși, trebuie să înțelegi că nu ne mai facem fericiți. Ce rost are să trecem prin stări care nu sunt prielnice sufletului nostru?

Suntem duși la epuizare, noi doi ne-am fumat unul pe altul atât de tare încât acum dacă tragem, ne ardem la degete. Am ajuns la punctul în care nu ne mai iubim defectele, le evidențiem în capul nostru pentru a nu ne întoarce unul la altul. Suntem într-o antiteză perfectă, nu mai suntem egali pe absolut nici un plan. Ne aruncăm cuvinte care dor, imaturitatea de care dăm dovadă, atunci când facem asta spunându-și cuvântul.

Te aud, vreau să știi asta. Te aud tare și răspicat, chiar dacă-mi vorbești de la Polul Sud, iar eu sunt situată undeva la Polul Nord; primesc fiecare glonț pe care-l arunci. Nu mai putem forma nici o tornadă, nu mai este cazul să încercăm să formăm fenomene naturale, totuși – cât poți ruga curcubeul să nu dispară? – Fă ce vrei, dar te rog, lasă-mă să evoluez.

M-ai făcut mai responsabilă și nu contest asta, totuși, m-ai făcut și mai rece. Nu-ți mai exprima dorința de a mai sta, lasă-mă să cresc. Tu nu mai ai nevoie de mine cum nici eu nu mai am nevoie de tine, de ce să stagnăm la același nivel? Primește dorința de a atinge cea mai bună versiune a ta, iar asta o faci fără mine. Crede-mă, avem aspirații diferite și alte așteptări de la viață, hai să nu ne ruinăm visele de dragul unor certuri prin care vom trece dacă vom încerca să ne împletim iar gândurile.

Nu mă căuta, te rog. Eu îți promit că nu te voi mai căuta, căci sunt afectată de vocea ta, nu vreau să o mai aud. Mă lupt cu mine pentru libertate, fiindcă mă simt captivă într-o buclă pe care tu ai creat-o în jurul meu. Vreau să merg spre liniște, o aud cum mă cheamă. Cu tine în viața mea nu pot avea liniște, căci ești un haos care mă alimentează cu multe tulburări. Îmi tulburi apele atât de tare încât sufletu-mi devine un ocean furios. Eu am nevoie de marea mea – cea care mă îmbrățișează și mă vindecă. Am nevoie de nisipul meu fin, valurile mele încărcate-n poezie, răsăritul meu pastelat și asfințitul liniștitor. Te rog, lasă-mi marea să fie cum vrea, nu te mai băga peste ea, nu o mai da peste cap.

Privește înainte, nu este frumos ce vezi? Eu văd speranță, speranță către mai bine. Încearcă să vezi în ansamblu. De ce vrei să ne chinuim unul pe celălalt? Știu că este greu, o simt până-n măduva oaselor, mă înec în regret pentru că n-ai idee cât mă doare atunci când te văd. Cu toate astea, strigăm unul la altul și nu ne putem auzi.

Păstrează fiecare amintire pe care o avem împreună, când îți este dor de mine gândește-te la fiecare clipă pe care am petrecut-o împreună, fiecare atingere, fiecare moment în care ți-am spus „te iubesc”, fiecare privire care exprima mult mai multe decât orice cuvinte. Nu vreau să mă regreți, căci eu nu o fac. Vreau să mă ierți, să mă ierți că n-am putut să-ți fiu alinarea eternă, că n-am putut să te înțeleg și că mi-am dorit mai mult de la tine, de la noi.

Sper să o găsești pe „ea”, cea care o să te înțeleagă prin fiecare fibră a corpului tău. O să îi fie greu, o să îi dai multe bătăi de cap. O să se chinuie să te înțeleagă extrem de tare. Totuși, sper să găsești persoana aceea care va avea atât de multă răbdare. Eu n-am avut răbdarea necesară, fiindcă noi am trăit un vis care nu avea treabă cu realitatea, am găsit unul în celălalt confort adolescentin, ne bucuram de fiecare pupic pe obraz și fiecare îmbrățișare. Cu toate astea, am declanșat un război pe care n-am știut să-l menajăm. Un război din cauza lipsei de răbdare, pe care o aveam față de problemele fiecăruia.

Nu mă urî, iubește ceea ce am fost pentru tine. Tratează-mă ca pe o lecție, ca pe o amintire frumoasă. Iubește ceea ce am exprimat „noi”. Nu face totul mai greu, nu avem nevoie de „rămas bun”, nu avem nevoie de explicații și nici de motive. Hai să ne păstrăm ca o amintire frumoasă, să iubim ceea ce am simțit unul pentru celălalt, hai să trecem peste. Ajută-mă să te ajut să treci peste. Ajută-mă să trec peste. Nu mă privi, nu-mi spune nimic, înghite-ți cuvintele, îngroapă-ți gândurile, fii absent.

Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Inimi

Inimi

Şi ştii ce e culmea? Cu cât iubești mai multe, cu atât

Liniște

Sub cer cusut din stele muribunde să-mi fii a mea lumină Prin
Derulează înapoi