O scrisoare pierdută – particularități ale unui text dramatic scris de I.L. Caragiale

"în BAC/De citit" "de POV21"

Comediile lui I.L. Caragiale sunt inspirate din realitatea secolului al XIX-lea – era contemporană scriitorului, însă aduc în fața spectatorilor un univers comic de eternă actualitate. Comedia O scrisoare pierdută, publicată în anul 1884, este o operă dramatică reprezentativă pentru creația dramaturgului și pentru evoluția ulterioară a teatrului românesc.

Inspirată dintr-o farsă electorală ce a avut loc în anul 1883, O scrisoare pierdută este o comedie despre moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului. Reflectând veridic și verosimil viața politică și cea de familie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, textul lui Caragiale ilustrează principii ale esteticii realismului. Sunt înfățișate într-o manieră veridică lupta pentru putere – în contextul alegerii pentru Cameră -, șantajul ca metodă de parvenire, respectiv de facilitare a ascensiunii politice și aspecte ale vieții de familie, dintre care se remarcă triunghiul conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu. O altă trăsătură a realismului se regăsește în tipologia personajelor, fiecare reprezentând un anumit tip de persoană, având câte o trăsătură dominantă de caracter, dar nu unică. Personajele comediei întruchipează tipuri umane desprinse din realitate, care aparțin unor tipologii clasice: Tipătescu este tipul omului orgolios, Trahanache întruchipează politicianul abil și „încornoratul” simpatic, Zoe reprezintă femeia voluntară, dar adulteră, iar Cațavencu tipul politicianului demagog, lipsit de scrupule și de o moralitate îndoielnică.

Comedia dezvoltă ideea principală, și anume degradarea vieții politice și a familiei, care se particularizează prin surprinderea unei bătălii electorale în care domină complotul, corupția și șantajul. Semnificativă pentru tema și viziunea textului este scena IV din primul act, în care este surprinsă, printr-un comic savuros, degradarea moravurilor sociale si familiale. Trahanache vine la Tipătescu și îl informează că Nae Cațavencu afirmă că deține o scrisoare de amor a lui Tipătescu către Zoe, pe care o va publica dacă nu îi este susținută candidatura. Convingerea lui Trahanache că scrisoarea este o plastografie evidențiază naivitatea reală sau mimată a personajului. Lui Trahanache pare să îi facă plăcere reproducerea scrisorii lui Tipătescu pentru a-i vedea acestuia reacțiile, în timp ce îi spune să se calmeze, încercând să îl convingă că nu crede nimic: ,,Îmi scoate o scrisorică… ghici a cui și către cine? […] A ta către nevastă mea”, “Ei Fănică sa vezi imitație de scrisoare! să zici și tu că e a ta, dar să jur, nu altceva!”. Relevantă pentru tema comediei este și scena finală a actului IV, când toți se împacă. Împăcarea adusă de stingerea conflictelor oferă o imagine elocventă a scenei și a vieții politice a momentului. Rămas fără instrumentul de șantaj, Cațavencu se umilește în fața lui Zoe și acceptă să conducă festivitatea în cinstea omului ales. Cațavencu își reface relațiile cu Trahanache: „Venerabile neica Zaharia! în împrejurări ca acestea, micile pasiuni trebuie să dispară”. Apoi Cațavencu îl lingușește pe Tipătescu și își justifică acțiunile anterioare prin dragostea pentru țară: „Pentru că toți ne iubim țara, toți suntem români! … mai mult sau mai puțin onești”. Secvența se încheie cu un nou discurs demagogic a lui Cațavencu, discurs care evidențiază lipsa de calități intelectuale și oratorice ale politicianului român: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”.

Un prim element de structură relevant pentru desfășurarea textului este conflictul dramatic principal. Conflictul este unul exterior și constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: una condusă de Cațavencu și „intelectualii independenți” din redacția ziarului Răcnetul Carpaților și cealaltă susținută de Zaharia Trahanache și prefectul Tipătescu. În momentul în care acest conflict politic devine violent din cauza degenerării discuției dintre Cațavencu și Tipătescu, Zoe temperează situația conflictuală și, cu calm aparent, îi promite lui Cațavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii „eu te aleg, eu și cu bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea”. Acestui conflict i se adaugă două conflicte secundare, care, prin utilizarea tehnicii „bulgărelui de zăpadă” sporesc tensiunea dramatic. Acestea sunt reprezentate de aparițiile succesive ale cetățeanului turmentat, care pierde și recuperează scrisoarea și prezența lui Farfuridi și Brânzovenescu, cei doi hotărându-se să trimită o scrisoare la București.

Tema comediei se reflectă în acțiunea care se desfășoară într-un ritm alert și cuprinde o serie de întâmplări legate de farsa electorală. La începutul actului I, Pristanda, polițaiul orașului și om de încredere al prefectului, îi relatează lui Tipătescu discuția auzită în casa adversarului politic Nae Cațavencu. Pristanda află că acesta este în posesia unei scrisori care îi va aduce votul prefectului. Intriga se consumă așadar înaintea începerii acțiunii și constă în pierderea unei scrisori de amor, pe care Ștefan Tipătescu i-a trimis-o lui Zoe Trahanache. Cațavencu amenință că va publica scrisoarea în ziarul său, Răcnetul Carpaților, dar promite să o înapoieze în cazul în care va obține fotoliul de deputat. După ce ordonă percheziționarea și arestarea lui Cațavencu, Tipătescu încearcă să-i ofere în schimbul scrisorii de amor alte funcții, dar acesta refuză vehement. În cele din urmă, avocatul reușește să obțină promisiunea lui Zoe că va fi susținut în alegeri, deoarece aceasta era îngrozită că va fi compromisă public. Farfuridi și Brânzovenescu, alți doi membri ai partidului, se tem de trădare și trimit la sediul central o anonimă, pe care prefectul reușește să o oprească la timp. Zaharia Trahanache răspunde la șantaj cu șantaj, deoarece descoperă o poliță falsificată de Cațavencu prin care acesta își însușea ilegal bani de la societatea „Aurora Economică Română”, al cărei președinte era. Momentul de maximă intensitate îl reprezintă anunțarea de către Trahanache a candidaturii lui Agamemnon Dandanache, anunț urmat de o încăierare generală, în cadrul căreia Cațavencu își pierde pălăria și, odată cu aceasta, scrisoarea pe care o ascunsese în căptușeală. Finalul este fericit: cetățeanul turmentat găsește pălăria și, implicit, scrisoarea pe care i-o returnează lui Zoe, iar Cațavencu acceptă să conducă serbarea în cinstea noului ales.

Opera dramatică O scrisoare pierdută este o comedie complexă și rafinată, păstrându-și valențele dincolo de trecerea timpului. În pofida faptului că orice comedie ascunde și o dramă, aceasta are menirea de a delecta și de a critica moravurile și decăderea socială cu scopul de a le îndrepta.

 

*Această lucrare este echivalentă cu „Tema și viziunea”*

Pentru celelalte două eseuri ce țin de această lucrare, dați click pe „Construcția unui Personaj – Nae Cațavencu” sau „Relația dintre Personaje – Zoe Trahanache și Nae Cațavencu”

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Student la Mecatronică și Robotică în cadrul Univerității Tehnice Cluj Napoca - Pasionat de psihologie - Convins că psihicul uman este doar suma unor ecuații predefinite - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale, dar că nu toți sunt cu adevărat egali

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi