Voi crește, promit

"în Gândurile POV21" "de POV21"

Abia așteptam să cresc, să devin un adult responsabil și să-mi iau viața în mâini. Din exterior părea un lucru minunat: să nu am oră de intrat în casă, să nu îmi mai spună nimeni ce am sau ce nu am voie să fac, să fiu stăpână pe propriile decizii, să fac toate lucrurile pe care la o vârstă fragedă nu le puteam face. Păcat, nu aveam de unde să știu că acest lucru vine la pachet cu o grămadă de responsabilități  cărora la început nu voi ști cum să le fac față.

Acum, când în teorie sunt un adult… copilăresc cel mai mult. Mi-aș dori să mă întorc la vârsta de 12-13 ani și să-mi spun să trăiesc fiecare clipă din plin, fiindcă nu o să mai pot trece prin acele clipe dulci, acele clipe în care sunt menajată de probleme, responsabilități și dureri sufletești. Vreau să mă întorc la momentul în care cea mai grea decizie era dacă să cer păpușa cu rochie roz sau pe cea cu rochie albastră. Vreau să mă întorc la momentul în care învățam tabla înmulțirii și să-i explic acelei mici eu că tabla înmulțirii cu 9 este cea mai ușoară și că nu se compară cu ceea ce urmează în viață. Să mă întorc la momentul în care mergeam în parc și copiii veneau la mine spunându-mi „hai să fim prieteni”, chiar dacă nu ne mai vedeam niciodată, pentru două ore eram cei mai buni prieteni. Îmi doresc să mă întorc la momentul în care dacă-mi plăcea de un băiat, sau mă rog… credeam că-mi place de un băiat, mergeam la el și îi spuneam să ne ținem de mână.

Acum, problema este dacă să mă îmbrac cu tricoul negru sau cel alb, alegându-l mereu pe cel negru fiindcă este mai estetic și negrul subțiază. Cele 500 de pagini pe care le învăț înainte de fiecare examen din sesiune, ajungându-mă anxietatea din umbră, crezând că nu mai pot, dar mă consolez cu faptul că atunci când nu mai pot… mai pot puțin! Acum, ne atașăm de două sau trei persoane pe care le numim prieteni și ei sunt cei care ne sunt alături, căci avem nevoie de mult suport moral. Ah, și băiatul de care-mi place… nici nu știe că exist.

Nu le pot menaja pe toate, pare ușor când îi spun mamei despre toate astea. Zâmbește și-mi spune că trec prin una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea; iar eu nu o pot contrazice, fiindcă mă gândesc la faptul că atunci când eram mică credeam că este greu, când de fapt era atât de ușor… prin același lucru trec și acum. Mi se pare greu, mi se pare greu deoarece trec printr-o etapă nouă pe care nu știu să o controlez cum trebuie și sunt conștientă de faptul că, atunci când mă voi obișnui cu această etapă, voi trece la următoarea și mă vor acapara aceleași gânduri, același „îmi este greu”.

Mă uit cu nerăbdare în viitor când voi avea un loc de muncă stabil, o familie, ședințe cu părinții și alte lucruri care sunt în concordanță cu ciclul vieții. Totuși, acest gând mă sperie. Mă sperie atât de tare încât atunci când mă gândesc la asta zâmbesc și mi se umple inima de fericire… dar, în același timp, am un mare gol în stomac. Voi trebui să plătesc facturi, utilități, mofturile copiilor și mereu va trebui să pun mâncare pe masă, să zâmbesc chiar dacă trec printr-o zi proastă, fiindcă nu le pot influența starea celor de lângă mine și să mă gândesc în liniște la probleme, la modul lor de rezolvare.

Aceste lucruri mă fac să copilăresc. Să mă bucur în fiecare an de prima zăpadă, să mă joc „Rațele și vânătorii”, să mă uit la desene și să mă bucur de fiecare adiere de vânt, în fiecare vară groaznic de călduroasă. Aceste lucruri mă fac să îmbin viața de început de adult cu ceea ce n-am apreciat în copilărie pe deplin. Aceste lucruri mă fac să dansez în ploaie în loc să mă adăpostesc, ce dacă mi se strică părul? Aceste lucruri mă fac să ador mirosul de portocale în plină vară și să mă gândesc la Crăciun. Acestea sunt lucrurile pentru care trăiesc, care mă țin în viață, care îmi arată că toate au un sens și că pot să fiu tot ce-mi doresc, dacă am destulă ambiție.

O să cresc. Promit. Dar nu acum. Timpul încă-mi permite să-mi păstrez latura de copil vie și plină de viață, iar tu, cititorule… nu uita să fii copil. Nu uita că toate au o rezolvare și că toate se întâmplă cu un scop, Ia totul pe rând, rezolvă-ți problemele în timp ce te uiți la „Viața cu Louie”. Lasă copilul din tine să prindă viață, lasă-l să-ți vorbească, ascultă-l și lasă-l să te ajute să treci peste toate, căci el îți este, de fapt, cel mai mare sprijin.

Bălan Patricia-Ioana

Studentă la ASE-Man - Created to create - Mă bucur de orice lucru în orice cantitate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

România, pa!

Această poveste nu este despre o simplă naționalitate, ci un semnal de
Du-te la Sus