Despre poporul român

"în De citit" "de POV21"

„Ne-am născut în cel mai frumos loc de pe pământ,

mângâiați ușor de-un soare blând,

meditând la tot ce-i sfânt.”

Poate ai ajuns și tu să te întrebi ce s-a întâmplat cu poporul nostru mândru și cu românii noștri buni.

Trăim în România și știm deja ce fel de oameni suntem, dar cum erau cei dinaintea noastră? Cum erau strămoșii noștri români? Ce trăsături distinctive am moștenit de la ei ca popor? Și de ce nu le mai regăsim atât de pregnant unii în alții? Am decis, așadar, să vă explic puțin perspectiva mea asupra subiectului.

Ei bine, eu tind să cred că românul de altă dată era un om cât se poate de simplu și cu o inimă mare. Era omul care își ajuta semenii cu orice e nevoie și de câte ori e nevoie, pentru că altfel nu l-ar lăsa conștiința în pace.

Este omul pentru care cel mai important lucru este să își formeze o familie, să își asigure hrana și să ducă o viață cât se poate de liniștită alături de aceasta. Pentru el nu conta politica, războaiele sau averea. O bucată de pământ bun și o soție îi erau mai mult decât suficient.

De ce a pătimit românu’ atâtea de-a lungu’ timpului? De bun ce-o fost.

Românii sunt oamenii care chiar știu să se distreze! Și cred că până și la momentul actual o facem mai bine decât multe țări europene. Omul știa când munca e muncă și chefu’ e chef.

Și cum putem fi atât de siguri de lucrul acesta? Păi, prin toată muzica și dansurile noastre populare, cărora nici un străin nu le face față! Ați mai văzut undeva hore așa frumoase ca ale noastre sau cineva să fie în stare să danseze învârtita?

Creațiile acestea ne reprezintă, pentru că arată cât de mult am iubit noi viața. Și probabil pălinca noastră are mai multă tărie în ea decât vreun alcool rusesc, deci eu nu știu ce altă concluzie să trag din asta, în afară de voioșia noastră.

Românul a fost un om harnic și umil. Și femeia și bărbatul munceau cu spor în fiecare zi, ea căutând să țină ditamai gospodăria și puzderia de copii sub control și el producând mâncarea de toate zilele.

Mergeau ciobanii, bieții de ei, luni întregi de acasă, lăsând soțiile ca vai de ele, pentru a le oferi o viață îndestulată.

Desigur, românii au fost întotdeauna un popor de oameni evlavioși și totodată plini de superstiții. Uneori nici nu îmi vine să cred cum puteau ei crede că Dumnezeu are permanentă grijă de viața lor și, totuși, căutau ghicitoarele și vrăjitoarele cu speranța unei „luni cu noroc”.

Am fost învățati să iubim biserica, cum o făceau și ei. Iar eu sincer cred că, în zilele negre, rugăciunea le era singura călăuză românilor. Ei alegeau să nu își piardă speranța, că sigur străinii îi vor lăsa cât de curând în pace…

Avem mai multe biserici și mănăstiri decât spitale, dar n-am putea vreodată să le demolăm, pentru că am distruge întregile speranțe ale străbunilor alăturea cu ele!

Străinii apreciază aceste lăcașuri, deși n-au înțeles niciodată ce au însemnat ele pentru noi, pentru cei de altă dată…

Și știu că lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Țara e acum plină de hoți, corupți, șmecherași de cartier, femei materialiste. Țăranii nu mai sunt atât de apreciați ca în trecut, intelectualimea contează.

Și familiile noastre fericite le vezi mai mult în pozele din Anglia, Germania, Italia… De fapt, cumva, undeva în tot procesul acesta de globalizare, am preluat atât de multe de la alții și am uitat ce ne-a rămas de la noi…

Pentru adolescenți, nimic din ce am spus nu este echivalent cu „un om fericit”, nu când un serial american e mai important decât statul afară sau să îți pui piercing-uri e ultima modă. Și cu siguranță nu atunci când toată media îți urlă că trebuie să faci bani, bani mulți, ca să fii fericit.

Istoria n-a fost blândă cu noi. Timpul n-a fost blând cu noi. Din păcate, noi am fost mereu prinși la mijloc între interesele altor imperii și dorințele altor conducători.

Eu tind să cred că românilor le era suficientă bucata asta de țară și că ar fi muncit cu spor și drag să o facă mai frumoasă, pe când ceilalți nu se gândeau decât la cucerire.

Dintr-o anume perspectivă, poporul nostru a fost diferit de celelalte, a fost autentic! Dar ne-am pierdut de-a lungul timpului și e extrem de important să ne regăsim acea autenticitate din nou.  Eu cred că a mai rămas încă ceva bun în noi.

Rămâi român cu duhul.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Scuze, am prieten!

De câte ori vi s-a întâmplat să vedeți o tipă mișto – 
Du-te la Sus