Pentru el

"în Psihologie & relații" "de POV21"

Fiecare fată are la un moment dat prima obsesie în materie de dragoste, prima nebunie care se transformă în obsesie, deoarece el este primul care îți răvășește apele cu adevărat. Și e frumos. Este atât de frumos tot ce simți. Treci printr-un amalgam de sentimente pe care nu ai idee cum să le interpretezi, cum să le faci față și, chiar dacă ele te acaparează de peste tot, sunt cele mai frumoase.

Nu ne dăm seama că fiecare lacrimă, fiecare zâmbet și fiecare moment care ne dezvoltă părerea de rău pentru că nu e lângă tine, fiecare criză de nervi dusă la extrem când îl vezi cu altă fată, de altfel și fiecare sărut, mângâiere și îmbrățișare… pentru asta trăim o viață întreagă. Doar că atunci ne dăm seama cu adevărat de frumusețea acelor clipe și, cu toate astea, nici nu suntem capabili să le prețuim cu adevărat, fiindcă de multe ori trăiești cu întrebarea: „Ce ar fi fost dacă?”

Ce ar fi fost dacă acum eram împreună? Ce ar fi fost dacă încă țineam la el? Ce ar fi fost dacă nu aș fi putut trece peste? Ce ar fi fost dacă multe?

Dacă eram împreună cu siguranță nu aș fi știut să apreciez fiecare lucru mărunt care mi se întâmplă în prezent, fiindcă el m-a ajutat să învăț să apreciez orice. Cum? Atât de simplu. În acele momente în care mă aburea cu câte un sărut, iar eu credeam că asta-i cel mai important. Un gest atât de mic, dar cu o încărcătură sentimentală atât de mare.

Dacă mai țineam la el? Probabil că mereu o să am acea mică părticică a corpului care o să țină la el, dar în sensul că vreau să fie bine, vreau să fie fericit. Nu știu dacă l-am iubit, iubirea pentru mine este mult prea mare ca să o pot gândi, probabil l-am iubit, dar merg pe premisa că în viață iubești o singură dată, dacă-i așa, cu siguranță nu a fost vorba despre el. În schimb, îi doresc tot binele din lume fiindcă îl merită, chiar dacă el nu-și dă seama.

Să nu pot să trec peste? Ah, dragul meu timp, îți mulțumesc pentru că exiști și pentru că ești atât de îngăduitor cu noi, pământenii, care nu te apreciem la adevărata valoare. M-a durut, atât de tare încât simțeam că mi se rupe inima-n două, dar m-ai ajutat și am reușit să trec peste, îți mulțumesc într-adevăr. „Dă-i timpului timp”. O să rămâi uimit de ceea ce poate face.

Nu trebuie să-mi pun întrebări. Trebuie să îi mulțumesc. Trebuie să-i mulțumesc că el a fost cel care m-a învățat să sufăr, dar în același timp m-a învățat și cum se simte dragostea. Cea mai dulce dragoste, cea adolescentină. Mă uit în trecut și când îmi aduc aminte de el, zâmbesc, nu știu cum mă povestește el, dar eu îl povestesc frumos. Cum „De ce?” ! Fiindcă a fost unul dintre cele mai frumoase capitole din viața mea. Un capitol încheiat frumos, care a săpat adânc în momente, locuri și obiceiuri. Momente în care efectiv îmi aduc aminte ce făceam împreună, locuri care îmi aduc aminte de noi și obiceiuri pe care le-am inventat împreună și le-am numit tradițiile noastre.

Trebuie să-i mai mulțumesc și pentru acele momente când o luam efectiv razna la 3 dimineața și îi dădeam tipicul mesaj în care îi spuneam că îmi este dor de el. A tratat atât de matur situația de fiecare dată, încât mereu mă făcea să înțeleg ce își dorește el în timp ce, totuși, mă făcea să mă simt mai bine. Îmi găsisem un punct de alinare în el, dacă mi se întâmpla ceva știam că la el pot găsi sigur suport, sprijin.

Într-adevăr, mereu cineva „iubește” mai mult. Aceea am fost eu, dar nu îmi pare rău. Nu are de ce să-mi pară rău, în timp ce eu am învățat cum să-mi menajez sentimentele, cum să le controlez și cum să le gândesc rațional, el încă este în căutarea primei dragoste. Îi doresc să o găsească, ba, mai mult, îmi doresc să se comporte cu el exact cum s-a comportat el cu mine, cu răbdare și dorință de a-l învăța tot ce trebuie în legătură cu aceste sentimente.

Sper să o găsească pe acea „ea” care să-i agite apele, dar cel mai important sper să o găsească pe cea care să i le liniștească. Sper că știe că îi mulțumesc pentru ceea ce e acum și pentru ceea ce a fost cu mine și sper că știe că vreau să îi fie bine și că voi fi mereu pentru el indiferent de ce se întâmplă, măcar moral, dacă nu fizic.

În ultimul rând… sper că și el mă povestește la fel de frumos pe cât o fac eu.

Bălan Patricia-Ioana

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*