Radioactivitatea: Moartea invizibilă

"în Cărți & Filme/De citit/Timp liber" "de POV21"

Îți poți imagina ceva invizibil care te ucide pe măsură ce te apropii? Radioactivitatea este o stafie a științei care continuă să uluiască umanitatea cu tot cu medicina cunoscută.

De curând, am urmărit miniseria Chernobyl și am decis să tratez subiectul pe înțelesul tuturor.

Radioactivitatea se petrece când nucleul unui atom se dezintegrează, degajând energie sub formă de radiații.

Un izotop este un element chimic instabil. Transformarea unui element radioactiv în alt element, prin dezintegrare, se mai numește și transmutație nucleară naturală, adică am putea-o numi alchimia pe care o căutau strămoșii.

Fisiunea separă, fuziunea unește!

Un material are o perioadă de înjumătățire, iar, după câteva sute sau mii de ani, radioactivitatea se pierde,  masa lui scăzând.

Vorbind despre bombe nucleare… Rușii dețin la ora actuală intercontinentala RS-28 Sarmat – cea mai dezastruoasă, nu degeaba poreclită Satan. Dacă primele  bombe de la Hiroshima sau Nagasaki ucideau între 100 și 150 de mii de civili nevinovați cu 20 de megatone, Sarmat poate șterge Franța de pe hartă cu doar 50 de megatone! Sarmat e echivalentul a 2000 de bombe Fat Man!

La Hiroshima, o doamnă aștepta deschiderea băncii pe scări până când 5000°C  au dezintegrat-o. Orașul s-a refăcut, acceptând suferința ce urma să o poarte în spate, dar au rămași surprinși să găsească pe scările vechii bănci, umbra victimei. Decenii au trecut și umbra a fost închisă în sticlă, devenind exponat și simbol al haosului creat de om prin mânia și dorința de putere.

Reactorul nuclear este o instalație în care are loc o reacție de fisiune nucleară în lanț în condiții controlate, căldura fiind folosită pentru obținerea electricității. Alte aplicații ale lui sunt în propulsia navală, medicină, industrie sau cercetare de lasere și alte fenomene.

Enrico Fermi și Leó Szilárd au fost primii care au construit o pilă nucleară și au prezentat o reacție în lanț controlată la începutul anilor ’40. Primul reactor a fost construit pentru a produce plutoniu, folosind arma nucleară.

Problema, în mileniul III, este depozitarea deșeurilor radioactive rămase. Multe zone au fost deja contaminate după aruncarea deșeurilor prin deșerturi, funduri ale oceanelor sau prin munți. Cele mai optime soluții au fost trimiterea lor în spațiul cosmic sau depozitarea în buncăre sigilate pentru mii de ani.

Accidentele de la Three Miles Island (1979) și Cernobîl (1986), cu consecințe catastrofale, au pus imaginea energiei nucleare pe jar.

Miniseria Chernobyl prezintă lucrul înspăimântător, ce nu s-a mai întâmplat niciodată pe planetă. După accidentul din data de 26 aprilie 1986, Europa nu s-a oprit din tremurat.

Echivalentul a 500 de bombe nucleare de la Hiroshima au fost degajate în atmosfera ucraineană, apoi europeană, datorită incompetenței și fuduliei URSS-ul, care ulterior a vrut să mușamalizeze catastrofa.

Dezastrul de la Cernobîl a contaminat radioactiv câțiva kilometri buni de așezări umane și păduri. A îngrozit europenii cu norul radioactiv răspândit, ploi acide și cazuri de cancer provocate.

Fără intervenția și soluțiile profesorului Valery Legasov, centrala s-ar fi trasnformat într-o bombă nucleară care să contamineze întregul continent. Fără o megastructură betonată, radiațiile ar fi poluat Marea Neagră pentru totdeauna. Accidentul de la Cernobîl a injectat în atmosfera terestră de 400 de ori mai mult material radioactiv decât cel de la Fukushima.

Orașul Prîpeat‎‎ din Ucraina a fost lăsat în paragină, după toate curățările și spălăturile cu iod. Lichidatorii au avut doar 90 de secunde să se urce pe acoperișul reactorului în ture și să îl curețe!

În cantități mici, radioactivitatea provoacă modificări în ADN și apariția cancerului. În cantități mari, distruge corpul celulă cu celulă, lăsând senzația că persoana iradiată a fost arsă. Pompierii și savanții de la reactor au fost îngropați cu ciment în sicrie de plumb sudate pentru ca radiația cadavrelor să nu contamineze pământul.

În seria Metro, Artiom este un tânăr rus al anului 2033 ce trăiește într-o stație de metrou cu diverși supraviețuitori, până ce pleacă în aventura vieții lui. Da, orașele rusești sunt acum stații de metrou ale Moscovei, de când Rusia a fost atacată atomic în 2013. Spartanii și noii comuniști se luptă pentru supremația rețelei de metrouri în căutarea bazei D6: cea mai mare bază secretă și subterană de focoase nucleare a Rusiei, cu un metrou de trei ori mai adânc decât cel clasic!

Jocurile video STALKER și Metro te scot din ascunzătoare și te obligă să îți pui masca de gaze și costumul de protecție și să lupți printre ruine cu creaturi radioactive. Capsulele de oxigen și filtrele de praf radioactiv te conving că Pământul, acum radioactiv, nu mai este același. Omul a devenit un astronaut pe propria planetă…

Fukushima parcă a fost blestemată… un cutremur, un tsunami și apoi exploziile consecutive ale câte unui reactor pe zi. Vorbim de secolul 21, când toate siguranțele au fost luate în calcul pe trei planuri, care au eșuat lamentabil, dovedind incertitudinea în legătură cu energia nucleară.

Filmul coreano-american Pandora ne explică cum un haos nuclear tot își face intrarea chiar dacă normele de siguranță mimează a fi perfecte.

În seria Fallout, lumea începe cu un război nuclear în 2077, dar este o lume retrofuturistă ce a rămas în urmă cu multe tehnologii, datorită concentrării eforturilor oamenilor de știință pe ingineria nucleară. Omenirea a preferat să se mute în buncăre speciale numite ,,Vault”, construite de americani înainte de armaghedon.

De la facțiuni cu diverse idealuri care vor să controleze știința și specia, până la un savant care vrea să purifice apa întregii planete cu un reactor special, Fallout mai expune și povestea unor umanoizi numiți Ghouls, desfigurați de mutații genetice sau mutanți crescuți în urma unor experimente eșuate.

Când auzim de buncăre anti-atomice, ne gândim insistent la un scenariu – precum în Terminator –  în care un program poate să anihileze întreaga civilizație.

Energia nucleară este eficientă și trebuie controlată cu precizie absolută. Este o alternativă mai bună la gazele de șist sau petrol, iar, în viitor, să nu ne sperie dacă mașinile și clădirile se vor alimenta cu baterii pe fuziune nucleară.

 

Student la mecatronică, Universitatea Politehnică București, pasionat de robotică, știință popularizată și literatură Sci-Fi, este în continuare un iubitor al psihologiei, leadership-ului și scrisului. Într-un permanent conflict între umaniști și realiști, acesta continuă să demonstreze unificarea dintre imaginație și logică. Adoră călătoriile lungi, filozofia și simbolistica, dar mai ales, provocările intelectuale din știință și tehnologie.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*