Scrisoare pentru ea – „Ți-am spus să închizi ușa”

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Când am plecat în seara aceea de la tine, ți-am spus să închizi ușa. Ca de obicei, nu ai ascultat, iar acum trecutul este peste tot: în casa ta, în hainele tale, pe și în tine. 

                Mă acuzi pentru ceea ce ți-am făcut, dar nu vezi că adevăratul jucător ai fost tu. Te-ai încâlcit în propriul tău joc, ți-ai spart regulile și m-ai acuzat pe mine pentru asta. Îmi spuneai că mă iubești cu ură în privire și că mă urăști cu iubire în glas, mă atingeai cu durere și îmi plângeai cu plăcere, m-ai respins cu fericire ca apoi să mă vrei înapoi cu tristețe, m-ai declarat mort, deși eram viu doar pentru tine. 

                 Nu îmi vrei cioburile, pentru că tu le-ai creat. Nu mai vrei experiența mea, pentru că tu ești în centrul ei. Nu mai vrei bucățelele mele de suflet, pentru că tu l-ai sfâșiat. Nu ai fost prima, dar m-am ucis pe mine ca să fii ultima. Și când, în sfârșit, m-am transformat în ceea ce ai vrut tu să fiu, mi-ai spus că nu mă mai recunoști. 

                 Draga mea, sunt creația ta, sunt monstrul tău. Tu m-ai transformat în ceea ce sunt, tu m-ai modelat, tu ai pus toată ura, toată răutatea din lume, doar ca să ai propria ta cutie a Pandorei. Și când cutia s-a deschis, când ai putut să vezi de ce era capabilă mintea ta bolnavă, te-ai speriat. Te-a înfricoșat propria ta furtună, propriul tău almagam, propria ta durere. Iar acum, cu speranța că mă vei face să cred că, de fapt, tu ai câștigat acest joc al păcatelor, încerci să te convingi că ai avea puterea să mă îngropi așa cum am făcut-o eu.

                   Ce trist… Nici măcar ultimele tale cuvinte nu au fost adevărate. Adevărate erau cele de pe foaia mototolită și udă de lacrimi pe care ai rupt-o și căreia i-ai dat foc. Nici în ultimul moment nu ai putut să te dezbraci de orgoliu, să rămâi goală, doar tu, eu și iubirea care arde cu durere. 

                   Spun ultimul moment, pentru că în noaptea asta vei muri, pentru că în noaptea asta iubirea noastră va fi atât de mare că te vei prăbuși în interiorul propriului tău suflet. 

                    Iubito, ai pierdut în jocul creat de tine… 

 

Semnat,

          adevărul

Elevă a Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg iubește literatura. Cu dorința de a scrie cât mai mult, s-a alăturat echipei POV21 pe data de 30 aprilie 2019. Este îndrăgostită de sentimente, natură și umanitate, fire analitică și realistă continuă să scrie despre ceea ce vede în jur.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*