Andreea Cordoș: De ce vulnerabilitatea ne face să fim iubiți

"în De POVeste" "de POV21"

Te bați cu pumnul în piept că ești varianta ta cea mai sinceră. În fața altora, dar și în fața oglinzii. Să fie adevărat, honey? Să fie imaginea pe care o arunci, în stânga și-n dreapta, omul care ești, de fapt?

Trăim cu frica de-a nu fi refuzați, de-a nu fi blamați, de-a nu părea proști, de-a nu părea slabi. Fix neasumarea asta ne face să fim în final și proști, dar și slabi. De ce? Pentru că aparențele cu care îi hrănim pe cei din jur – și pe noi înșine – nu țin de foame.

De fiecare dată când încep un articol tip – confesiune, am reținerile mele.

Să las asta la vedere? Să nu? O mai citesc vecinii, colegii din gimnaziu, foștii poate. Funny thing. Cui îi pasă? Surprinzător, am ajuns cumva la un nivel de asumare în care devin irelevante aspectele de genul. De ce spun asta? Pentru că pentru mine e mare chestie. De-aia mă bucur.

După atâta nesiguranță și nervi și lacrimi și valuri de frică, alături de-încercări de integrare, mi-am calmat nevoile alea de validare care mi-au urlat atâta timp în minte. Și asta datorită lucrurilor de care voi vorbi mai jos.

Cei mai mișto oameni din viața mea au fost cei care mi-au știut cele mai urâte părți. Părți pe care poate nici eu n-aș fi știut să le înțeleg și să le integrez, dacă nu aveam susținere. Ce vreau eu să spun aici…  Timpu-i prea scurt în viața asta pentru a-l pierde cu oameni lângă care trebuie să ne prefacem.

Știu că e la modă s-o ardem pe Facebook și pe Instagram cu cele mai mișto momente trăite, cu cele mai mari realizări. But darling, nu suntem noi în ipostazele alea. Dacă pentru fiecare poză în care zâmbesc cu gura până la urechi, am nopți plânse pentru stres sau alte chestii ABSOLUT NORMALE PENTRU UN OM?

Și cred că aici e cheia.

Ni se transmite pe toate căile posibile că e anormal să fim slabi, că e anormal să fim triști, să ne doară lucruri, să eșuăm. Ce prostie. Dar totuși, cum să fim noi alții atunci când nu știm sigur că vom avea o plasă de siguranță dacă vom cădea?

Hai să dau exemplu personal. Teoria poate părea un pic vagă. Am câțiva oameni cărora le-am povestit fără perdea, cele mai tâmpite lucruri pe care le-am putut debita sau pe care le-am trăit. Mi-am asumat multe. Mi-am asumat că poate par aiurită sau sărită de pe fix, sau extrem de slabă. Dar nu mi-a mai păsat efectiv. Cum să creăm conexiuni unii cu alții, dacă suntem fraieri și nu vorbim despre chestiile care ne dor? Despre lucrurile care ne fac oameni?

Și surpriza vieții mele: m-au iubit așa cum sunt.

Cu toate nesiguranțele și mesajele mele disperate din câte-un moment în care am simțit că-mi fuge lumea de sub picioare.

Faza e că, până nu demult, n-am avut prieteni. Sau mă rog, prieteni așa buni, la care să apelez cu toate bâcurile din capul meu. Și asta pentru că n-am știut că vulnerabilitatea ne face frumoși. Și ne apropie. Și ne îmbogățește. Am de o perioadă niște revelații și niște momente de maximă recunoștință pentru oamenii din jurul meu. Atâta dragoste am simțit anul ăsta. Și-atâta susținere. Și-atâta sinceritate. Rămân mută de cele mai multe ori în fața lucrurilor pe care le fac oamenii pentru mine.

Și cumva, cred că toate s-au schimbat când m-am schimbat eu. S-au întâmplat minunile când n-am mai cerut nimic. N-am mai căutat obsesiv dragoste, nu i-am mai forțat pe alții să mă iubească, n-am mai încercat să par șmecheră, importantă și tot pachetul care cică te face să fii cool în ziua de azi. Ce-am făcut în schimb? Bine, știu că n-am cine știe ce merit pentru asta, fiindcă au fost decizii inconștiente, dar efectiv am dăruit. Dragoste și timp și-mbrățișări și sfaturi, acolo unde am putut fi pertinentă. Am realizat că noi, oamenii, avem resurse NE-LI-MI-TA-TE de dragoste.

Și-atunci de ne naiba stăm cu ea îngropată în orgolii și în aparențe? Din cât am avut în suflet am dat. N-am așteptat mare lucru, pentru că încă eram o anxioasă până de curând, la capitolul interacțiuni umane. Și ce-am realizat după? Că toată dragostea asta a venit în valuri către mine. Să ai prieteni care-n ziua de Paște își lasă familia la masă și fac 100 de km doar ca să stea cu tine e ceva. Sau să-ți sară-n brațe 20 de oameni când intri într-o cameră de ședință… e de nedescris.

Poate par lucruri mărunte, dar te încarcă cu o energie aparte. Te motivează și-ți arată că viața asta e mult mai mult decât ceea ce se spune. Și că fericirea n-are treabă cu pozele din reclame. Poate fericirea mea e o cafea, undeva între munți, fără semnal, cu oameni față de care nu mai am nicio reținere.

În echipa în care sunt, facem des confesiuni despre viețile noastre personale. Uneori sub formă de discursuri, pentru a ne exersa calitățile de a transmite lucruri, iar alteori pur și simplu ne povestim frustrările sau bucuriile cu un pahar de vin în față.

Cred că noi, oamenii, avem nevoie să știm că nu suntem singuri. Și că nu suntem greșiți. Că e perfect ok să cedăm și să ne simțim oribil uneori. Cumva, am început de-o vreme să-mi asum lucrurile astea. M-am vulnerabilizat în fața oamenilor și ei m-au iubit așa cum sunt. Și m-au învățat și pe mine să mă iubesc. Mi-au arătat că am ce iubi. Că am potențial. Că-s un om frumos, un om care poate să facă lucruri extraordinare, dar doar dacă e sincer cu el. Și în momente de glorie, dar și în clipe un pic mai grele.

Atâta nevoie avem de dragoste, măi oameni buni. Și-o căutăm obsesiv și n-o găsim niciodată, tocmai pentru că greșim în procesul ăsta al căutării ei. Dragostea nu se caută. Se oferă. În relațiile de cuplu mai ales, dar nu despre asta e vorba neapărat în articolul de față. Mă refer la dragostea din interacțiunile cu cei din jur. Oferă din timpul tău. Din căldura ta. Din zâmbetele tale. Știu, știu. Sună foarte clișeic, dar am realizat că face o diferență enormă.

Schimbă-ți atitudinea față de orice.

Schimbă-ți modul de a gândi. Odată ce devii un om magnetic, plin de energie și căldură, efectiv atragi oamenii de care ai nevoie. Atragi prieteniile alea care te lasă fără cuvinte. Și ieșirile și focurile de tabără după care ai tânjit atâta timp în singurătate.

Nu mai aștepta absolut nimic. Începe de azi. Cum? Cu multă îngăduință față de tine. Permite-ți să fii cine ești, de fapt. Fii sincer. Fii vulnerabil. Arată-le celor din jur că ești om ca ei. Arată-le că și ție ți-a fost frică în atâtea momente și dacă tu ai reușit să supraviețuiești în contextele alea, și ei pot. Oferă mereu din ceea ce ai tu, pentru că, trust me, resursele de dragoste chiar sunt nelimitate. Fii efectiv persoana aia magnetică dintr-o cameră. Fii omul curajos care vorbește despre lucrurile care îl dor, omul care îi motivează pe alții. Omul cu vorbe bune la el. Omul care ascultă, care iubește, care vrea să facă o diferență.

Viața ți se schimbă.

Mai citește asta încă o dată dacă nu mă crezi. Viața ți se schimbă și habar nu ai ce surprize plăcute te așteaptă. Lasă-te iubit de cei din jur și bucură-te de tot ce ai lângă tine. Doar știi că recunoștința te face mai bogat, nu?

Aș vrea să închei spunând că nu suntem cauze pierdute. Niciodată nu suntem. Indiferent de cât de rău arată situația, sau de cât de aiurea se desfășoară viața în unele momente, poți face o schimbare. Din cel mai singur și poate cel mai trist om care am fost în anii trecuți, deși eram doar un copil, am devenit pe neașteptate un om care reușește să fie recunoscător pentru toată dragostea și toți prietenii pe care nu mi-am imaginat că o să-i am. Nu așa. Nu atât de sincer.

Viața face surprize, într-adevăr. Sau mai bine zis, noi ne facem surprize atunci când realizăm că singura cale e schimbarea aia pe care-o anticipăm, dar pe care n-o ducem la capăt decât după lupte interminabile. Schimbarea mea a constat în faptul că n-am mai căutat dragoste. Am oferit-o și, în cele din urmă, s-a întors în valuri în viața mea. Pentru toate acestea, nu pot decât să zâmbesc cu gura până la urechi și să fiu recunoscătoare.

Elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița -Scrie de când se știe -Preocupată de relațiile interumane -Pe viitor își dorește să progreseze în domeniul comunicării -Face parte din echipa POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus