Dorințe

"în Diverse" "de POV21"

Mă gândesc de multe ori la țara în care stau, în care trăiesc și în care m-am născut, cea pe care trebuie să o iubesc cu trup și suflet și pe care trebuie să o prețuiesc cu mândrie, chiar dacă de cele mai multe ori nu o fac. De ce nu o fac? Din cauza unor oameni care nu știu să pună preț pe acest mic paradis nedescoperit de mulți dintre noi.

Dacă stau să privesc în ansamblu tot ceea ce-mi oferă România, nu voi avea timp destul o viață întreagă să-i mulțumesc. Știu totuși că trebuie să-i mulțumesc; merită să-i mulțumesc pentru aerul sărat pe care-l inhalez mereu când mă duc în cel mai frumos loc de pe Pământ: acasă.

Pentru momentul în care ating nisipul cu tălpile și simt cum mi se face pielea de găină. Pentru faptul că mă face să prețuiesc fiecare moment atunci când văd marea, când o simt, când o miros involuntar, când văd semnul de pe autostradă care indică „către Constanța”. Pentru valurile care se sparg la mal și pentru fiecare adiere de vânt încărcată-n amintiri, lacrimi, fericire și iubire.

Trebuie să-i mulțumesc pentru ai mei Carpați încărcați de aer proaspăt care-mi apasă pe plămâni, alimentându-mă cu energie.

Pentru fiecare con de brad adunat de-a lungul copilăriei, pentru fiecare crenguță de molid pe care o foloseam să-mi fac coronița de prințesă, pe care o purtam cu mândrie pe cap când plecam în expediție prin pădure cu bunicii, pentru a căuta fructe pentru acel gem făcut de bunica mea.

Pentru fiecare scriitor, poet, om de știință, profesor, învățător și educator.

Fiecare om neînțeles care a ales să se exprime prin artă, poezie, pictură, sculptură. Pe scurt, orice formă de artă. Îi sunt recunoscătoare lui Ion Creangă care m-a crescut cu poveștile sale, lui Mihai Eminescu care m-a învățat ce înseamnă rima, lui Mircea Eliade care m-a învățat că și literatura românească poate să fie incredibil de frumoasă, lui Nicolae Grigorescu care mi-a deschis orizonturile către desen, lui Constantin Brâncuși care mi-a arătat că nimic nu este imposibil și dacă vrei cu adevărat poți, prin Coloana Infinitului. Pentru fiecare dascăl pe care l-am avut de-a lungul vieții și mi-a servit drept scară pentru a urca în societate.

Îi mulțumesc pentru folclor, obiceiuri și tradiții.

Din punctul meu de vedere, avem o țară bogată-n obiceiuri deosebite pentru care străinii bat drum lung doar pentru a le cunoaște și a le aprecia. Cei de-ai casei mai puțin, lucru care mă întristează extrem de tare. Poate că, cu timpul, vom învăța să apreciem ceea ce ne poate oferi țara, spiritual vorbind.

De asemenea, îi mulțumesc pentru legendele urbane din fiecare colț al ei; acestea sunt poveștile care mi-au făcut copilăria mai frumoasă, m-au pus pe gânduri, m-au făcut să gândesc rațional, încercând să rezolv aceste mistere.

Trebuie să-i mulțumesc pentru fiecare om care a realizat ceva semnificativ, fiecare personalitate, de la Cuza care a făcut realizabilă unirea, primul pas către acest mic colț de rai, până la Nicolae Paulescu care a inventat insulina pentru diabetici. Aceasta este dovada că în România sunt oameni în care zace atât de multă materie cenușie care poate fi prelucrată constructiv încât să se realizeze lucruri extraordinare.

De ce am ajuns să nu iubim aceste lucruri? Din cauza sistemului.

Mi se pare atât de trist că nu mă pot bucura de frumusețea țării mele din cauza persoanelor care reușesc să ucidă fiecare strop de speranță. Când pare că e mai bine, se întâmplă ceva și devine mai rău. Dacă ar ști fiecare domnitor ce se întâmplă în locul pentru care au luptat să-l ridice, li s-ar scurge câte o lacrimă pentru fiecare nenorocire întâmplată în zilele noastre.

De ce nu se luptă pentru popor și fiecare este pentru el?

De ce nu se încearcă să se ajungă la un trai mai bun? De ce nu se recunosc adevăratele valori? De ce populația este orbită de promisiuni aruncate-n vânt care, mai apoi, oricum nu se adeveresc? De ce trăim pe un efect de turmă mizerabil care nu poate fi schimbat? De ce nu luptăm pentru schimbare? De ce preferăm să trăim în ignoranță, decât să încercăm să rezolvăm problemele? De ce copiii trebuie să vorbească pe Skype cu părinții? De ce oamenii de valoare pleacă-n străinătate să profeseze?

De ce?

Merităm să ne cerem drepturile, merităm să le primim și merităm să locuim unde ne-am născut. Merităm tot binele din lume. Merităm tot ceea ce ne dorim. Trebuie să ne luam inima în dinți și să reușim să ne facem auziți, fiindcă merităm să trăim la fel de frumos pe cât de frumoasă este țara. Eu știu că merit, am această dorință în mine.

Vreau să fiu apreciată la valoarea pe care o am, eu și restul persoanelor care au ceva de spus. Ard de nerăbdare să ajung undeva sus, să am un viitor frumos, o familie minunată și un loc de muncă din care pot să le ofer copiilor mei tot ce-și doresc. Vreau să crească într-un mediu primitor și să se bucure de viață și de toată minunăția pe care țara aceasta le-o poate oferi.

Îmi doresc ca sistemul să se adapteze cerințelor poporului, să se tragă un semnal de alarmă și să rezolvăm tot acest impas din care pare că nu mai putem ieși. Vreau un viitor mai bun decât prezentul. Asta-mi doresc cu adevărat pentru mine. Asta își doresc tinerii, viitorul acestei țări. Dorim putere de exprimare, dorim un viitor mai bun, un trai decent și multă, multă fericire.

Îmi doresc ca singura mea problemă să fie „de ce nu mi-a răspuns la mesaj?”, nu „ok, și acum ce fac cu viața mea?”. Îmi doresc stabilitate, să n-am gânduri de plecat în străinătate, îmi doresc suport moral din partea celor care ne conduc.

Asta-mi doresc, ca țara să fie apreciată la adevărata sa valoare, să nu se pună preț pe lăcomie, pe furt, pe decizii necurate si ordonanțe fără nici un sens. Vreau armonie. Fericire. Iubire fără limite. Liniște și calmitate.

Tu ce vrei?

 

 

Bălan Patricia-Ioana

Tags:

Studentă la ASE-Man - Created to create - Mă bucur de orice lucru în orice cantitate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Stele presate

Vara trecută mă plimbam de mână cu norii În timp ce picioarele

De mână cu paranoia

Este întuneric. Un întuneric ce mănâncă cuvinte, priviri, mișcări. Un întuneric izgonit

Obiectiv

stau printre stelele tale să găsesc, poate, luna te miros. ba nu.
Du-te la Sus