Alex Deac – Drumul spre Oxford al unui olimpic la matematică

"în De POVeste" "de POV21"

Eu nu i-am făcut nicio descriere lui Alex, l-am rugat pe el să și-o facă singur:

De multe ori lumea își asumă că Alex vine de la Alexandru, o propunere, de altfel, logică. Dar cum viața e plină de excepții, eu sunt Deac Alex-Claudiu. Mi-a plăcut întotdeauna să cred că sunt o companie plăcută și o persoană cu umor, însă mulți prieteni de-ai mei vor afirma că „e bine să crezi”. Și într-adevăr „e bine să crezi”, probabil cel mai nou „bun” lucru. E bine să crezi că poți să realizezi ce-ți dorești, să ajungi unde ți-ai propus și să-ți dictezi propriul stil de viață.

Î: Cât de greu a fost pentru un copil să se piardă prin lumea matematicii?

R: Pentru mine nu a fost greu să intru în această lume, deoarece am primit un imbold din partea părinților. Și, fără să vreau, am ajuns să fac asta din reflex, ca orice activitate normală, cum ar fi uitatul la televizor. Făceam matematică zilnic, din clasa a II-a am început să consider matematica un hobby.

Î: Când ți-ai dat seama că matematica reprezintă un punct important în viitorul tău ai încercat să atingi acest punct cu orice preț?

R: Mi-am dat seama în clasa a X-a că matematica mă reprezintă și că mă descurc mai bine în zona asta. În clasa a VIII-a și a IX-a am avut rezultate mai slabe, iar în a X-a m-am ambiționat să revin din nou la cele bune din a VII-a și gimnaziu. Și după, în clasa a XI, mi-am zis că vreau să intru la o facultate bună, iar Oxfordul era target-ul meu, fiind suficient să mă ambiționez, știind că asta vreau să fac pe viitor.

Î: Cum ai descrie viața de olimpic combinată cu viața de simplu elev?

R: În ultimii ani am ajuns să le combin foarte bine. Adică știu să mă și distrez, și integrez din punct de vedere social, dar și să-mi urmăresc scopurile, să fiu serios când vine vorba de ele.

Î: Te consideri diferit față de ceilalți adolescenți?

R: Nu mă consider neapărat diferit, pentru că fiecare face ceva, sau ar trebui să facă. Și marea majoritate face un sport și își urmărește pasiunea, oricare ar fi ea. Iar eu, de obicei, n-am fost o persoană riguroasă, am fost un pic mai imatur și tratam toate chestiile ca pe un joc, cumva mi-a lăsat mai multă plăcere genul acesta de comportament. Cred că m-a făcut mai fericit.

Î: Consideri că este ușor sau greu să îți combini pasiunea cu viața?

R: Sincer, nu e foarte greu, pentru că eu sunt persoana care face lucrurile pe ultima sută de metri. Adică, dacă am olimpiadă, eu mă apuc cu o lună înainte să învăț și fac tot ce trebuie, dar în luna aia 8 ore lucrez zilnic și nu mai ies din casă și mă focusez pe ce trebuie să fac. Știu să-mi aloc foarte bine timpul lucrului cel mai important la acel moment. Evident că mai fac și altceva în afara celor o sută de metri matematică sau ce am de făcut, dar la un nivel mai superficial, să zicem. Cel mai simplu e să știi în fiecare moment care e proprietatea ta, școala, distracția, matematica.

Î: Ți-ai amânat planuri persoanele în favoarea unei chestiuni „oficiale”? Poți numi aceste momente „mici dezamăgiri”?

R: Da, mai ales în clasele mici. În V-VIII tot timpul, iar în liceu am mai anulat, dar nu foarte multe. De obicei, seara de petrecere e seara de petrecere, iar zilele de învățat sunt zilele de învățat. Iar eu nu am avut probleme cu concentrarea, pot să le fac pe ambele, dacă vineri mă duc la o petrece, sâmbătă pot să învăț fără nicio problemă.

Î: Când vine vorba de dezvoltare personală, ce ai putea să spui? Ce te-a ajutat și ce nu te-a ajutat să ajungi persoana care ești azi?

R: Cel mai mult m-au ajutat familia, profesorii, prietenii și cărțile.

Î: Ce cărți îți plac?

R: Momentan nu mai citesc beletristică, citesc psihologie, filosofie.

Î: Dă-mi cinci titluri de cărți care din punctul tău de vedere trebuie să fie citite de toată lumea.

R: Cărțile care au avut cel mai puternic impact asupra mea au fost Homo Sapiens și Terapia Centrată pe Scheme Emoționale. Aceste două cărți sunt remarcabile prin faptul că au potențialul de a-ți schimba viziunile și caracterul. Cărțile pe care le-am mai citit în ultimul an și mi-au plăcut sunt: Homo Deus, Deception, A Monster Calls precum și cărți mai clișeice: Limbajul secret de business și Atitudinea e totul. Sincer, în anul acesta plin de stres și examene, am avut nevoie de factori motivaționali, precum unele din cărțile pe care le-am citit, așa că m-aș bucura să nu mă judecați.

Î: Ți s-a părut că ai avut momente în care te-ai izolat de toată lumea, ca să înveți sau ca să te centrezi numai pe tine?

R: Nu, n-am avut de curând. Am avut în V-VIII, dar nu mi se pare relevant.

Î: Care crezi că a fost experiența care te-a marcat în acești ani în care ai excelat în matematică?

R: M-a marcat foarte tare participarea în tabăra Viitorii olimpici, în cadrul căreia mă alătur în fiecare an, începând cu clasa a V-a. Pot spune că acolo am avut niște momente magice, acolo mi-am făcut prieteni, pe care îi am din clasa a V-a. Păstrăm legătura, ne vedem în fiecare vară acolo, ne facem planuri împreună. E inefabil ce am trăit acolo, câte amintiri, câte lucruri am făcut.

Î: Cum ai ajuns să aplici la Oxford?

R: În clasa a XI-a m-am mutat în București, având planuri mari: să ajung la Olimpiada Internațională de Matematică. În acel an în București, m-am decis că vreau să aplic în America și în Anglia, dar după m-am răzgândit cu America și am rămas doar la Anglia, acolo având drept țintă Oxfordul. În clasa a V-a am dat ceva interviu și am zis că target-ul meu e să ajung la Oxford și să lucrez la NASA, dar cu NASA o să am bătăi de cap.

Î: Consideri că poți să-ți urmărești visurile din copilărie dacă chiar lupți pentru ele?

R: Da, dar nu-i obligatoriu. Trebuie doar să te adaptezi. Eu nu am aplicat la Oxford pentru că am spus în clasa a V-a că voi da la Oxford.

Î: Cu ce îți ocupi timpul liber?

R: În ultima vreme îmi petrec timpul liber citind, urmărind stand-up comedy, dar nu sunt genul care mă uit la filme. Nu rețin filmele pe care le-am văzut și nici titlurile în general, numai la cărțile foarte bune. Îmi place să călătoresc. Îmi place să dansez.

Î: Care este cel mai frumos loc în care ai fost?

R: Sincer, a fost Grecia, dar eram mic. Aveam între 4 și 7 ani și locuiam acolo. Cred că ăla e cel mai frumos loc în care am fost. Am mai fost și în Belgia, prin Germania și am călătorit foarte mult prin România, aici plăcându-mi cel mai mult Timișoara.

Î: Dacă e să compari viața de la Bistrița cu cea de la București, ce ai scoate în evidență?

R: Dacă e să compar viața de la Bistrița cu cea de la București, mă simt mai confortabil acasă și mai bine integrat în grupul de prieteni de aici. Am avut ocazia să cunosc destul de multe persoane plimbându-mă: mergând atât prin tabere, stând un an în București, iar asta m-a ajutat destul de mult să-mi deschid ochii. În ultimul timp mi-e destul de greu să-mi aleg valorile, să îmi dau seama care e mai sus față de alta. Am nevoie de un pic de introspecție, să mă cunosc un pic mai bine pe mine și asta mi se pare foarte important. Am observat că multă lume neglijează lucrul ăsta. Iar eu vreau ca lumea să mă poată înțelege, să observe de ce fac unele lucruri, indiferent dacă sunt bune sau rele.

Î: Din punctul tău de vedere, oamenii se văd mult mai simpli decât sunt sau mult mai complicați?

R: Eu nu mă văd o persoană prea complicată, pentru că de obicei îmi comunic gândurile și intențiile, iar persoanele dificile nu prea pot fi anticipate. Persoanele care își comunică gândurile și intențiile de obicei sunt simple.

Î: Ai momente în care te blochezi, rămâi fără gânduri?

R: Da, pățeam în București. Acesta e unul dintre motivele pentru care am revenit la Bistrița. În București stăteam în internat, iar la un moment dat ajunsesem să nu mai pot să gândesc nimic, tot ce făceam toată ziua era să stau și să mă uit la perete, meditând la lucruri irelevante.

Î: Ce aștepți de la viitorul tău?

R: Sper să am experiențe frumoase, să-mi fac noi prietenii frumoase și de calitate în Anglia, să capăt niște experiență în domeniul muncii, să descopăr lucruri noi despre IT, robotică sau să rămân pe matematică pură. Iar după ce capăt puțină experiență vreau să-mi fac o echipă, poate să-mi fac o firmă.

Î: Ce mesaj ai vrea să le transmiți celor apropiați?

R: Vreau să le mulțumesc profesorilor care m-au călăuzit pe acest drum până acum și m-au ajutat întotdeauna cu tot ce au putut, începând de la învățătoare până la profesoara de matematică din liceu. Sunt foarte recunoscător că am avut norocul de a avea profesori implicați și excelenți.

Vreau să le mulțumesc și părinților mei fără de care rezultatele mele ar fi fost irealizabile, pentru că au făcut orice efort necesar pentru ca eu să pot ajunge de fiecare dată unde mi-am dorit și, nu în ultimul rând, pentru că au fost în permanență atenți să mă mențină pe linia de plutire.

Recunosc că am fost un elev dificil, dar am observat că micile provocări pe care vi le-am oferit reprezintă cel mai bun mod de a vă aminti de mine. Sper să nu fi făcut ceva pentru care nu m-ați iertat. Domn’ diriginte, promit să nu mai arunc scaune pe geam cât trăiesc!

Î: Iar în final, o părere despre POV21.

R: E bine că avem o revistă care să promoveze tinerii și care este pentru tineri, care e interesată de background-ul și poveștile din spatele persoanelor care visează și au aspirații.

Elevă la Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, în clasa a X a, profil filologie. Îmi împart iubirea între animale, muzică rock și cărți, considerând că viața mea este un maraton de citit. Mi-am dat seama că am mult prea mult timp înainte pentru a nu da curs și acestei provocări, pe numele ei POV21.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus