Departe de ficțiune

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Și când în sufletul tău înfloresc trandafirii, fluturii prind culoarea adevăratei iubiri și simți că ești cuprinsă de autenticul fior al vieții.

Atunci. Nici mai târziu, nici mai devreme, întunericul trăiește victoria, lumina este izgonită din-năuntrul tău, fluturii se transformă în lilieci și îți bântuie în suflet, transformând fiecare floare într-un sadic mormânt al așa-zisei ,,fericiri”.

Și tu te plimbi printre morminte, le îngrijești zilnic cu trista speranță că, într-o bună zi, va învia totul.

Dar te înșeli.

Va rămâne mereu acel mormânt în care l-ai îngropat pe el, acel mormânt de care nu te-ai atins și nu o vei mai face vreodată. Doar îl privești de departe cu frica de a nu renaște iar în gândurile și  în sufletul tău.

Dar el încearcă, îți dă semne din pământ, vrea să te atragă din nou și cu fiecare apropiere a ta, mâinile îi ies la suprafață, încercând să te cuprindă cu mâini putrede, duhnind a dor și vicii. Tu fugi, te îndepărtezi de granițele lui, încerci să uiți, pui mai mult pământ peste el cu speranța că acele chemări nu se vor mai auzi, dar totuși ești măcinat de gânduri sumbre și sufocante.

Te gândești dacă îi e bine acolo, dacă nu cumva a uitat întru totul de ecoul vocii tale, te îndrepți spre acele granițe iar, dar simți cum pământul se cutremură cu putere, amintindu-ți că nu îți vei putea ierta greșeala și alergi înapoi de unde ai venit.

Ești lovită crud de lilieci, sângele este singurul care îți mai atinge pielea acum și trupul tău se sfărâmă sub îmbrățișările durerii. Dar ridici capul sus. Învingi.

Privești sfidător și puterea revine în mâinile tale. Simți cum cripta lui este înghițită tot mai tare de pământ, dar nu îți pasă, indiferența a ajuns la ușa inimii tale, tu ai deschis-o. Mormintele dispar și flori albe apar în locul lor, conturând totul cu puritate și inocență, pentru care ești gata să le protejezi.

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*