Mamă, eu vreau să devin artist!

"în De citit/Gândurile POV21" "de POV21"

Mereu mi-a părut tragicomic cum, dacă un tânăr spune-n gura mare că vrea să devină medic, avocat sau inginer, toată lumea-l susține, îl felicită. Meserii nobile! Și cu toate acestea, când o persoană tânără, poate chiar extrem de talentată spune că: ,,Eu vreau să devin artist. Vreau să trăiesc din arta mea, din ceea ce creez.”, atunci e un mare boom!

 

Păi cum, domnule, că e greu, că nu se cumpără, că trebuie multă (foarte multă) muncă! Păi…da! E arhicunoscut că-i greu. Dar nu-mi amintesc nici că profesia de avocat a fost easy peasy. Sau să devii medic. Hm?

 

Este, într-adevăr, diferit. Fără un program stabil, fără rutină, fără orice altceva care este implicat într-un „nine to five job”. Dar nu pot să înțeleg de ce respingem cu atâta vehemență ideea ca oamenii să trăiască din arta lor, că-i munca lor, până la urmă. Diferența dintre un tâmplar și-un pictor e doar de substrat și meaning. Munca lor, domnule.

 

Cred că, probabil, un prim pas pentru a-nțelege ,,traiul prin artă”, să-i spunem, este să-nțelegem ce e, până la urmă, această artă a oamenilor. Indiferent de modul, forma și însemnătatea ei, este, repet, munca unui om. Nu, n-a făcut bătături, n-a trudit fizic pentru ea. Și-a folosit mintea, imaginația, creativitatea. Și-a folosit talentul! A folosit ceva ce i-a fost dăruit ca entitate. Și în spatele oricărei opere stau zeci și zeci și zeci de ore de muncă, de revizuire și de overthinking, de dubii, de ,,nu-i bun deloc, trebuie altceva, altcumva”.

Pentru a-nțelege de ce oamenii ăștia pot  – și merită să trăiască pe baza a ceea ce fac – trebuie înțeles faptul că, mai ales la început, au investit enorm de mult și fără să aibă profit. Poate c-au fost norocoși și au primit bani de la părinți, poate au obținut o sponsorizare. Sau poate că au fost nevoiți să muncească luni de zile, pentru a-și publica prima carte, pentru a-și cumpăra un anume gear. Pompos spus, implică sacrificii, pierderi. Și e frustrant, e al naibii de frustrant. Mai ales dacă nu ai un dram de noroc. Take my word on that, ajungi să crezi că-ți pierzi mințile.

 

În mod evident, o generalizare precum cea de mai sus nu v-ar deschide mințile spre ceea ce înseamnă cu adevărat toate acele sacrificii și pierderi. Dar acum știți că există. Știți că oamenii ăștia, până la urmă, muncesc pentru ceva și e normal s-aștepte să primească ceva în schimb.

Ajungem la ceea ce cred eu că este cea mai importantă parte. Asking for free stuff.

„Dă-mi și mie o carte gratis, cu autograf.”

„Nu poți rezolva să intru cu tovarășii, pe moca, la concert?”

Două exemple. În mod evident, gesturile pot fi privite ca fiind, mă iertați, de căcat și sus-numitul artist se poate simți groaznic, groaznic de ofensat. Important este să înțelegem că tot acest asking for free stuff nu vine dintr-o răutate perversă sau dintr-o avarie dusă la extrem. De cele mai multe ori își are rădăcina în simpla lipsă de informație, de cunoștințe. Și atunci, normal, apare cumva un sentiment de mândrie: ,,Am primit cartea asta gratis, chiar de la autor! Ba mai mult, e și semnată!” și e ca și un prize, un premiu, un trofeu. Cât despre intrarea gratis, tuturor ne-ar conveni să facem cu totul și cu totul altceva cu acei 15/20/30 de lei. Și evident, în acel moment nu-ți vine în minte să spui că, totuși, oamenii ăia se urcă pe scenă, cântă, te distrează și merită și ei să fie plătiți pentru asta. Și nu-ți vine în minte pentru că nimeni nu-ți arată asta. Nu-ți explică. Nu știi, n-ai de unde să știi. Vreau să remediem asta!

 

Întrebarea e simplă: dacă ai plătit 40 de lei ca să vezi o trupă din America, trupă care cântă de douăj’ de ani și sunt consacrați… de ce nu ai plăti 15 lei, ca să-ți susții prietenul și trupa lui? Dacă ai plătit peste 30-40 de lei ca să-ți comanzi ceva din A song of Ice and Fire, de ce n-ai plăti 20 de lei, ca să-ți susții amicul, care tocmai și-a publicat primul volum de versuri?

„Păi aia-s cunoscuți, bă, merită să dai bani.” – extrem de corect. Plătești o sumă, fie ea mică sau mare, pentru că știi că-s buni. Știi că o să-ți placă. Plătești pentru tine, pentru plăcerea ta. Diferența este că, pentru artiștii consacrați, tu nu faci mare diferență, faptul că tu plătești suma aia e aproape irelevant pentru ei. Sunt consacrați, fac asta de o grămadă de vreme, probabil se lăfăie într-un lux despre care nu puteau nici să viseze, când au început. Știi cum au ajuns așa? Știi cum au ajuns la un nivel atât de înalt încât să le cumperi stuff-ul pentru tine? Cineva i-a susținut la început, mă. Cineva a plătit aia cinșpe’ lei, pe intrare, pe carte. Apoi, odată cu timpul, s-au afirmat. Au crescut. Dar au fost jos! Toată lumea pleacă de jos, absolut toată lumea. Și nimeni nu știe precis ce face, mai ales în toate domeniile astea.

Și atunci, de ce nu ai plăti ăia cinșpe’ lei? Ce înseamnă pentru tine? Renunți la un pachet de țigări, la două beri sau două sucuri? Ce înseamnă pentru ei?

Înseamnă plus o persoană care i-a susținut. Înseamnă încă cinșpe’ lei pe care pot să-i pună deoparte, pentru următorul album, pentru următoarea carte, pentru o chitară. Sau, la naiba, înseamnă două beri pentru ei! Le consumi arta, până la urmă. Cred că merită măcar atât, din partea ta.

 

Firește, nu spun să faci pe dracu’-n patru și să mergi la toate concertele prietenilor tăi, să faci cine știe ce sacrificii pentru a le cumpăra cărțile sau așa mai departe. Spun doar că, ori de câte ori poți, să-i ajuți. Dă-le 20 de lei, nu 15. Dacă nu poți 20, dă-le 15. Dacă nu vrei și nu poți să le dai 15, dă-le 10!

Sigur o să înțeleagă și o să aprecieze. Dacă nu poți ajunge la concertul lor, dă un share pe Facebook, un shoutout, spune lumii despre ei. Nu contează că ai 5000 sau 50 de prieteni în listă. Poate se găsește unu’ să meargă, să îi placă. Și acel unu’ va spune altuia. Word of mouth. Și așa vor crește și ei. Și vor ajunge și ei consacrați.

 

Susține oamenii care se exprimă prin artă. Repet, oricum poți, oricât poți. Orice share, poză la instastory sau reclamă contează, nu doar lucrurile materiale.

Crede-mă, pentru tine durează câteva zeci de secunde… dar zâmbetul persoanei va dura cel puțin o zi. Îi poți schimba starea, îl poți face să se simtă apreciat. Îi dai încredere, îl alimentezi. Dacă noi, generația tânără, nu ne susținem artiștii dintre noi… atunci cine o va face?!

Sper ca, după ce ai citit asta, să te gândești de două ori înainte de a cere free stuff.

Vlad Țolan

 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*