Cum ne-am distrat în Tabăra de Literatură Sângeorz-Băi

"în De POVeste" "de POV21"

Premiul pentru cea mai mișto tabără merge la… Tabăra de Literatură Sângeorz-Băi

Acolo, anual, câțiva poeți, prozatori și oameni de cultură se-ntâlnesc și fac lucruri extraordinare, în cadrul unei tabere bine organizate. Invitații, în general, provin din diverse zone ale țării, iar ceea ce practică timp de-o săptămână este… scrisul.

Recent, echipa POV21 a fost invitată să participe la două cursuri interactive de creative writing din cadrul Taberei de Literatură Sângeorz-Băi, susținute de doi dintre scriitorii contemporani, Marius Chivu, respectiv Dan Coman. Într-o atmosferă plăcută şi – desigur – ,,poetică”, s-au încurajat discuțiile cordiale dintre scriitori și tinerii participanți. A doua zi, am fost aşteptaţi la Pensiunea Luminița,  ,,la un pahar de vin roșu cu  miros demențial” (Lorena Enache), de unde am plecat, împreună, înspre Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, la lectura de seară. Acolo, fiecare urma să citească câte două creații, în fața publicului prezent.

 

Scriitorii invitaţi în acest an au fost : Lorena Enache, Daniela Raţiu, Mirela Iordache, Vlad Alui Gheorghe, Radu Nițescu, Marius Chivu.
 

Spre final, şi noi, cei din echipa POV21, am fost invitați să citim poemele compuse în ziua respectivă, la cursul cu Dan Coman. Zâmbetele și aplauzele publicului au fost de-a dreptul încurajatoare, iar atmosfera generală – în ciuda vremii capricioase de afară – a fost extrem de călduroasă.

Sprânceană pauză sprânceană pauză- Cursul lui Chivu

 

La primul curs,  Marius Chivu ne-a oferit niște sfaturi prețioase despre scris şi ne-a povestit câte ceva despre idealizarea irelevantă a inspirației, concept care, de fapt, nu există. Se pare că ,,imaginația poate fi educată”, astfel că – spune scriitorul – cele trei condiții, dintre care două sunt suficiente și obligatorii  pentru a o suplini pe a treia în scris, sunt : experiența, imaginația și spiritul de observație.
.
Ne-a încurajat să ne creăm jurnale, fiindcă ,,Dumnezeule, la vârsta asta, simțiți cu toții enorm”, să scriem orice lucru banal făcut în fiecare zi, pentru a ne obișnui, în fond, să scriem.
Ne-a mai explicat şi că jurnalele pe care le vom scrie acum nu sunt doar pentru noi, cei din prezent, ci și pentru noi, cei de peste ani, când vom vedea schimbările și modul în care ne-am maturizat.
Fiind încă la început de drum, Marius Chivu ne-a dat câteva sfaturi, spunându-ne că ,,Ăștia sunt anii în care voi căutați. E o perioadă în care vă permiteți să eșuați.”, iar în momentul în care găsim ceea ce ne reprezintă ,,E important să vă placă. Să fiți foarte buni în ceea ce faceți”.
La întrebarea ,,Care este elementul ce trădează un text bun?”, răspunsul oferit de Chivu este acesta: ,,Numărul de nivele. O proză sau un poem prost, în mod clar, are un singur nivel, pe când un text bun și foarte bun numără undeva la șapte, opt substraturi. Așadar, scrisul (te) trădează.”
Ce le-a  mai plăcut colegilor noștri de echipă:
De asemenea, încrederea și feeling-ul mișto cu care ne-a vorbit.
M-a inspirat să fiu nebună în scris.
Ah, și să observ oamenii.
Chiar fac asta de o vreme. – Andreea Cordoș

Poeme despre Sângeorz-Băi – Cursul lui Coman

După o noapte în care toți am dormit doar câteva ore (dacă tot suntem în tabără, de ce să nu ne creăm amintiri?), la ora 10:00 am început cursul cu Dan Coman, unde am scris poezii. Dar nu am scris ,,de capul nostru”, pentru că el ne-a dat câteva ,,ingrediente” (,,cum primesc cei de la <<Chefi la cuțite>> pentru a face preparatele înainte de a le prezenta juraților”, ne-a explicat).

Astfel, acestea au fost: localitatea în care ne aflăm – Sângeorz-Băi, o culoare pe care o asociem orașului, numele unei melodii/trupe/artist, un vers dintr-o melodie, borcut (apa minerală specifică zonei), un cuvânt în limba română care ne place, unul care nu ne place și un lucru care ne-a atras atenția din Sângeorz-Băi.

Regula cea mai importantă: orice scriem să fie neapărat fără rimă ,,ca și cum am trimite un mesaj unui prieten foarte drag”. Ah, şi, în niciun caz, să nu depășim opt versuri.

Chiar dacă nu eram, probabil, atât de bine dezmeticiți, spre surprinderea noastră, ne-au ieșit niște poeme foarte faine, ce reflectau personalitatea fiecăruia. Ne-am distrat pe cinste, mai ales că majoritatea erau bazate pe ceea ce se petrecuse cu o seară în urmă.

La sfârșit, Dan Coman ne-a transmis că trebuie să rămânem până la programul de lectură, ca să ne prezentăm şi noi creațiile la Muzeul de Artă Comparată, în faţa publicului. Pentru unii dintre noi, acestea au fost primele poeme scrise. Am fost plăcut surprinși că toate au fost apreciate de cei prezenţi.

 

Atmosfera din Muzeul de Artă Comparată ar fi însă greu de descris în câteva cuvinte. Lectura a început cu câte un scurt discurs din partea lui Marin Mălaicu-Hondrari și a lui Dan Coman, care au prezentat, rând pe rând, atât invitații, cât și tinerele câștigătoare ale concursurilor de scriere: Seren Altntop la secțiunea poezie și Diana Ciotmonda la secțiunea proză. Fiecare a citit câte un fragment din lucrarea cu care a participat la concurs.

Cum ne-a schimbat această experiență?

Pentru unii a-nsemnat exact motivația de-a începe să scrie poezie. Pentru alții, doar o simplă confirmare a talentului și a experienței în acest domeniu.

Cert este că, pentru toți, Tabăra de Literatură Sângeorz-Băi a reprezentat atât un prilej de evoluție pe plan personal, cât și unul de sporire a încrederii pe care o avem unii în alții.

Am învățat, pentru a nu știu câta oară, ce înseamnă calitatea de-a fi membru într-o echipă.

Și, cu siguranță, ăsta a fost cel mai mare avantaj.

 

Lorena Doris, Alexandra Mânzat, Mia Biligan, Diana Fiscutean

Elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița, profil științe sociale - Este membră POV21 de peste un an - Existențialistă - Pasionată de istorie, limbi străine și filosofie - Îi place poezia - Mai scrie uneori -

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Derulează înapoi