Moromeții – Ilie Moromete și Catrina: Relația dintre două personaje ale unui roman postbelic

"în BAC/De citit" "de POV21"

Moromeții de Marin Preda este un roman realist postbelic, în două volume,  cu elemente de modernitate, care înfățișează în mod realist viața sătenilor din Câmpia Dunării, înainte și după cel de-al Doilea Război Mondial.

În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de oameni cu care acesta dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un astfel de personaj este soția sa, Catrina, întrucât relația lor evoluează într-un vizibil declin, ducând la despărțire.

Statuturile sociale ale celor doua personaje contrastează.

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind un țăran liber și, în același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, este văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din poiana lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a dezbate pe teme politice. Funcția de consilier comunal îi conferă, inițial, imaginea de tată autoritar în familia sa, însă aceasta se risipește pe parcursul primului volum, dat fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari. În comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia femeii simple, bine ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei femei în epoca respectivă, considerată fără putere de influență în societate. În familie are atât rolul mamei vitrege pentru fiii lui Moromete, adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care printr-o atitudine rece și distantă controlează situația.

Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social, evidențiind-i lui Moromete libertatea și modul de a gândi, fiind marcat de conflictul interior și stă la baza dramei lui, iar prin prisma modului său de a gândi, Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață independentă”, dovedind consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp agresiv, care nu mai are răbdare cu oamenii. Complexitatea psihică a personajului este reliefată și prin situațiile existențiale în care este surprins, anume, viața satului românesc într-un moment de răscruce, angrenat într-un proces de destrămare a civilizației tradiţionale,  a familiei și a sistemului de la acea vreme. Moromete stăpânește arta disimulării, dar aceasta este o formă de apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl considera un ,,sucit”. Disimulându-și adevăratele gânduri si convingeri, eroul îşi apară, de fapt, libertatea interioară. Spre deosebire de el, Catrina judecă într-o manieră simplă, bazată pe un instinct ce vizează pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură să îi aducă confort psihic este să devină coproprietară a casei lui Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi generează un conflict interior, care o va determina în final să îl părăsească pe Moromete.

Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie Moromete, reprezintă țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, caracterizat de plăcerea de a contempla și de nevoia de a înțelege lumea. Personaj dialogic, Moromete se află mereu într-un  dialog fertil cu sine și cu lumea, mirându-se necontenit de spectacolul existenței. Dezbate inteligent subiecte politice sau filosofează cu prietenii săi, iar aceste preocupări intelectuale, alături de înclinația spre reflecție, respectiv spre meditație solitară, dezvăluie un chip al țăranului român inexistent până atunci în literatură. Se arată a fi tipul introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv față de familie, dar totuși îi iubește pe membri acesteia. Este, de asemenea, caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul utilizat. La fel ca Moromete, Catrina este pe de o parte  o fire intransigentă, iar pe de altă parte este o fire extrem de religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și ajutând-o să depășească sentimentul de vinovăție generat de părăsirea fiicei din prima căsătorie. Această atitudine este în opoziție cu natura mai rațională a lui Moromete.

Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce degenerează în ură. Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră, scoate la iveală acele trăsături și atitudini specifice celor două personalități diferite, ce contrastează puternic, ducând la incompatibilitate. Această relație conflictuală se face simțită încă de la începutul operei, însă o lungă perioadă de timp conflictul este în stare latentă, prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față de zbuciumul sufletesc al soțului.

O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei, care pare un ceremonial atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc. Familia este în integralitate adunată în  jurul mesei și este dominată de figura tatălui așezat în pragul odăii. Așezarea membrilor familiei  la masă și dialogurile dintre ei prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea acesteia, naratorul precizând „Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi bine să se schimbe masa aceea joasă”. Această afirmație prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților la București, înfățișând momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția acestora la masă: băieții cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata să se scoale de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care parcă voia să-i protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o persoană obligată să asigure stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie Moromete vede în soția sa doar un factor de stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe atât de munca de la câmp, cât și de confortul său și al celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi, împărtășindu-se între muncile câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de ajutor, dar răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă… Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”

O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și Catrina este scena tăierii salcâmului, simbolizând destrămarea satului tradițional, dar și degradarea familiei. Salcâmul ilustrează stabilitatea lumii rurale, verticalitatea lui fiind văzută ca un ax. Salcâmul face parte din viața familiei Moromete și din viața satului, și pare o entitate magică, fiind înfățișat ca martor și păstrător al vieții țărănești „Toată lumea cunoștea acest salcâm”. Tăierea salcâmului este o decizie pe care Moromete o ia singur deoarece  Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață  „asta e din pricină că n-are cu cine discuta, cu sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile”. Căderea lui în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete ce se aud din cimitirul satului reprezintă un eveniment tragic, care prevestește declinul unei lumi încremenite în rânduieli străvechi. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de lume, aceasta însăși părând mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici și mai evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește alinarea, aflându-se departe de Moromete.

Un prim element de structură relevant pentru relația celor doi îl reprezintă mijloacele de caracterizare. Caracterizarea directa făcută de narator „Era cu zece ani mai mare decât Catrina și acum avea acea vârsta între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea cuiva” dezvăluie un protagonist cu o personalitate complexă, un lider al satului, care are o plăcere deosebită de a sta de vorbă și de a medita. În ceea ce privește caracterizarea directă făcută de celelalte personaje, Catrina se amuză de glumele lui, însă de cele mai multe ori îi face reproșuri și crede că are sufletul negru de răutate și de tutun. Cocoșilă îl face prost, dar în realitate îl admiră și chiar îl invidiază pentru că știa să găsească în ziar lucruri pe care el nu le vedea. Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, în discuția cu doctorul, scoate în evidență libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei „Domnule, […] eu totdeauna am dus o viață independentă”. De asemenea, caracterizarea indirectă dedusă din faptele personajului dezvăluie mai multe trăsături de caracter precum: firea reflexivă (se frământa gândindu-se la soarta țăranilor dependenți de roadele pământului, la Dumnezeu), disimularea, ironia (când bea țuică la Bălosu, când comentează articolele din ziar). Catrina este caracterizată indirect prin fapte, gesturi și atitudini. Religiozitatea sa fiind redată prin atitudinea față de Dumnezeu. Aceasta îi reproșează soțului lipsa de credință pe care o consideră cauza principală a tuturor problemelor lui Moromete. Gesturile femeii îi trădează duritatea, aceasta fiind lipsită de afecțiune chiar și față de proprii copii.

Conflictele reprezintă un alt element structural semnificativ pentru relația dintre Catrina și Moromete. Relația dintre cei doi este caracterizeată de răceală, singurătate și lipsă de comunicare manifestată prin refuz și tăcere. Conflictul interior dintre cei doi soți se realizează din cauza personalităților diferite și deci, implicit, a incompatibilității dintre cei doi. Acest conflict este alimentat de ambele părți, generându-se astfel o tensiune din ce în ce mai vizibilă. Conflictul exterior este provocat și de viziunea diferită asupra vieții, dar Catrina reușește să îi țină piept soțului, fiind o fire puternică și revoltată din cauza faptului că Ilie nu-și ține promisiunea. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii. Nemulțumită, ea îşi găsește inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de propunerea făcută fiilor săi, la București.

Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre cei doi soți, Ilie și Catrina Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în momentul declanșării destrămării categoriei sociale de care aparținea cu mândrie.

Absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu - Chitarist - Pianist - Producător muzical - Robotician - Scrie versuri de la șase ani - Pasionat de psihologie - Interesat de explicarea psihicului uman prin logică matematică - Face parte din echipa POV21 din Aprilie 2017 și dorește să schimbe lumea prin puterea exemplului, a bunătății și a muncii susținute - Consideră că toți oamenii merită șanse egale.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus