ARHITECTURA – echilibrul perfect între poezie, artă și știință

"în De văzut/Musai!" "de POV21"

Ioana Man este absolventă a Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca și lucrează de aproape doi ani ca arhitect stagiar în cadrul unei firme de arhitectură din Cluj. Articolul se adresează celor care doresc să urmeze această frumoasă carieră sau studenților care nu știu exact pe ce să pună accentul sau înspre ce să se orienteze. Pentru orice întrebarare al cărui răspuns nu îl găsiți în rândurile de mai jos, puteți să o întrebați personal pe Ioana. Pe pagina personală de Instagram,  puteți descoperi cum reușește să presare arta în viața de arhitect.

Foto: Laura Balc

Î: Cum ți-ai dat seama că arhitectura este ceea ce vrei să faci pentrul restul vieții?

R: Ca și student arhitect, undeva pe la mijlocul anilor de studiu, începi să îți dai seama de acest lucru.
Personal, mi-a fost confirmat în primii ani de profesare, deja asumându-mi că arhitectura devine un destin și mai putin o meserie, fiind o profesie vocatională, devine un mod de viață.

Unul dintre directorii muzeului MoMA, din New York făcea următoarea analogie pentru spațiul arhitectural: ,,un vin bun se poate bea dintr-un pahar de plastic sau dintr-o cupă de cristal, dar va avea un gust infinit mai bun din cupa de cristal”. Arhitectura este despre cum să creezi spații care conferă utilizatorilor o anumită stare, dincolo de rolul utilitar, despre cum mediul construit poate avea capacitatea de a comunica și semnifica.

De ce poezie, artă, știință?

Ordinea nu este deloc aleatorie, nici pentru arhitect-scenograf, nici pentru utilizator-spectator. Poezie pentru că mai întâi de toate, arhitectura (atât ca și proces de creație, cât și ca obiect material) declanșează maieutica, fie spune o poveste, fie instigă la critică. Ulterior, se descoperă treptat prin vizual, odată cu prima schiță a conceptului sau cu distanța de percepție a obiectului de arhitectură, interacțiunea dintre lumea noastra corporală și mediul construit realizându-se prin intermediul mișcării. Astfel, ajungi să descoperi parametri arhitecturali, formă, scară, proporții, lumină, materialitate, culoare, țesute între ele prin stiință, corelate într-o armonie care reușește să transmită un mesaj.

Î: Care sunt calitățile de bază pe care trebuie să le aibă un licean care dorește să urmeze această carieră, dar ale unui arhitect cu acte în regulă ?

R: Cineva care dorește să urmeze această carieră are nevoie de o serie de aptitudini dezvoltate și abilități dobândite. În primul rând, ar trebui să dea dovadă de o gândire dihotomică, duală, pragmatic – matematică și conceptual – artistică în același timp. În timpul facultății se dezvoltă perseverența, răbdarea și rezistența la presiuni intelectuale și stres constructiv.

Bune abilități de comunicare, de gestionare a timpului, spirit de observație și atenție distributivă, gândire critică și totodată divergentă, capacitatea de sinteză a lucrurilor asimilate  – sunt aspecte care se șlefuiesc în timp pe parcursul carierei și sunt direct proporționale cu pasiunea și starea de emulație.

Î: Cu cât timp înainte trebuie să se pregătească un elev pentru admiterea de la facultate ca să fie sigur că are toate șansele să intre ?

R: În medie, 2 ani e perioada în care se pregătește cineva pentru a avea șanse de a intra la facultate, deși concurența e un factor care a oscilat de la an la an, de la 7 pe un loc la admitere, la 2-3 (depinzând și de situațiile economice). Pe lânga meditațiile propriu-zise, sub îndrumarea unui profesor, a fi autodidact este extrem de important. În perioada asta îți formezi abilitatea de a fi un bun observator, îți dezvolți atenția pentru detalii, poți ține un jurnal de crochiuri și idei pentru lucrurile care te inspiră.

Î: Cum te așteptai să fie facultatea și cum a fost de fapt?

R: Terminând liceul, nu ai criterii de comparație pentru ceea ce înseamnă învățământul superior. Personal, ca principiu de viață, nu am așteptări de la ceva sau cineva, am așteptări de la mine. Simțeam că intru într-o nebuloasă care, pe parcursul celor 6 ani, a lăsat momente de limpezime, când lucrurile au început să se țeasă încetul cu încetul, de la acumularea aptitudinilor conceptuale, tehnice, artistice, dar și de ceață și mai densă. De multe ori, facultatea e un amalgam de informații, cursuri, studii de caz, experiențe, proiecte reușite și mai puțin reușite, toate astea având ca și ecou un feedback mai mult sau mai puțin relevant dat de către cadrele didactice.

De ce?

Nu pentru a neîndreptăți pe cineva, ci pentru că nu întotdeauna e alb sau negru, pentru că multe aspecte estetico-filosofice sunt subiective, pentru a-ți pune singur întrebări și a-ți lăsa deschisă posibilitatea de a descoperi răspunsuri, lucru pe care îl faci în continuare în viața de arhitect. Probabil că te plimbi într-o stare incertă de multe ori, o stare care paradoxal te face să conștientizezi realitatea extremelor, ca un liant, o axă care leagă cei doi poli pentru a găsi coordonatele optime.

Î: Care a fost cel mai greu obstacol de depășit în facultate?

R: Obstacol poate fi orice, în școală sau în viața reală. Arhitectura trebuie privită ca o știință a depășirii lor, de multe ori folosindu-te de ele, fie le anulezi, fie le pui în valoare. Cel mai greu obstacol e să reușești să te depășești pe tine însăți de fiecare dată când ești pus în fața unei provocări.

În timpul universității, încă din anul 1, ești încurajat să cauți un concept ca și punct de pornire al oricărui proiect.

De multe ori un concept bine închegat câștigă în fața unei rezolvări funcționale corecte însă sterile, fără personalitatea adusă de originalitatea și unicitatea oferită de suma ideilor conceptuale.

Adesea avem discuția, ce este un concept? Orice proiect are un concept?

E mimetic, subtil, interpretabil, de factură filosofică, artistică, istorică, ca și o mărturie a unui genius-loci este un concept sustenabil, energetic etc.? Da, oricare direcție poate fi considerată o deschidere spre un concept. Ce îți
dorești, unde vrei să ajungi, ce răspuns poți da contextului?

Ca și architect creezi obiecte, forme, spații, dai semnificație, unicitate unui loc. Obstacolul fiecărui proiect constă în modul de a-i găsi rezolvarea optimă, consonantă din punct de vedere funcțional, structural și estetic.

 

Proiect de diplomă, 2017, Muzeu de artă – proiect publicat în cadrul revistei Arhitectura (Revista Uniunii Arhitecților din România, fondată în 1906) – Femei în arhitectura românească, 2-3/2017 (668-669).

 

î: Care sunt aspectele pe care un tânar student trebuie să se axeze cel mai mult pentru a acumula informație de calitate, care să îi folosească în viața de arhitect?

Școala de arhitectură e una extrem de efervescentă. Ce înseamnă proiectarea în timpul facultății?

Înarmarea cu răbdare, să fii dispus să îți modelezi gândirea, nervii, prioritățile, să aloci ore în șir pentru elaborarea proiectelor, să fii într-o competiție cu tine însăți și să vrei să încerci ceva nou de fiecare dată. Anii de școală sunt momentul oportun ca să acumulezi informații cât mai multe, o panoplie largă de aspecte de diferite nuanțe, de la istorie, la artă, tehnologie, inginerie etc., proiectarea fiind o căutare continuă, documentație, însușire de informatii tehnice, artistice. După finalizarea studiilor, realizezi că, frecventând cursurile, s-au sedimentat informații care îți oferă o deschidere largă spre cotinuarea dezvoltării în carieră.

Personal, consider că proiectul de diplomă, fiind un scenariu real, de anvergură, este momentul când ar trebui să conștientizezi fiecare gest pe care îl susții și ar trebui să reprezinte prima cărămidă clădită pentru cartea de vizită a unui viitor arhitect.

Deși cu o notă clișeică, pot spune că acumularea de informații nu încetează nici după terminarea studiilor, nici a stagiului, nici după 10 ani de experiență, iar lipsa rutinei, diversitatea și provocările te mențin cu mintea tânără și în continuă activitate.

Î: Care sunt primii pași de urmat atunci când ai terminat facultatea?

R: Primul pas e să conștientizezi de ce ai făcut facultatea asta și să îți pui întrebarea ,,Ce vrei să faci în continuare, ca să poți deveni într-adevăr arhitect?”

Dacă un scriitor scrie o carte proastă, lumea nu o va citi, însă o arhitectură de proastă calitate impune o
stare nefericită unui loc pentru o perioadă de zeci de ani, iar ecoul ei e direct proporțional cu importanța
și anvergura clădirii.

În anii de stagiu este extrem de important mediul de formare ca și architect, alegerea unei echipe dinamice, deschise spre inovație, reinventare constantă, unde să ai oportunitatea de a lucra la proiecte diverse și complexe, cum e și în cazul meu. Trebuie să te menții cu entuziasm creator în permanență, să fii conștient de reinventarea modului de a gândi, să ai avântul de a depăși limite, să rămăi vizionar, spirit tânăr, mereu curios și în căutarea inspirației.

Vorbind la modul general (o voce colectivă), birocrația, pregătirea documentațiilor, constrângerile contextului, ale orașului, contactul cu administrația publică, relația architect-beneficiar-investitor, toate astea pot fi considerate pentru unii ca o distragere de la proiectarea propiu-zisă și poate genera acumulare de saturație, chiar frustrare în profesie. Atâta vreme cât se menține un echilibru, prin antrenarea răbdării, confruntarea cu calm și maturitate a diverselor circumstanțe, momentele critice se depășesc.

Arhitectura trebuie privită dincolo de condiționările funcționale; trebuie să anticipezi scenografia spațiului, relația de impact duală, interior-exterior, exterior-interior, caracteristici dobândite atât din contextul extrinsec și intrinsec, cât și din vibrația unui concept bine definit, care dă o notă recognoscibilă, de impact, ce face posibilă trecerea de la narativ la contemplativ.

Conștientizarea rolului pe care îl deții și a responsabilităților pe care trebuie să ți le asumi, încă din primii ani de carieră te fac să privești profesia cu o emoție permanentă pentru ceea ce lași să aibă o proprie existență prin înființare.

Î:  Crezi că munca poate să bată talentul, când vine vorba de arhitectură?

R: Personal, consider că există o relație de interdependență, cu diferite ponderi. Munca îți dă o stare de așteptare frenetică de a fi martor materializării ei.

Arhitectura presupune cunoștințe complexe de factură stiințifică, fizică, psihologică, tehnologică, economică, geografică, biologică etc. Talentul trebuie să joace rolul atât de liant al acestor noțiuni asimilate, cât și de mecanism generator al creației. În primii ani de carieră, locul de muncă, sarcinile care îți revin trebuie privite ca și oportunități. Toată înlănțuirea de proiecte, fiecare cu propria lui viață și timp care pare că se volatilizează, și punerea problemelor spre rezolvarea lor, te fac să crești ca și arhitect. Nu e o știintăț exactă, treci de la A la B prin Z de multe ori, rețeta nu e fixă, iar proiectele pot genera obsesii nevrotice pentru o idee, o viziune, un detaliu, care apelează de la vizual la haptic, ghidate de a încerca, a face și a reface.

Nu știu voi, dar eu personal, pot spune cu mâna pe inimă că de acum înainte văd cu alți ochi orice clădire, nu mai este o simplă construcție realizată din ciment și fier beton, este o adevărată poveste și, mai mult decât atât, orice arhitect sau student la arhitectură, nu mai este un simplu om, este un creator care conturează înfățișarea acestei lumi prin simplitate și inteligență, folosind la început doar un creion și o foaie albă. După cum exprimă și titlul, există un echilibru perfect între poezie, artă și știință.

Mihai Gliga

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Du-te la Sus