Te-au dat ai tăi afară, Ana?

"în Texte/Poezie și literatură" by

Târziu în noapte-aud bătăi în ușă. Mă ridic din pat, îmi iau un tricou alb și deschid. Te văd pe tine.

Nebună ești, femeie. Ești plânsă. Disperată. Tremuri și te aștepți să te acopăr. Mă uit la tine și m-amuz. Mă uit de sus. Mă scuzi, dar nu pot altfel.

Atâta aiureală câtă încape-n tine nu mi-a fost dat să văd în altă parte. Te-invit în casă.

Cu-o mână-mi scarpin părul. Mai bine-aș fi dormit. Mai bine-aș fi ieșit. Mai bine-aș fi băut.

Nu ca să uit. Nu ca să fug. Că nu mă sperie nebunele ca tine. Dar pur și simplu nu am chef de tine, Ana.

Nu am chef să te ascult. Nu am chef să te aud. Măcar de-ai fi venit frumoasă, cu ochi mari și buze roșii. Dar ești plânsă și eu nu te iubesc atât de mult încât să suport asta.

Tu vrei un umăr pe care să plângi, dar eu nu vreau să-mi murdăresc tricoul cu rimel.

Te las să stai pe canapea și-ți fac un ceai. Mă uit la tine. Atâta dragoste îmi ceri. Și-atât de gol e pieptul meu de orice sentiment uman.

Să nu mă judeci, Ana. Când am avut am dat, dar tu ești disperată și disperarea se alungă, nu se alimentează.

Tu ai atâtea lumi în tine și-atâta frumusețe de-oferit. Nu mai întreb de ce, dar într-un mod neașteptat, tu tot la mine tragi. Și nici măcar nu m-am mai obosit ca de-alte dăți să intru în capul tău. Să te-nțeleg. Că ceea ce-ai în suflet parcă nu îmi prezintă interes.

Știu că fix asta te-a deranjat la mine. Că nu-s bărbatul la care s-apelezi când pieptu-ncepe să te doară. Și nu-s bărbatul care să îți mângâie părul, atunci când ai nevoie.

Dar ăsta sunt. Te-am vrut. Te vreau. Și-o să te vreau în continuare. Dar nu pentru ceea ce ești. Nu zic că n-ai nimic special. Din contră. Dar asta nu-mi prezintă interes. Eu nu te vreau precum te vor ceilalți bărbați.

Numește-mă nemeric. Și eu ți-am spus că te arunc de la balcon și că te dau afară din mașină. Tot n-am făcut-o. Și nu din milă, da-mi ești dragă. Tu și mirosul tău plin de-aiureli și de trecut. Tu și împleticirea din pașii mult prea siguri de la alcool.

Și știu că alții pot să te iubească. Și să te țină noaptea-n pat mai mult decât o oră.

Dar n-o să fiu bărbatul ăla eu. Nici nu încerc. Îmi pun mâinile în buzunare și mă uit la tine. Te-au dat ai tăi afară și ești singură. Singură-ai fost mereu, femeie dragă. Atâta că excesele de feminism ți-au spus că poți să te descurci și-așa. Și poți, că ești isteață.

Dar nu poți așa cum poate să o facă pentru tine un bărbat. Tu cauți brațe-porți de fier, în care să te-arunci. De-aceea ești la mine-n noaptea asta când n-ai unde să mergi.

Mie mi-s gata rezervele de dragoste, femeie. Ce să mai fac cu tine?

Te iau în brațe, eventual, și-ți dau și-o pătură. Îți sun un psiholog de dimineață și-n noaptea asta poți să dormi în patul meu. Am canapele multe-n casă și nu va trebui să-mi calc pe suflet ca să te suport.

Nu mă urî prea tare, dar dragostea nu-i târg.

Axel

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Anomalia peisajului

Anomalia peisajului

Trezește-mă din existența putredă și înfrumusețează-mă cu a ta orbire a cristalului atrăgător....
Derulează înapoi