Báron și René ajung față în față

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Asfințitul se lăsă, iar în biroul lui Báron intră René… Unele întâlniri sunt iminente, mai ales dacă scopurile se suprapun și gândurile-mpărtășite sunt ca niște cuțite gata de înfipt.

Báron: Îți sunt recunoscător că te-am cunoscut și că mi-ai dat șansa să lupt cu stiloul. Cum de ai încredere într-un criminal ca mine? întreabă zâmbind, invitând-o să se așeze.

René: Dragule, am fi superficiali să ne asumăm că doar în văzul lumii au loc crimele, adăugă ocupând un loc la birou. Îmi strâng unghiile în pumn la cât am ucis, fără să-mi fie pusă vreodată eticheta de criminală. Am ucis desăvârșiri și-am călcat fără milă peste oameni care ar fi fost acolo. Femeia veșnic bipolară…, zice ridicând din sprâncene și privind spre fereastră.

Báron: Ai fi surprinsă. Ești femeie și ai dreptul la a-ți schimba simțirile, pentru că nu ți-au fost ascultate durerile când a trebuit. Eu sunt bărbat și sunt mai aspru… Este datoria mea să fiu stabil pentru a putea executa manierele, adaugă aranjându-și ceasul.

René: Ai grijă ca manierele să nu ți se transforme-n aroganțe, spuse privindu-l cu scepticism. Prea rar o să găsești nebuna aia care să merite cerurile. Dar chiar și dacă ai găsi-o, i le-ai oferi?

Báron: Uită-te în jur și privește lupta! rosti apăsat, lovind ușor masa. Manierele sunt tăioase și aș oferi mai mult decât ce am primit vreodată. Arta mea nevăzută este tot o dragoste, dar o formă mult mai sadică în care iertarea nu este scăpare. Tu știi când iubești?, întrebă cu aceeași ironie în privire.

René: În cel mai fericit caz, aflu la sfârșit. În cel mai rău, n-aflu niciodată, spuse rânjind. Am mers prin viață legată la ochi. Clipele mi-au pus crucea la căpătâi, dar tot ele m-au ridicat în slăvi. Cuvinte multe, cuvinte seci pentru unii. Dar tu poți spune c-ai iubit fără să ți se strângă inima în pumni?

Báron: Inima se strânge oricum, adăugă cu voce scăzută. Glasul dragostei deblochează multe uși și timpul este atât de neiertător. Ne place să credem că există siguranță, însă este doar un mit atât de obscur…, continuă ridicându-se de la masă și poziționându-se spre fereastră, cu spatele la René.

René: De obicei femeile au nevoie de siguranță, iar bărbații – dacă sunt cât de cât drăguți – o oferă. Știi ce-i, totuși, aiurea? întrebă, făcându-l pe Báron să se întoarcă. În viață nu există certitudini!, continuă ridicând tonul. Poate siguranța aceasta după care tânjim nu există în contextele în care pot bărbații să o ofere.

Báron: Ești pe aproape, rosti acesta așezându-se din nou și privind-o drept în ochi. Bărbații variază, la fel și siguranța pe care o oferă. Satisfacția mea masculină apare atunci când îmi înfrâng adversarii de temut în cursa aceasta. Báron e un soi de bărbat memorabil, nu crezi? întrebă rânjind ca un maniac.

René: Báron e o imagine, spuse scuturând cu mâna dezaprobator. Construită cu tact, dar o imagine. Sunt adepta autenticității, tocmai pentru că n-am avut-o niciodată. Mi-ai citit paginile de jurnal, rosti încet. Ți-am făcut cunoscute durerile. Nu mă mai ating și nici nu mă mai măgulesc reacțiile publicului larg. De aceea, vreau să fiu sinceră până la capăt. Dezbrăcată de inhibiții. E-așa de grav? replică amuzată.

Báron: Să fii autentic este un dar. Este puterea de a nu înghiți ceea ce spun ceilalți, rosti notând ceva într-o agendă. Trăiește fără frică și îi vei speria pe restul, așa cum fac eu! continuă mutându-și din nou privirea asupra ei. Haide să îndeplinim destinele noastre fără a mai cunoaște durerea!

René: Nu mă sperie durerea, spuse pufnind. Sunt femeia aia tâmpită a extremelor. Mă sperie poate doar gândul unei vieți netrăite! rosti agitată.

Báron: O trăim împreună cu toate răsăriturile și apusurile mângâietoare, cu îmbrățișări tandre, dar și violente, continuă zâmbind amar. Este un circuit scufundat în agonia noastră… că nu trăim la timp, încheie gânditor.

René: Clișeul faptului că ce nu trăim la timp, nu trăim niciodată… spuse zâmbind discret. Ești un fenomen, bărbate!  Sper s-o găsești pe cea care să-ți merite strădaniile. Și sper să fie capabilă să-ți înțeleagă și să-ți iubească himerele, continuă aranjându-și o șuviță de păr.

Báron: Oh. Himerele… Uneori cred că aceste himere îmi vor aduce și mie dispariția. Și ce va rămâne în urma mea? Resturile unui măr al Discordiei, așa-zise strădanii, adăugă încrucișându-și brațele la piept.

René: Fiecare rămâne în final cu cât a iubit.

Se ridicară amândoi în picioare. René făcu un pas spre el și îi cuprinse ușor obrazul în palma dreaptă.

René: Fiecare rămâne cu câtă nemărginire i-au cuprins ochii, adăugă întorcându-i spatele și îndepărtându-se.

 

René alias Andreea Cordoș

Báron – încă anonim

Elevă la Colegiul Național Liviu Rebreanu, Bistrița -Scrie de când se știe -Preocupată de relațiile interumane -Pe viitor își dorește să progreseze în domeniul comunicării -Face parte din echipa POV21 din decembrie 2017 și își dorește să-și dezvolte spiritul de echipă și să contribuie la evoluția comunității din care face parte.

2 Comments

    • Acesta e un dialog dintre doi scriitori de la revista noastră, publicat ca urmare a seriei de articole de la Báron și Vigilante.

      Revista noastră cuprinde tot felul de creații. Dacă acesta nu v-a plăcut, puteți să vă îndreptați spre altă categorie de pe revista POV21. Mulțumim pentru feedback!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Molia mea

mă îndrăgostesc în lumina felinarelor de constelațiile albastre ce curg prin părul
Du-te la Sus