Ce este şi ce face MOL România şi Fundația Pentru Comunitate?

"în Diverse" "de POV21"

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au dat startul înscrierilor în cea de-a X-a ediție a Premiilor Mentor pentru excelență în educație!

MOL România și Fundația Pentru Comunitate premiază anual zece profesori și antrenori de excepție. Cei zece premianți distinși în acest an la Teatrul Odeon din București au fost selectați dintre cele 234 de propuneri depuse în anul 2018.

Totodată, a fost dat startul ediției jubiliare a programului, nominalizările putând fi trimise online până la sfârșitul anului.

Pe data de 23 aprilie 2019 la București – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au acordat, pentru al nouălea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație unui număr de zece profesori și antrenori de excepție din toată țara. În cadrul evenimentului, organizat la Teatrul Odeon din București, a fost anunțată ediția a zecea, jubiliară, a programului, nominalizările putând fi depuse până la 31 Decembrie 2019.

Invitatul de onoare a Galei Premiilor Mentor din acest an a fost actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București, care a vorbit despre rolul mentorilor în viața discipolilor.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație au primit câte un trofeu realizat de artistul plastic Ioan Nemțoi și câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.

„MOL România premiază anual, începând din 2010, profesori și antrenori cu rezultate excepționale, încercând astfel să îi recompenseze, simbolic, pe acei maeștri care prin muncă, devotament și stăruință au ajutat la formarea mai multor generații de tineri talentați. Nu există suficiente recompense materiale pentru a răsplăti munca acestor dascăli, dar evenimente precum Gala Mentor sunt ocazii de a le mulțumi mentorilor pentru că şi-au pus viața în slujba educației. A lucra cu talentul, a șlefui minți și caractere este poate cea mai grea, migăloasă și plină de responsabilitate îndeletnicire”, a declarat Camelia Ene, director executiv MOL România.

Cei zece profesori și antrenori premiați au fost selectați de către Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate dintre cele 234 de nominalizări primite în perioada mai-decembrie 2018 din partea elevilor, părinților, foștilor elevi sau colegi.

Asemănător edițiilor precedente, numărul nominalizărilor a depășit cu mult numărul de premii care se acordă, însă nominalizările pot fi actualizate și depuse din nou pentru edițiile viitoare.

„Începând din 24 aprilie, timp de opt luni așteptăm și primim cu drag nominalizările pentru ediția jubiliară, 2019, a Premiilor Mentor. Colaboratorii Fundației și Consiliul Director, care evaluează nominalizările depuse, se bazează în primul rând pe informațiile, relatările, detaliile cuprinse în aceste nominalizări. Astfel conținutul, forma și modul de prezentare sunt importante și hotărâtoare în privința succesului. Începând din acest an, nominalizările se depun online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate“, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Laureații Premiului Mentor pentru excelență în educație, ediția a IX-a, 2018 sunt: Balázs Bécsi Attila, profesor, președintele Fundației Culturale Téka, Gherla, Cluj Ciubotariu Éva, profesor de chimie, Oradea Nicoleta Cocea, profesor de dans clasic, București Sandu Mirel Golcea, profesor de fizică, Timișoara Stelian Hașoti, profesor emerit de tenis de masă, Constanța Koczinger Éva, profesor de matematică, Satu Mare Toma Mirițescu, antrenor emerit de înot, Ploiești Lenuș Teodora Moraru, actriță, regizor, coordonator trupă de teatru, Botoșani Magdalena Ursu, profesor de vioară, București Marlena Zagoni, profesor-antrenor emerit de canotaj, Olteni, Dâmbovița.

Videoclipurile cu premianții ediției din acest an sunt disponibile aici. Organizatorul și finanțatorul programului – Fundația Pentru Comunitate și MOL România – au anunțat lansarea ediției a X-a 2019, a programului.

Nominalizările se pot depune până la data de 31 Decembrie 2019. Înscrierea se face online, procedura fiind descrisă în anunțul Programului.

Mai multe detalii despre program pe molromania.ro și pentrucomunitate.ro.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, 26.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie.

Experiența grupului în domeniul explorării și producției de hidrocarburi sprijină operațiunile de producție în opt țări și activitățile de explorare în treisprezece țări.

Grupul MOL controlează patru rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală și de Sud-Est, în nouă țări, din care 219 în România.

Grupul MOL este un furnizor de produse din polimeri precum polipropilenă, polietilenă de înaltă şi de mică densitate, înregistrând vânzări anuale de peste 1.000 kilotone.

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de peste 20 ani pe piața autohtonă.

MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 219 stații de servicii, două depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd.

MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de două ori cu locul întâi pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL.

Începând cu anul 2017, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a patru zeci de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Programul Spații verzi, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.

Ce este Fundația Pentru Comunitate?

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă.

Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.

A absolvit Liceul Teoretic Solomon Haliță- Sîngeorz-Băi, profil filologie, în prezent este stundentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș-Bolyai. A cochetat cu scrisul încă din copilărie, momente în care a schițat primele poezii care au pus de fapt bazele primei sale cărți. Până în prezent a scris două cărți. “De dorul tau...” o carte de poezii și proză scurtă “Certată cu Dragostea” un roman care surprinde perioada adolescentei. În mâna ei orice condei pare însuflețit!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*