Plec când vreau eu

"în Citește-mă!/De citit" "de POV21"

Textul de față este răspunsul scrisorii personajului misterios, Axel, scrisoare intitulată: Du-te acasă, Ana.

 

Am adormit în patul tău. Știu că nu mă vrei aici, că nu sunt ea, că sunt doar păpușa gonflabilă ce te mai și ascultă din când în când. Dar nu îmi pasă, rămân, pentru că știu că n-ai curaj să mă dai afară și îmi place asta.

Îmi place că nu ești destul de bărbat nici ca să mă iubești, nici ca să mă alungi. Că tânjești după iubirea care te-a abandonat și plângi în aceiași pumni pe care îi dai de pereții barurilor. Pentru că nu sunt a ta cu totul, că am și eu commitment issues, că nu ești nici destul de bărbat să mă ții lângă tine.

Vreau iubire. Și cântece sub clar de lună și îmbrățișări calde. Nu de la tine. De la unul care mă face să mă simt femeie, care mă domină intelectual, în brațele căruia să mă pot prăbuși, fără să pice cu mine. Și, crede-mă, sunt grea, că vin cu tot cu bagaje. Și cu delir, cu vise, cu frumusețe, inteligență și feminitate. Tot ce îți dorești, la o intensitate pe care nu poți să o îmbrățișezi, pentru că viața nu te-a șlefuit destul pentru asta.

Poți să mă înghesui sub numele de copilă cât vrei, știm amândoi că tu nu te împaci cu copilul din tine și el ia deciziile pentru tine. Maturitatea nu e în ani, ci în experiențe. Și cu rujul șters și rimel pe obraji am ajuns femeie. Nu mă deranjează să mă crezi copilă, nu poți vedea mai mult.

Copilele ți-au plecat acasă. Eu am rămas, nu să mă ții în brațe și să te văd de dimineață. Să-ți fiu ghimpe în coaste și să îți arăt că degeaba joci împotriva mea, dacă eu fac regulile. Am rămas pentru că pot și pentru că vreau. Și pentru că încă o dată, pot să fac ce vreau, spre deosebire de tine.

Ana

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

"Ultimele de la POV21"

Privind-o pe Eve

– Vei cânta și la noul meu restaurant, rostise ștergându-și fruntea lată
Du-te la Sus